Dacă Ucraina ar fi cedat în faţa invaziei ruse în doar câteva zile, aşa cum planifica armata lui Putin, R. Moldova era demult sub şenilele tancurilor ruseşti. De acest lucru este convins Mark Feighin, fost deputat în Duma de la Moscova, în anii '90, dar care a părăsit Rusia relativ recent, după ce autorităţile i-au anulat licenţa de avocat.

Într-un interviu exclusiv pentru TVR Moldova, opozantul rus a declarat că atât timp cât Ucraina este scutul R. Moldova, Guvernul de la Chişinău trebuie să-şi consolideze apărarea cu sprijinul Occidentului, dar mai ales al României.

Sunt sigur că R. Moldova ar fi căzut următoarea. Dacă le-ar fi ieșit planul cu Ucraina, Moldova ar fi fost cucerită rapid. Nu pentru că moldovenii nu se pot opune, ci pentru că sunt mai puţini, situația geopolitică, geografia este de aşa natură că nu te poţi opune pe termen lung” a declarat Feighin.

Feighin este convis că la Kremlin există planuri de readucere a R. Moldova în sfera de influenţă a Rusiei, doar că aceste nu pot fi puse în aplicare, intrucât potenţialul Moscovei este secat de războiul declanşat în Ucraina. Activistul rus crede că, atât timp cât Ucraina ţine piept invaziei din răsărit, Chişinăul trebuie să-şi grăbească integrarea în scutul european, iar principalul aliat în rezolvarea crizei de securitate este România.

Trebuie să vă mişcaţi spre România. Nu vorbesc de o unire simplă, mecanică, într-o zi, a unui popor divizat. Nu este cazul să forţaţi, dar România trebuie să vă ofere garanţii de securitate, inclusiv militare, având în vedere deschiderea administrației Iohannis. Trebuie să fie modernizată armata, fie şi una mică, dar aceasta trebuie dotată bine cu ajutorul României și al NATO” a conchis Feighin.

Fostul politician rus Mark Feighin s-a mutat la Kiev în 2019, dar a devenit celebru după ce consilierul prezidenţial ucrainean Aleksandr Arestovici a ales să vorbească, în fiecare seară, despre evoluţia războiului chiar pe canalul de yotube a activistului rus.