Încă o lecție ce se impune în mod existențial e despre imperativul formării unui front larg politic și civic în susținerea reformei europene, care nu poate fi înfăptuită cu succes doar cu forțele unui singur partid politic. Egoismul exagerat de partid riscă să devină buturuga capabilă să răstoarne carul cursului european al Republicii Moldova cu riscul inerent al rapelului sistemului oligarhic...

Maia Sandu a ajuns la un an de la alegerea sa în cel mai înalt post în stat, devenind președinte al Republicii Moldova în urma turului doi al scrutinului prezidențial, din 15 noiembrie al anului trecut. Așa a început o perioadă nouă în istoria politică a Republicii Moldova – perioada decapturării statului și a deoligarhizării. Maia Sandu l-a învins pe IGOR Dodon, candidatul intereselor oligarhice și geopolitice ale Rusiei, obținând peste 57% din voturi. Ea a fost învestită în funcție pe 24 decembrie 2020 și este prima femeie președinte a Republicii Moldova.

Pretext dublu pentru bilanț și lecții

Distanța de un an de la victoria la prezidențiale a Maiei Sandu s-a suprapus cu cele 100 de zile ale Guvernului Gavrilița, fapt ce este un prilej suplimentar pentru un bilanț, dar și pentru anumite lecții prealabile. O jumătate de an în urmă, prezentând realizările primelor șase luni de mandat, șeful statului a precizat că a făcut tot ce a putut ca președinte, dar și ca om, pentru a creste bunăstarea tuturor cetățenilor. Prioritățile care au fost anunțate atunci se alcătuiau din asigurarea populației cu vaccin anti-COVID, reanimarea economiei, scoaterea Republicii Moldova din izolarea internațională și lupta împotriva corupției. Președintele Maia Sandu a mai spus că, pentru etapa următoare, este nevoie de un Guvern și un Parlament care să lucreze pentru oameni.

O bună parte a anului vântul prielnic al circumstanțelor politice continua să umfle pânzele corabiei prezidențiale. Consecvența și tenacitatea președintelui Maia Sandu au creat un traseu victorios pentru partidul pro-prezidențial PAS la alegerile parlamentare anticipate din vara anului curent, aducând Parlamentul și Guvernul la cheremul președinției. Din acest moment putem vorbi generic despre guvernarea Sandu, specificând că victoria la parlamentare a fost ultima zvâcnire a conjuncturii politice favorabile pentru ea. În continuare avalanșa crizelor a acoperit guvernarea – președintele, majoritatea parlamentară, guvernul -  punând la grea încercare imaginea ei publică. În definitiv, guvernarea s-a ales cu critici dure atât de pe dreapta scenei politice, cât și din direcția opoziției intransigente socialisto-comuniste. Îngrijorătoare a devenit și penuria de aliați politici ai guvernării, lipsa cărora nu poate fi suplinită de ditirambii „osanale-iștilor” de serviciu a președintelui Maia Sandu și a echipei sale.

Realizări indubitabile

Pe lista realizărilor indubitabile a președintelui Maia Sandu se numără depășirea izolării și deschiderea Republicii Moldova pe plan internațional, soldată cu un sprijin economic fără precedent din partea UE - Planul de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani. Republica Moldova a devenit prima țară din Parteneriatul Estic căreia i-a fost oferit un asemenea plan. Programul prevede resurse pentru susținerea bugetului, finanțarea proiectelor de infrastructură, 100 de milioane de euro pentru investiții în comunități, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii. Într-o perioadă de un an, în continuarea ofensivei diplomatice, președintele a efectuat mai multe vizite de lucru în România, Ucraina, Franța, Germania, Italia, Polonia, la ONU, dar și la cele mai importante instituții europene de la Strasbourg și Bruxelles. De asemenea, în vizite oficiale și de lucru la Chișinău au venit președinții României, Poloniei, Ucrainei, președintele Consiliului European ș.a. O manifestare desăvârșită a susținerii UE în fața șantajului energetic al Rusiei a devenit grantul de 60 de milioane de euro oferit recent Republicii Moldova. Pe acest fundal, unica direcție a politicii externe rămasă nevalorificată de președinție, rămâne Rusia.

Datorită politicii active a președintelui Republicii Moldova, au fost obținute donații generoase pentru sistemului medical în lupta cu pandemia. Asigurarea cu vaccin a populației a devenit o normă, s-a activizat și campania de vaccinare a cetățenilor. Însă la acest capitol s-au înregistrat și multiple carențe, în primul rând, de ordin comunicațional. Guvernării nu i-a reușit desfășurarea unei campanii informaționale masive despre beneficiile vaccinării în masă a populației, fapt ce a provocat o explozie de îmbolnăviri cu COVID -19 în lunile de toamnă. Toate criticile aduse insuficienții măsurilor anti-pandemie la adresa guvernării Dodon-Chicu, au început să pălească pe fundalul anti-recordurilor de îmbolnăviri și decese ce au loc pe timpul guvernării PAS. Gestionarea crizei pandemice a devenit o verigă slabă în lanțul managementului guvernamental.

