O delegație a Ministerului de Interne al R. Moldova (MAI) a desfășurat o vizită de lucru la București, în cadrul căreia s-a întâlnit cu ministrul român de Interne Nicolae Lucian Bode și a avut o vizită la Serviciul de Telecomuncații Speciale al României (STS).

În cadrul întâlnirii bilaterale, ministrul Ana Revenco și omologul său român au efectuat analiza situațională la zi a siguranței și securității în țările care au frontieră cu războiul și au pus în discuție pregătirea scenariilor de lucru comune, în eventualitatea agravării situației în zona de conflict și posibilitatea unui nou val de refugiați.

Totodată, cei doi miniștri de interne au stabilit o foaie de parcurs pentru implementarea proiectelor comune, atât cu finanțarea din partea României, cât și din partea UE. La fel, a fost stabilit un plan comun de activități de conștientizare în rândul membrilor Cosiliului UE a riscurilor cu privire la permisivitatea frontierelor, dat fiind faptul că Republica Moldova este singura țară europeană care nu este membră a UE și care are granițe cu războiul.

Ulterior, ministrul Revenco împreună cu echipa sa au efectuat o vizită de lucru la Serviciul de Telecomunicații Speciale al României, unde au discutat despre importanța comunicațiilor și tehnologiilor de ultimă oră în asigurarea ecosistemului de Securitate integrat european. Delegația MAI a vizitat și centrul cyber al STS – un reper pentru multe dintre instituțiile europene de profil.