Șeful unui stat captiv (această stare fiindu-i recunoscută printr-o declarație a Parlamentului) este surprins, într-un șir de imagini video, la sediul oligarhului despre care se spune că ar controla, prin corupere, șantaj, amenințări, toate instituțiile statului, inclusiv Procuratura Generală. Despre activitatea criminală, distructivă, „toxică” a oligarhului respectiv a vorbit și până, și după vizita sa secretă, însuși președintele statului captiv, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Cei doi puneau la cale o guvernare în comun, se angajau să rezolve problema transnistreană (ne aflăm în Republica Moldova, evident) în modul dictat de Kozak, Dodon se lăuda că îi scrie rapoarte lui Putin, îi cerea partenerului său bani pentru finanțarea PSRM, știind că sunt bani furați și i-a obținut - imaginile cu punga plină pe care președintele Republicii Moldova o acceptă de la Plahotniuc a devenit virală, dar nu s-a întâmplat nimic, procuratura nu a reacționat, fiindcă noul procuror general nu știa ce se afla în pungă.

Acum el e sigur că în pungă se aflau bani, dar, ca și atunci, îi lipsesc probele și, fiindcă îi lipsesc,... nu le poate căuta. Dar faptul în sine că un șef de stat îl vizitează pe cel care i-a capturat statul, că îi solicită bani obținuți ilegal, că acționează în interesul unui stat străin, de la care obține lunar până la un milion de euro, nu e un motiv de interes pentru procurori, nu pune în pericol interesele statului, nu e trădare sau încălcare a Constituției?

Nu era cazul să se știe dacă președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a mers într-adevăr la Plahotniuc și în ce măsură această vizită corespunde statutului său și pretențiilor de luptător cu oligarhia? Punând accentul doar pe conținutul pungii, Stoianoglo ignoră și nu se pronunță deloc asupra celorlalte aspecte ale acelei tainice întâlniri între președinte și Plahotniuc, declarat chiar de procurorul general drept „principal beneficiar” al miliardului furat.

Dacă un asemenea caz ar fi avut loc în orice alt stat european, procurorii s-ar fi manifestat la fel de inerți, pasivi, s-ar fi eschivat în fel și chip sau ar fi încercat să clarifice, cel puțin, dacă președintele lor a îndeplinit într-adevăr o misiune a unor servicii secrete, după cum sugera Dodon ulterior?

Pe de cealaltă parte, Stoianoglo a fost foarte activ și chiar militant în cazul lui Platon. De aici, dar nu numai, ne alegem cu percepția că procurorul general urmărește niște interese ascunse, îl acoperă pe Dodon, îi asigură „securitatea” juridică, în loc să asigure supremația legii.

După ce Maia Sandu a promulgat legea care stabilește posibilitatea demiterii procurorului general, dl Stoianoglo a schimbat macazul, a coborât tonul, însă continuă să se dea victimă a noii guvernări, se adresează Curții Constituționale, unor instituții europene... Deocamdată, nimeni nu se grăbește să-i vină în ajutor. Consiliul Europei, Comisia Europeană și alte instituții care, de obicei, taxează orice încercare a vreunui stat de a atenta la independența justiției, nu reacționează la apelurile alarmate ale procurorului general din Republica Moldova. La fel procedează și majoritatea ONG-urilor locale.

Explicația e că dl Stoianoglo nu este perceput ca un procuror independent, acțiunile sale de până acum nu au convins pe nimeni. Dimpotrivă, el este văzut ca element al vechiului sistem și există mai multe motive să credem că această percepție corespunde adevărului.

Manevrele sale din ultima vreme mai mult îl compromit decât îl reabilitează. Până la urmă, el va fi nevoit să plece, doar că o va face în condiții rușinoase, care se vor răsfrânge asupra carierei sale. O demisie de onoare, s-a mai spus, ar fi cea mai bună soluție, dar pentru aceasta e nevoie de onoare.