Inspectoratul General al Poliției ar fi identificat până la această oră 39 de persoane care la data de 9 mai au sfidat legea și au purtat panglica Sfântului Gheorghe, interzisă pe teritoriul R.Moldova ca fiind simbol al invaziei ruse în Ucraina.

Potrivit surselor Deschide.MD, din numărul total de persoane identificate, 17 sunt deputați în Parlamentul R.Moldova. Mai exact, este vorba de 12 deputați socialiști și 5 deputați comuniști.

Astfel, cei care au încălcat prevederile Codului Contravențional și riscă amenzi de până la 18 mii lei sunt:

  1. Greceanîi Zinaida;
  2. Batrîncea Vlad;
  3. Reidman Oleg;
  4. Țîrdea Bogdan;
  5. Starîș Constantin;
  6. Pilipețcaia Alla;
  7. Smirnov Eduard;
  8. Cunețchi Tatiana;
  9. Gagauz Fiodor;
  10. Răilean Adela;
  11. Odnostalco Vladimir;
  12. Novac Grigore;
  13. Lebedinschi Adrian;
  14. Burduja Petru;
  15. Voronin Vladimir;
  16. Caraman Diana;
  17. Rusol Nicolae.

În privința deputaților sus-menționați, procurorii urmează să expedieze procesele contravenționale către Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului care urmează să se întrunească și să acorde un aviz.

De menționat că panglica Sf.Gheorghe reprezintă unul din simbolurile invaziei ruse în Ucraina. Legislația națională prevede amenzi de la 4500 la 9000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore aplicată persoanelor fizice și 9000 - 18000 lei pentru persoane cu funcție de răspundere care confecționează, vând, răspândesc, dețin și utilizează public atributele și simbolurile general cunoscute în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.