Curatorii lui Igor Dodon din Federația Rusă vor încerca să-l salveze pe fostul președinte de închisoare, inclusiv prin intermediul șantajului „Gazprom”, însă acest lucru nu s-ar datora faptului că socialistul este apreciat de ruși, a declarat pentru Ziarul Național analistul politic Nicolae Negru.

Nu putem ști cu ce se vor solda acțiunile procurorilor, dar e clar că ei au mult de lucru și e de așteptat că în ajutorul lui Dodon vor veni forțe din interior și din exterior, al căror reprezentant este fostul președinte. Moscova va pune în funcțiune toate pârghiile sale, inclusiv „Gazprom”-ul, ca să-l salveze. Nu pentru că-l apreciază mult, ci pentru că, deocamdată, nu are cu cine îl înlocui. Nu fiindcă nu ar mai exista politicieni pro-Rusia, ci fiindcă e greu să găsești pe cineva care să se umilească în halul în care s-a umilit Dodon”, a menționat Negru.

Potrivit lui, cercetarea penală și reținerea lui Dodon ar fi un semnal că procurorii noștri au depășit unele bariere psihologice, teama de a se atinge de anumite persoane.

Începem să vedem aplicarea principiilor statului de drept, supremației legii, în special principiul că nimeni nu e mai presus de lege. În sfârșit Procuratura țintește rechini, nu doar peștișori... În societate se vorbește demult despre faptul că Dodon duce un mod de viață necorespunzător cu veniturile unui bugetar. Presa a scris că a participat la privatizări dubioase. Întrebat cum de își poate permite vacanțe pe insule exotice, o casă cât un castel, mașini scumpe, el a răspuns în derâdere că îl ajută părinții... Și modul cum Procuratura a abordat până acum dosarul „kuliok”, finanțarea PSRM prin Bahamas, faptul că Dodon primea de la Moscova, conform propriilor declarații, până la 1 000 000 de dolari lunar pentru partid, a ridicat multe semne de întrebare”, a adăugat editorialistul.

Sursa citată crede că merită investigate și cauzele comportamentului lui Dodon în funcția de președinte, ca de vasal al lui Putin, în detrimentul intereselor R. Moldova, acceptând de facto aflarea trupelor ruse pe teritoriul nostru, în pofida Constituției, făcând declarații de recunoaștere a ocupației Crimeii, Donbasului de către Rusia, compromițând imaginea R. Moldova, ignorând, sub pretextul fals al neutralității, necesitatea consolidării potențialului de apărare, a securității statului.

Nicolae Negru este convins că protestele anunțate deja de socialiști nu vor avea efectul scontat.

Sigur, PSRM va încerca să-și scoată în stradă simpatizanții, există printre ei mulți oameni naivi, dar nu cred că vor sări toți în apărarea lui Dodon, după ce li se va arăta încă o dată episodul cu sacoșa burdușită cu bani, casa în care locuiește, vacanțele de lux”, a conchis Nicolae Negru.

Citiți și: Percheziții la Dodon, bănuit de luare de mită și trădare de Patrie. Locațiile unde au descins procurorii

Dumitru Robu confirmă: Igor Dodon, reținut pentru 72 de ore