Victoria impresionantă, enigmatică în unele privințe, obținută de partidul Maiei Sandu în alegerile parlamentare anticipate a provocat în presa de peste Prut o dezbatere despre politica României față de Republica Moldova. Firește, o privire critică asupra strategiei Bucureștiului în raport cu cel de-al doilea stat românesc nu strică. Întrebarea e dacă s-au tras învățăminte din perioada Plahotniuc și dacă există o claritate a scopurilor pe termen lung asumate de statul român. Răspunsurile pot fi deduse din acțiunile, din declarațiile și reacțiile spontane ale oficialilor români, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

De ce PAS a câștigat alegerile înainte de alegeri

Integrarea europeană a Republicii Moldova e scopul declarat al președintelui Klaus Iohannis, și România demonstrează aceasta în ultima vreme nu numai prin vorbe, ci și prin fapte. Nu e un scop simplu, facil, dat fiind că Berlinul și Parisul văd Republica Moldova în afara UE, în vecinătatea care să menajeze orgoliul și interesul Rusiei.

Victoria PAS în alegeri trebuie privită în contextul general de susținere, solidaritate și simpatie manifestate de liderii UE, inclusiv liderii României față de Maia Sandu. PAS a câștigat alegerile înainte de începutul campaniei electorale, afirmă sociologul Doru Petruți, în baza cercetărilor IMAS. Această realizare ar fi fost imposibilă fără contribuția nu numai financiară, ci și politică a României. Unioniștii, care constituie circa o treime din alegători, nu i-ar fi acordat sprijin, dacă Maia Sandu nu avea și sprijinul României, dacă s-ar fi aflat în relații antagonice cu Klaus Iohannis.

Utopia depersonalizării

Personalizarea relațiilor care i se reproșează Bucureștiului post-factum este firească și inevitabilă, dialogul chiar și între instituții se face prin persoane concrete, eșuând, dacă nu există la Chișinău un partener care să-ți răspundă. Așa a fost pe vremea președinției lui Voronin, pe care l-au curtat și Iliescu, și Băsescu, dar fără succes. Ar fi un pas înapoi dacă s-ar renunța și la cooperarea, inclusiv electorală, între partidele înrudite din punct de vedere ideologic de pe ambele maluri ale Prutului. De altfel, pe parcursul ultimilor zece ani, și unii lideri ai PPE au oferit sprjin electoral unor lideri politici de la Chișinău, care ulterior s-au compromis, dar nu li s-a cerut nimănui la Bruxelles să-și pună cenușă pe cap. A elimina factorul personal, după cum propun unii, o fi ademnitor, dar e utopic și pasiunea cu care se dezbate acest subiect ar merita aplicată în alt scop.

Cine a făcut jocul cui?

E neînțeleasă și logica celora care îi atacă pe unioniști pentru că ar face jocul Rusiei, în condițiile în care Maia Sandu a câștigat zdrobitor alegerile și majoritatea unioniștilor au votat cu PAS. De ce Moscova nu a profitat de prezența AUR și PUN pentru a-și mobiliza electoratul?

Nu a reușit sau nu a dorit? Unii candidați de pe lista PAS se declară și s-au afirmat în politică drept adepți ai reuniri. În logica de mai sus ei trebuiau eliminați din lista electorală a PAS. Totuși, Rusia joacă mai subtil decât cred unii analiști la Chișinău și București. Ea îi ignoră pe unioniști, căci aceștea nu au loc în „narativul” ei despre Republica Moldova ca spațiu al lumii ruse (russki mir). Moscova a preferat să vorbească, inclusiv prin Dodon și Voronin, despre implicarea în alegeri a SUA și UE, despre NATO și pierderea suveranității Republicii Moldova, despre pericolul dezghețării conflictului transnistrean, decât despre unionismul în creștere al moldovenilor, căci astfel ar confirma românismul lor. Pentru Putin, ucrainenii și rușii sunt același popor, pe când românii și moldovenii sunt două popoare diferite, așa cum scria în manualele sovietice.

Rusia nu face deosebire între unioniști și proeuropeni

E și mai mare desprinderea de realitate să crezi că încetând să finanțezi niște publicații de limbă română, renunțând la problemele identitar-geopolitice ai să „neutralizezi” Rusia, ai să o scoți din joc, fiindcă ea ar avea nevoie de unioniști, de România, pentru a acționa în Republica Moldova. Așa cum nu a avut nevoie de „unioniști” pentru a ocupa Crimeea, Putin își poate realiza fără ei și planurile sale expansioniste în spațiul pruto-nistrean, căci el nu face vreo deosebire între unioniști și proeuropeni. Ca să justifice ocupația, el i-a etichetat pe proeuropenii ucraineni drept „banderoviști”, „fasciști”…

Rusia a lovit în economia noastră și pentru intenția de a semna acordul de asociere cu UE, și pentru semnarea acestui acord. Ea a atacat Georgia și Ucraina pentru aspirațiile lor de a intra în NATO și UE. Putin pretinde într-un articol recent că statele care au ieșit din componența URSS trebuie să restituie teritoriile care aparțin Rusiei. Basarabia, din punctul lui de vedere, e teritoriu rus, pe care România l-ar fi ocupat în 1918. Așa că planurile Moscovei nu depind de faptul cum se va comporta AUR în Republica Moldova, chiar dacă tactica electorală a acestuia s-a lovit de realitate ca nuca de perete.

Geopolitica la locul ei

Semnând la Batumi, împreună cu președintele Georgiei Salome Zourabichvili și al Ucrainei Volodymyr Zelenskyy, Declarația comună a Liderilor Partenerilor Asociați ai Uniunii Europene, prin care își confirmă „angajamentul de a lucra împreună pentru un viitor european pașnic, democratic și prosper”, Maia Sandu însăși repune geopolitica, de care a făcut abstracție în perioada electorală, la locul ei. Căci a vorbi numai despre corupție și economie, a ignora clivajul vest-est, cum propun unii, înseamnă a te claustra benevol, spre marea satisfacție a Rusiei, în sfera ei de interes, negat de UE, dar recunoscut de facto de Berlin și Paris.

Prin oamenii săi de la Chișinău, Moscova sabotează cu succes interconectările cu România și, implicit, cu UE, pe plan energetic, împiedicând astfel ruperea dependenței Republicii Moldova de Rusia.

O populație pentru zona gri

Bucureștiul oficial se poate distanța de AUR, dar nu și de problemele identitare și clivajul civilizațional al moldovenilor, părăsând lupta ideologică și geopolitică în favoarea Rusiei, care aplică toate mijloacele războiului hibrid pentru a ține Republica Moldova legată de piciorul ei. O populație setată pe lupta anticorupție, fără sfâșieri identitare și aspirații europene, acceptînd moldovenismul inoculat de propaganda rusă, preocupată doar de ce să „pună pe limbă”, nu și ce limbă vorbește, așa cum recomandă unii teoriticieni de politici externe, e tocmai ceea ce și-ar dori Moscova mai mult, aceasta s-ar potrivi perfect pentru o zonă gri, pe care, la momentul potrivit, o poate recuceri fără mare efort. Că doar nu ne vor sări în apărare sroederii și fillonii de la Berlin și Paris.

Cei care sacrifică românismul, înmormântează de fapt și europenismul din Republica Moldova.