Există elemente interne în regiunea separatistă pro-rusă a Moldovei care încearcă să destabilizeze zona și să alimenteze tensiunile, a declarat vineri ministrul de externe Nicu Popescu, în timp ce R. Moldova continuă eforturile de aderare la Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Temerile au crescut, în ultimele zile, că Moldova ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina, după ce separatiștii pro-ruși din regiunea transnistreană au acuzat Kievul că a spus că sunt împușcături, explozii și incursiuni transfrontaliere cu drone.

În cadrul unor declarații pentru Reuters, în marginea reuniunii miniștrilor de externe G7 în nordul Germaniei, Popescu a spus că nu poate atribui cuiva vina, dar a spus că este clar că exploziile recente au loc ca urmare a războiului din Ucraina.

„Vrem să rezolvăm conflictul transnistrean prin dialog pașnic și diplomație. Ceea ce vedem este că majoritatea absolută a cetățenilor din regiunea transnistreană nu vor să trăiască într-o zonă de război și vor pace, dar există forțe în interior care vor să alimenteze destabilizarea”, a spus el.

„Sunt limitați, dar vor să facă jocuri care aprind tensiunile, provocând, (făcând) populația din Transnistria isterică și să facă nervoasă populația Moldovei. Sunt forțe interne care vor să destabilizeze această regiune și să aducă războiul mai aproape de casele noastre. Lucrăm pentru a ne asigura că acest lucru nu se întâmplă”, a dăugat Popescu.

Moldova se confruntă de 30 de ani cu un conflict separatist nerezolvat. Un contingent de menținere a păcii ruși se află în Transnistria, preponderent vorbitoare de limbă rusă, care se învecinează cu sud-vestul Ucrainei.