Lituania își pune la dispoziție expertiza în implementarea reformelor necesare pentru a adera la UE, dar și va susține R. Moldova în această perioadă de criză energetică. Declarația a fost făcută de premierul țării baltice, Ingrida Simonyte, în cadrul unei conferințe de presă comune cu șeful Cabinetului de Miniștri, Natalia Gavrilița.

Am sosit la Chișinău pentru a transmite un mesaj de susținere pentru țara voastră. Rachetele ruse afectează și R. Moldova, care reacționează și întreprinde măsuri de reglementare. Rusia, folosind resursele sale, șantajează țările. Pentru R. Moldova, aceasta este o problemă mare. Fiind o țară care a acceptat cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor, poate conta pe susținerea noastră contra agresiunii Rusiei. Vă asigur de această susținere. Lituania știe cât e de greu să implementezi reformele pentru a adera la UE, dar acestea consolidează țara. R. Moldova are șanse să reușească, iar Lituania este gata să împărtășească expertiza sa în domeniu. Lituania și R. Moldova sunt prieteni foarte apropiați, avem relații bilaterale bune și vom putea face față provocărilor. Ne-am confruntat și noi cu perioade când eram șantajați într-un mod sau altul de Rusia. Am învățat aceste lecții. Ne vom gând ce pași să întreprindem pentru a susține R. Moldova în situația energetică respectivă” a declarat Simonyte.

Iar premierul Natalia Gavrilița a ținut să-i mulțumească Lituaniei pentru toată susținerea oferită atât în parcursul european, cât și în combaterea propagandei.

Avem o relație foarte strânsă cu Lituania, care e un mare susținător al parcursului european. A fost un adevărat prieten în perioadele grele, oferindu-ne suportul în creșterea rezilienței față de propagandă, asistență umanitară și ajutor în parcursul european. Am făcut un schimb de opinii despre războiul din Ucraina și cum bombardamentele afectează și cetățenii R. Moldova. Am discutat și despre situația energetică și am menționat că R. Moldova trebuie să găsească cât mai multe surse alternative de gaze și energie. În pofida greutăților, suntem concentrați pe parcursul european, pe îndeplinirea condițiilor pentru demararea negocierilor, care urmează să înceapă în martie și să vor finaliza cu raportul din octombrie 2023. Mulțumesc pentru sprijinul Lituaniei în procesele de transformare din R. Moldova. Aprecierea voastră reconfirmă că suntem pe drumul cel bun și că avem prieteni, de aceea putem privi cu încredere în viitor” a conchis Gavrilița.