Problema transnistreană trebuie rezolvată în condiţii de pace, la masa tratativelor, iar soluţionarea rapidă a conflictului, aşa cum propun unele voci, ar putea avea consecinţe grave. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, într-un interviu în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova, transmite TRM.

Rezolvarea cu viteză a conflictului transnistrean nu există. Problema transnistreană trebuie rezolvată, numai că rezolvată în condiţii de pace la masa tratativelor. Am văzut că cetăţenii din stânga Nistrului au început să voteze altfel, chiar în urma ultimele evenimente ei sunt îngrijoraţi, vin tot mai de pe malul drept, îşi fac paşapoarte şi nu îşi doresc escaladarea conflictului”, a relatat Igor Grosu.

Totodată, şeful Legislativului a notat că negocierile în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului nu vor putea fi reluate până la finalizarea războiului din Ucraina, având în vedere că Rusia şi Ucraina, care au statutul de negociatori în acest format, sunt părţi beligerante. Acest format este suspendat până nu va fi oprit războiul împotriva Ucrainei, a notat Igor Grosu.

Referindu-se la recentele atacuri armate din stânga Nistrului, preşedintele Parlamentului a sugerat că ar fi fost provocate de servicii secrete ruse, dar majoritatea populaţiei şi administraţia separatistă a regiunii sunt împotriva implicării în războiul din ţara vecină.

Eu cred că aceste evenimente sunt puse la cale de către serviciile secrete. Nu sunt servicii secrete nici moldovenești, nici din Ucraina. Sunt servicii secrete care se află în cadrul Armatei a 14-a (GOTR – nota red.) din Transnistria”, a spus el.

Anterior, unii oficiali ucraineni au declarat că ar putea ajuta Republica Moldova să preia controlul asupra regiunii transnistrene, unde staţionează ilegal forţe militare şi muniţii ruse, soluţie refuzată de Chişinău.

Amintim că, în ultima perioadă în regiunea transnistreană au loc mai multe provocări. Recent, două kilograme de mercur au fost depistate pe o stradă din orașul Nistrovsc, iar două cocktail-uri Molotov au fost aruncate în clădirea Comisariatului Militar.

La fel, mai multe explozii au avut loc în apropierea de localitatea Voronkovo (Vărăncău) din raionul Rîbnița, iar la adresele electronice a peste 20 de instituții din regiune au fost recepționate mesaje care anunțau că obiectivele sunt minate.

La începutul lunii mai a avut loc o tentativă de a ataca nodul de radiocomunicații din Maiak, în zonă fiind depistată o dronă. La sfârșitul lunii aprilie, pe teritoriul centralei de emisie de la Maiak aufost găsite mai multe dispozitive explozive.

Tot în aprilie, două turnuri de comunicare din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol din regiunea transnistreană au explodat în această dimineață. 

Anterior, a mai fost înregistrat un presupus atac asupra clădirii sediului Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB), exploziile pe teritoriul aerodromului din Tiraspol, împușcături în apropierea depozitului de muniții de la Cobasna.