Realizări  „pe jumate”

Reforma justiției este formula-cheie a luptei cu corupția în interpretarea guvernării Sandu. Pe acest domeniu guvernarea a aplicat cele mai mari energii, cu ecouri răsunătoare în societate. Lupta s-a dat pentru curățarea sistemului de corupți și obedienți intereselor oligarhice. Pe această dimensiune în anumite acțiuni s-a renunțat la „mănușile albe”, deseori s-a mers pe muchie de cuțit, uneori cu încălcarea procedurilor. Înlăturarea din post și reținerea procurorului general Stoianoglo a devenit cel mai sonor caz. Justificarea unor asemenea practici „revoluționare” a venit prin explicația necesității de a întrona statul de drept, ca mai apoi să fie întocmai respectate toate procedurile democratice și juridice. O explicație cu multe cusururi, folosite din abundență de opoziție pentru a critica guvernarea. O altă meteahnă a reformei justiției, semnalată de mai mulți experți, o constituie lipsa unui concept bine structurat al reformei. În contracararea acestor critici, Ministerul Justiției a publicat pe, 15 noiembrie, proiectul de concept privind evaluarea externă (extraordinară) a judecătorilor și procurorilor. Astfel, evaluarea externă este propusă să aibă loc prin crearea unei misiuni internaționale de monitorizare, a Comisiei de evaluare, formată din 4 Colegii de Evaluare, precum și a Colegiului special de Apel. Acest ultim exemplu demonstrează capacitatea guvernării de a învăța din mers, de a fi receptivă la semnalele trimise de expertiza societății civile, dar și la criticile opoziției.

O grea încercare pentru guvernarea Sandu a devenit declanșarea subită a crizei energetice, care a amplificat vizibil manifestările negative ale crizei economice și sociale cronice din țara noastră. Semnarea recentă a contractului cu Gazprom a atenuat criza energetică, dar a amplificat simțitor efectele crizei economice. Inflația și criza prețurilor cu siguranță devin principala încercare, dar și provocare pentru guvernare în lunile apropiate. Pe acest fundal tot mai evidentă devine lipsa în bagajul politic al actualei guvernări a unui concept de dezvoltare economică durabilă și sustenabilă. Deocamdată, în plan economic guvernarea se manifestă, mai degrabă, pe post de pompier și, mult mai puțin, în postura de zidar. Dacă această abordare în dezvoltarea economică va persista, orice reforme pe alte domenii vor fi lipsite de continuitate logică.

După principiul „oportunității revoluționare”?

Unele critici sunt generate de faptul că guvernanții nu comunică la timp și pe înțelesul publicului larg despre anumite acțiuni ale sale. Astfel, mai mulți experți indică o comunicare publică deficientă ca una din principalele neajunsuri ale guvernării. Și politica de cadre este un punct nevralgic, chiar dacă în societate persistă o așteptare largă pentru pedepsirea aspră a demnitarilor corupți din vechile garnituri guvernamentale. Dar și în condițiile unor astfel de aspirații, se înmulțește numărul de voci care nu susțin modul în care guvernarea recrutează oameni pentru anumite funcții publice, nerespectând întocmai logica transparenței decizionale. Se atrage atenția asupra pericolului vicierii calității democrației reprezentative prin folosirea abuzivă în selectarea cadrelor a principiului „oportunității revoluționare”. În acest fel se creează precedente periculoase pentru oricine ar succeda actuala guvernare, deoarece o parte considerabilă a funcționarilor administrației de stat de nivelul doi în jos este completat de persoane agreate de politicul schimbător, cu memorie instituțională precară, ceea ce afectează nivelul de profesionalism și calitatea actului administrativ în sine.

Concluzii

Una dintre lecțiile primului an al guvernării Sandu se referă la deficitul componentei conceptuale a reformei, îndeosebi la capitolul dezvoltarea economică. O teorie bună este o garanție împotriva multor gafe inerente oricărei reforme. O altă lecție ține de necesitatea creșterii exponențiale a calității comunicării publice. Dacă guvernarea nu informează corect și plenar publicul larg despre politicile sale, interpretările rămân la cheremul opoziției, cu consecințe negative pentru guvernare. Încă o lecție ce se impune în mod existențial e despre imperativul formării unui front larg politic și civic în susținerea reformei europene, care nu poate fi înfăptuită cu succes doar cu forțele unui singur partid politic. Egoismul exagerat de partid riscă să devină buturuga capabilă să răstoarne carul cursului european al Republicii Moldova cu riscul inerent al rapelului sistemului oligarhic.

Anatol Țăranu
doctor în istorie, comentator politic