Riscul ca Rusia să folosească armele nucleare în Ucraina este puțin probabil, dar nu imposibil. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu la conferința de presă în legătură cu deciziile luate la ședința de sâmbătă a Consiliului Suprem de Securitate. 

Am discutat potențialele consecințe ale escaladării conflictului militar în Ucraina, inclusiv riscurile unor incidente nucleare. În prezent, riscul de folosire a armelor nucleare este evaluat ca puțin probabil, dar nu imposibil. În acest context, s-a recomandat Guvernului să verifice gradul de pregătire a instituțiilor și populației pentru eventualitatea consecințelor unor incidente nucleare și să reia campania de comunicare despre măsurile de protecție în caz de accident nuclear. Rog cetățenii să fie atenți la comunicările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la acest subiect” a declarat șeful statului.

Amintim că Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută mobilizarea parţială în contextul conflictului din Ucraina şi a ameninţat Occidentul cu armele nucleare deţinute de Rusia.

În acest context, Maia Sandu a mai avertizat că moldovenii care dețin și pașaportul rusesc riscă să rămână fără cetățenia R. Moldova dacă vor lupta de partea agresorului în războiul din Ucraina. 

Deschide și: Sandu: Moldovenii care dețin și pașaportul rusesc ar putea rămâne fără cetățenia R. Moldova dacă se vor înrola în armata agresorului