Maia Sandu a provocat supărări la Mosova pentru că a adresat mulțumiri SUA în legătură cu criza gazelor, dar nu și Rusiei în primul rând, care se crede binefăcător al nostru, uitând de amenințările pe care ni le trimitea, dacă nu plătim datoria pretinsă de „Gazprom”.

Acum se vede că ultimatumul, șantajul Rusiei avea ca țintă nu atât Chișinăul, cât Occidentul, Moscova dorind să provoace UE, Germania, SUA, să le implice în negocierile care privesc viitorul Republicii Moldova. Și ele s-au implicat. Aflăm aceasta din mesajele de mulțumire ale Maiei Sandu către Departamentul de Stat al SUA, către Charles Michel, președintele Consiliului Europen, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Angela Merkel, cancelarul german. Faptul e fapt, criza gazelor nu s-ar fi încheiat așa cum s-a încheiat, dacă aceasta nu ar fi fost discutată de Rusia și Occident, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Moscova dorea demult să aibă un cuvânt de spus în relațiile Republicii Moldova cu UE și din scurgerile de informație către presă tema respectivă a fost abordată în timpul negocierilor. Vicepremierul Andrei Spînu se jură că nu, dar el nu e singurul participant la negocieri. Aflăm că Maia Sandu a discutat „de câteva ori” la telefon cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației prezidențiale ruse, responsabil de relațiile economice cu Republica Moldova, dar și de reglementarea transistreană. „Câteva” e mai mult de două ori, nu-i așa?

Nu știm dacă rezultatul e cel dorit de Moscova, mai curând ea nu și-a atins scopul pe deplin,altfel ar fi fost mai generoasă în stabilirea prețului la gaze. Dar concesiile din partea Chișinăului nu sunt deloc minore și criza poate reizbucni foarte repede dacă Rusia va considera de cuviință. Chișinăul nu are dreptul să se „atingă” de statutul actual al companiei „Moldovagaz”, până nu transformă datorile companiei față de „Gazprom” în datorii de stat. Rezultatele auditului în privința datoriei vor fi supuse aprobării de către „Moldovagaz”, în cadrul căreia majoritatea acțiunilor, peste 63 la sută, aparțin „Gazprom”-ului.

Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să organizeze până la sfârșitul lui noiembrie ședința comisiei interguvernamentale moldo-ruse în domeniul cooperării economice, în cadrul căreia se va discuta „întregul spectru de probleme existente în domeniul energetic”; „partea moldovenească va propune modul de organizare a procesului de semnare a tratatului interguvernamental de colaborare în domeniul energetic”.În opinia reputatului analist Vladimir Socor, Moscova încearcă astfel să creeze impresia că Chișinăul însuși cere instituționalizarea dependenței sale energetice de Rusia, dependență pe care o cimentează documentul semnat de vicepremierul Andrei Spînu și președintele „Gazpom”-ului, Alexei Miller.

Însă există și alte mișcări care ne determină să credem că criza gazelor, provocată de Rusia, după brusca revendicare a datoriei pe care o ignora până acum, a avut ca scop nu numai „marcarea reînnoită a teritoriului”, a „sferei de influență” pe care o pretinde. După cazul Plahotniuc, Moscova încearcă să obțină un nou „consens internațional” în Republica Moldova și acesta nu poate să nu vizeze și reglementarea transnistreană. Întâmplător insistă Rusia asupra datoriei de 700 de milioane de dolari, uitând de cea de 8 miliarde din partea Tiraspolulu? Speranța unui „consens internațional” în problema transnistreană o exprima, până la vizita sa de la Chișinău, și președintele german Frank-Walter Steinmeier.

Nici nu s-a încheiat bine criza gazelor, că Parlamentul Republicii Moldova a și instituit, nitam-nisam, o „Comisie parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova”. Aceasta s-a făcut la inițiativa spicherului Igor Grosu, „în scopul consolidării unității poporului și restabilirii integrității teritoriale a statului, sprijinindu-se pe eforturile colective ale comunității internaționale (s.n.)...”. Reprezentanții PSRM au profitat imediat de ocazie pentru a propune formarea unei „platforme” de întâlniri cu așa-zișii deputați ai așa zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, un vis de mai demult al Moscovei.

Demisia inopinată a vicepremierului pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, din motive „personale”, după ce a mai făcut, din partea Chișinăului, niște pași înapoi în ce privește plăcuțele de înmatriculare a mașinilor transnistrene, ridică iarăși semne de întrebare. Nu cumva se pregătesc niște acțiuni pentru care Kulminski nu pare suficient de credibil?

Pe de cealaltă parte, Maia Sandu spulberă aceste temeri. Ea a declarat, pentru ziarul rus „Kommersant”, că soluția pentru reglementarea transnistreană va porni de la Chișinău, de la Parlament și Guvern, că se va merge pe calea consensului în societate, iar între timp se va lucra pentru a face malul drept mai atractiv pentru cetățenii de pe malul stâng.

Numai că opoziția din Parlament va vota orice va propune PAS la sugestia Berlinului, care îndeplinește uneori, în interesele sale egoiste, pohtele geopolitice ale Moscovei. După Nordstream 2, care scoate din jocul gazelor Ucraina, lăsând-o pradă Rusiei, ar fi naiv să credem că Germania va proteja Republica Moldova. Ar putea să aibă dreptate cei care spun că formarea „Comisiei parlamentare speciale” ar fi un semnal că „trenul” reglementării Moscova-Berlin se apropie de Chișinău.