Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a participat în calitate de invitat special al omologului său de la Chișinău, Nicu Popescu, la Reuniunea Anuală a ambasadorilor R. Moldova, care s-a desfășurat în perioada 18-19 august 2022.

În mesajul său, ministrul Aurescu a transmis sprijinul deplin și multidimensional al României pentru R. Moldova și cetățenii săi, în special pentru reformele necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană, precum și în vederea depășirii provocărilor cu care țara se confruntă ca urmare a impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Șeful diplomației române a felicitat autoritățile și diplomații din R. Moldova pentru reușita istorică de a obține statutul de țară candidată pentru aderarea la UE, precum și pentru eforturile de consolidare a rezilienței, de gestionare a provocărilor și dificultăților curente și de reformă de ansamblu a statului. El a evidențiat că România sprijină în totalitate aceste acțiuni, în special integrarea în familia europeană, care reprezintă un obiectiv strategic de politică externă și pentru România. 

Totodată, ministrul român a reamintit sprijinul multidimensional al Bucureștiului pentru Chișinău, inclusiv prin lansarea, alături de miniștrii de Externe german și francez, la 5 aprilie 2022, a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova.

Aurescu a salutat, totodată, dinamica excelentă a dialogului și cooperării între România și R. Moldova, la toate nivelurile în ultimul an. Ministrul român a evidențiat astfel că discuțiile aplicate la nivel înalt au generat soluții de substanță, transpuse în practică printr-un dialog intens, permanent, la nivelul tuturor structurilor guvernamentale.

De asemenea, demnitarul român a amintit agenda de cooperare cuprinzătoare și ambițioasă în plan sectorial, asumată prin ”Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România-Republica Moldova”, pe care a semnat-o la București, la 23 noiembrie 2021, împreună cu omologul său.

El a evidențiat, în mesajul adresat diplomaților din R. Moldova, și atenția specială acordată de România implementării proiectelor strategice bilaterale, mai ales interconectările din domeniul energiei, transporturilor și infrastructurii. A precizat, totodată, că implementarea Acordului privind asistența financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro, care a intrat în vigoare la 12 mai, a fost demarată prin patru proiecte ample primite recent de la autoritățile R. Moldova (vizând investiții în infrastructura de apă și canalizare, în achiziția de autobuze școlare, în dotarea de laboratoare școlare, precum și în domeniul mass-media).

El a menționat și sprijinul bugetar direct din partea României de 10 milioane de euro, anunțat în cadrul Platformei de Sprijin, menit să sprijine R. Moldova în depășirea crizelor dificile cu care se confruntă. 

În încheiere, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea pentru toată activitatea diplomaților R. Moldova, caracterizată prin curaj, viziune și tenacitate, și a dat asigurări cu privire la continuarea sprijinului consecvent, de încredere și solid al diplomației române pentru susținerea obiectivelor ambițioase de reformă și de avansare ireversibilă a parcursului european al R. Moldova.