Ceea ce părea imposibil a devenit realitate: Maia Sandu va forma singură viitorul Guvern al Republicii Moldova. Alegătorii au decis să-i ofere controlul deplin asupra puterii legislative și executive. Sigur, Constituția prescrie o separare a puterilor în stat, dar Maia Sandu este un președinte jucător și o vom vedea în toate trei ipostaze, de șefă de stat, președinte de parlament și prim-ministru.

Nu e o premieră. Și Voronin, în 2001 și 2005, a avut în mâinile sale toate pârghiile puterii. Nimic nu mișca fără voia mușchiului său. Premierul Tarlev, spicherița Ostapciuc erau de fațadă. Puțini judecători îndrăzneau să dea sentințe care să-l supere. Ca să nu mai vorbim despre procurorul general, care accepta indicații de la președinție și alți lideri ai PSRM. Epoca Voronin s-a încheiat cu protestele din 7 aprilie 2009, scrie Nicolae Negru pentru Ziarul National. 

Cum arată victoria Maiei Sandu? Cât e de convingătoare? Prezența la vot a fost mai mică chiar decât în alegerile din 2019, ceea ce vorbește despre un entuziasm în scădere al cetățenilor. Însă aceasta se referă în mai mare măsură la alegătorii lui Dodon și mai puțin la alegătorii Maiei Sandu. Deși PAS nu a reușit să atragă votul celor peste 943 de mii de alegători ai Maiei Sandu din cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale (numărul votanților din afara Republicii Moldova a scăzut cu peste 50 de mii), totuși a obținut cu peste 300 mii de voturi mult mai mult decât în primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Blocul comuniștilor și socialiștilor a câștigat doar în Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Râșcani, Glodeni, Bălți, Autonomia Găgăuză, Taraclia, Transnistria, nereușind să obțină nici măcar votul alegătorilor lui Dodon din primul tur al alegerilor prezidențiale (439 866). Rata de participare a alegătorilor din fieful socialiștilor – Autonomia Găgăuză - a fost cu 11,5 puncte procentuale mai mică decât media pe Republica Moldova. În raionul Taraclia, alt fief socialist, diferența a fost de peste 6 puncte procentuale. E o scădere evidentă a încrederii în liderul socialist.

De menționat tăcerea incredibilă a Moscovei. Nici Putin, nici oamenii săi nu au manifestat susținere deschisă pentru blocul socialisto-comunist, ceea ce confirmă ipoteza că Moscova nu era interesată de victoria PSRM, ca să nu întrețină Republica Moldova. O guvernare care evită demonstrativ problemele geopolitice, concentrându-se asupra corupției, pare să fie acceptabilă și pentru Kremlin. Deocamdată, rămâne cam aceeași alianță binecuvântată de Kozak, ACUM-PSRM, fără Platforma DA și fără PSRM.

În schimb, Bruxelles și București s-au manifestat energic în aceste alegeri, abordându-le ca pe o ocazie de a suplimenta puterea simbolică a Maiei Sandu, în scopul realizării planurilor sale reformatoare. Acum se poate trâmbița că Europa a învins în Republica Moldova.

Că alegătorii proeuropeni, unioniști au mizat pe un singur partid, ar fi, din unele puncte de vedere, un semn de maturizare. De ce acest electorat „maturizat” nu a apreciat echipa PPDA, care a fost una din cele mai active și profesioniste în legislativul precedent, va rămâne o enigmă, o nedumerire. E ca și cum alegătorii ar fi „transpus în viață” un scenariu în care pur și simplu nu era loc pentru Platforma DA. Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece…

Așadar, este victoria PAS una istorică? Vom trăi și vom vedea, destul de repede.