Demisia președintelui o cer hoții și corupții care nu vor ca reforma justiției să fie dusă până la capăt, iar cei care ies la proteste nu vor să lucreze și preferă să fie plătiți din banii pe care acești hoți i-au furat de la toți cetățenii R. Moldova. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă.

Demisia mi-o cer hoții și marii corupți, cei care nu vor să ducem mai departe reforma justiției și ei să ajungă să răspundă, să restituie banii pe care i-au furat. Dacă ar întoarce acum acești bani ne-am descurca mai ușor în contextul crizei energetice, le-am putea oferi oamenilor compensații mult mai mari. Cei care se simt cu musca pe căciulă, care înțeleg că va fi o finalitate în dosarele de investigație, îmi cer demisia. Le-am promis oamenilor să facem ordine în justiție și să-i vedem pe cei corupți la închisoare conform proceselor intentate de Procuratură și confirmate de instituțiile de justiție. Asta vom face, în pofida lucrurilor pe care le vor face hoții” a declarat Maia Sandu.

Potrivit ei, acțiunile destabilizatoare au loc pe fondul dificultăților și amenințărilor în creștere de ordin extern. ”Observăm o consolidare a efortului grupărilor criminale care au delapidat țara în ultimii 30 de ani, în interiorul țării” susține Maia Sandu.

Statul va respecta dreptul cetățenilor de a protesta pașnic. Dar instituțiile nu trebuie să admită provocări. Organele de drept trebuie să identifice prompt sursele de finanțare ilegală a celor care plătesc pentru participarea la proteste și să pedepsească aspru orice tentativă de agresiune, provocare sau destabilizare... Acești bani furați sunt folosiți pentru a plăti unor oameni care nu vor să se ducă la muncă, așa că merg la proteste” a mai declarat șeful statului.

Maia Sandu mai susține că unii hoți și corupți fugari încearcă să devină actori geopolitici, folosindu-se de relațiile privilegiate cu Rusia. În contextul escaladării războiului din Ucraina, se intensifică încercările de destabilizare a situației interne.

Grupurile susținute de infractori și alți actori externi au amplificat propaganda de război și știrile false despre război pe rețelele de socializare. Am recomandat instituțiilor statului adoptarea și aplicarea de sancțiuni mai dure pentru cei care justifică și promovează războiul, cei care îi cheamă pe agresori în Republica Moldova. De asemenea, sunt necesare sancțiuni mai dure pentru trădare de patrie și pentru promovarea separatismului. În continuare, obiectivul nostru principal rămâne menținerea păcii în țara noastră. Toți cei care prin acțiunile lor vor încerca să destabilizeze situația în țară, care incită la ură, la disensiuni interetnice, la război, la acțiuni revanșiste vor răspunde în fața legii” a conchis șeful statului.

Declarațiile Maiei Sandu vin după ședința de sâmbătă a Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia au fost discutate mai multe subiecte în legătură cu amenințările la adresa securității regionale în urma demarării mobilizării parțiale a Rusiei și a amenințărilor făcute de Vladimir Putin privind folosirea armelor nucleare.

Deschide și: Șeful statului, despre riscul ca Rusia să folosească armele nucleare: Este puțin probabil, dar nu imposibil

Sandu: Moldovenii care dețin și pașaportul rusesc ar putea rămâne fără cetățenia R. Moldova dacă se vor înrola în armata agresorului

Maia Sandu: Nu avem certitudinea că Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz