La patru luni după întâlnirea cu Maia Sandu la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, președintele german, a venit în vizită de răspuns la Chișinău.

În contextul politic din Republica Moldova, care se bucură după alegerile parlamentare de atenția și declarațiile înflăcărate de simpatie ale liderilor UE (rezultatele fructuoase ale aflării Nataliei Gavrilița la Bruxelles sunt grăitoare în acest sens), ale SUA, ca să nu mai vorbim de România, venirea lui Steinmeier îi poate da cetățeanului nostru mioritic impresia unui răsfăț internațional, german, în special.

Privită în contextul politic intern din Germania, unde duminica trecută au avut loc alegeri parlamentare și începe complicatul și îndelungatul proces de formare a unei noi coaliții de guvernare, mai punând la socoteală și limitele puterii sale, caracterul ei preponderent reprezentativ, faptul că în șase luni i se încheie mandatul, s-ar părea că vizita președintelui german nu poate avea decât o încărcătură simbolică, de curtoazie, confirmând o dată în plus că Republica Modova este un „partener interesant” pentru nemți, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Totuși, această atenție specială, de la un timp, față de spațiul pruto-nistrean din partea Germaniei, care, se știe, e patria realpolitikului, gesturile aproape sentimentale ale lui Steinmeier ridică niște semne de întrebare, dacă nu de îngrijorare: nu o fi venind el, ca data trecută, în 2016, cu o agendă ferită de ochii publicului, dar coordonată cu Moscova? Reamintim că atunci el s-a pronunțat în favoarea recunoașterii documentelo rde studii și a plăcuțelor de înmatriculare auto, eliberate de autoritățile separatiste.

Strategia „pașilor mici”, care e de fapt strategie a concesiilor mici, dar importante, în folosul Rusiei, a fost promovată cu îndârjire și duritate discretă de Berlin, obținându-se destituirea celora care s-au împotrivit la Chișinău (vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, a fost demis în primul rând). De altfel, o „formulă” similară, adică în folosul Rusiei, Steinmeier propusese și pentru rezolvarea „conflictului” din Donbas.

De menționat că și atunci, ca și acum, exista un singur centru de putere în Republica Moldova - Plahotniuc. Pe timpul AIE, când puterea era împărțită de trei lideri, unul dintre care fiind Mihai Ghimpu, strategia concesiilor „mici” era imposibilă. Faptul că acum toată puterea se află în mâna Maiei Sandu face Republica Moldova mai vulnerabilă, din punctul de vedere al presiunilor din exterior. Posibil aici se ascunde enigma activizării lui Steinmeier, atenția lui în exces pentru Republica Moldova.

Că el rămâne în continuare interesat de tematica transnistreană și strategia care ar trebui să-i poarte numele, ca cea din Ucraina, o sugerează întâlnirea pe care a avut-o cu vicepremierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, și reprezentantul OSCE în Republica Moldova, care, nu din întâmplare, ci iarăși prin efortul lui Steinmeier, este germanul Claus Neukirch. A fost abordat „subiectul reglementării transnistrene, evoluțiile și perspectivele de stimulare a întregului proces, în contextul agendei de reforme a Guvernului Republicii Moldova”.

Alte informații despre această discuție importantă nu se cunosc, dar nu vi se pare ciudat că președintele german se preocupă de niște probleme de competența unui ministru? Are cumva autorul „pașilor mici” (care afirmă că poziția sa din 2016 în privința conflictului tranistrean rămâne neschimbată) soluții de ieșire din impasul în care tot el ne-a băgat? E de-a dreptul rușinos că apărarea suveranității, integrității teritoriale a Republicii Moldova trebuie să revină Ucrainei, în timp ce Guvernul moldav, pretextând că apără interesul cetățenilor noștri, face demersuri în fața Kievului să amâne încă o dată interdicția de intrare în Ucraina a mașinilor cu plăcuțe de înmatriculare ilegale. De parcă cetățenilor respectivi le interzice cineva să obțină plăcuțe legale. Mai există în lume vreun stat care apără niște acțiuni ilegale care îl subminează?

Dacă „agenda de reforme” a Guvernului actual este „exemplul cel mai curajos” din regiune, cum consideră dl Steinmeier, nu ar fi mai rațional să se renunțe la strategia păguboasă a federalizării de facto, înlocuind-o cu strategia atractivității Republicii Moldova, expusă chiar de Maia Sandu și alți lideri PAS, ca nivelul de trai pe malul drept al Nistrului să trezească invidia și dorința transnistrenilor de a ni se alătura? Alergând după doi „iepuri” - să refomeze radical justiția, instituțiile statului și să rezolve problema transnistreană, pentru care e nevoie de consens intern, guvernarea PAS riscă să le rateze pe ambele. Consensul cu PSRM în problema transnistreană însemnând, de fapt, o soluție în interesul Rusiei.