Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a primit-o pe președintele Maia Sandu la Berlin. Cei doi au discutat despre perspectivele europene al R. Moldova, efectele războiului din Ucraina asupra regiunii și aprofundarea relațiilor în domeniul energiei, economiei și securității.

”Am avut astăzi o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz. I-am mulțumit pentru susținerea și votul de încredere oferit de către Germania pentru oferirea statutului de țară candidat la UE și pentru susținerea pe care am primit-o pentru a face față consecințelor războiului împotriva Ucrainei. Am discutat și despre aprofundarea relațiilor în domeniile energetic, economic și al securității” a scris Maia Sandu pe pagina sa de Twitter.

La revenirea acasă de la Adunarea Generală a ONU, Președinta Maia Sandu a efectuat o scurtă vizită de lucru la Berlin. După întrevederea cu cancelarul Olaf Scholz, ea urma să se vadă și cu Svenja Schulze, ministrul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei, cu membri ai Bundestagului și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din această țară.