Încleștați pe viață și moarte în lupta pentru putere, politicienii noștri seamănă cu niște gotcani care nu aud decât propriile voci și nu-i preocupă noul pericol apărut între timp, în vecinătatea Republicii Moldova, un pericol mult mai mare decât pandemia de Covid-19.

Căci, odată cu venirea primăverii, Rusia concentrează trupe militare la frontiera cu Ucraina, ceea ce nu s-a mai întâmplat după 2014, când a fost anexată Crimeea și ocupate regiunile ucrainene estice, Donețk și Luhansk. În același timp, Moscova acuză Kievul că nu și-ar îndeplini angajamentele de încetare a focului în Donbas, că ar pune la cale „acțiuni provocatoare periculoase” în regiune, după cum s-a exprimat Putin într-o discuție telefonică cu Erdogan, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Nu lipsesc nici amenințările că Rusia ar putea inerveni pentru a-i apăra pe rușii din autoproclamatele „republici populare”, în cazul în care viața acestora va fi pusă în pericol. „Rusia nu a fost niciodată parte a acestui conflict. Dar Rusia a spus întotdeauna că nu va rămâne indiferentă la soarta vorbitorilor de limbă rusă care locuiesc în sud-estul țării”, a declarat, zilele trecute, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

Opinia publică rusă este din nou asmuțită împotriva „huntei fasciste” de la Kiev, cetățeanul rus este obișnuit cu ideea că, mâine-poimâine, Rusia „va fi nevoită”, „obligată” să-și trimită forțele militare în ajutorul „vorbitorilor de limbă rusă” din Ucraina. Berlinul, Londra, Washingtonul dau semne de îngrijorare, îi cer Moscovei să-și retragă unitățile și tancurile de la frontiera estică, dar Kremlinul se jură că e animat de scopuri nobile, că „nu are de gând să se miște spre război”, refuzând să se conformeze chemărilor de detensionare a situației, provocând, la rândul său, mișcări, singulare deocamdată, de vase și avioane militare din partea NATO.

Ce l-ar motiva pe președintele rus să declanșeze un nou război împotriva Ucrainei? Opiniile majorității observatorilor converg în acest sens: din cauza pandemiei, a declinului economic, a dezvăluirilor lui Navalnîi, popularitatea lui Putin e în cădere liberă, iar el, cramponându-se de putere, nu dispune de alte mijloace de a-i îmbuna și a recuceri simpatia rușilor, decât o nouă campanie militară pentru „adunarea pământurilor ruse”. Își joacă rolul și enormul complex militar, în care s-a investit sute de miliarde de dolari în ultimii 20 de ani. Comentatorii își amintesc că Putin a eșuat în realizarea „proiectului” anului 2014 – crearea Novorusiei, prin ocuparea regiunilor sudice ale Ucrainei, până la Nistru și gurile Dunării, sau măcar a unei părți din acest teritoriu, ca să rezolve problema asigurării Crimeii cu apă.

Cum va proceda Occidentul? - se întreabă lumea. Ce învățăminte a tras el după incursiunile militare ale Rusiei în Georgia și Ucraina, în 2008 și 2014? Puțin probabil că țările NATO își vor trimite soldații să lupte pentru integritatea teritorială a Ucrainei, dar ele pot echipa mult mai bine armata ucraineană, așa încât aceasta să reziste în fața armatei ruse. Este evident că Rusia va avea de suportat și sancțiuni economice mult mai dure de data aceasta, ea deja a pus la bătaie proiectul gazoductului Nord Stream 2, pe care l-a apărat cu îndârjire Germania până acum.

Spectrul unui război ruso-ucrainean alarmează toată lumea, cu excepția rușilor, deși ei vor fi primii care vor plăti prețul unei intervenții militare. Întrebarea „de ce Putin a masat armata la hotarul cu Ucraina, dacă nu are de gând să o atace?” rămâne fără răspuns. Un scriitor rus, Anton Pavlovici Cehov, a spus că „nu pui în scenă o armă încărcată, dacă nimeni nu are de gând să tragă cu ea”. Putin a pus-o și Europa așteaptă nervoasă, îngrozită, detunătura…

Vă imaginați ce efect ar avea în acest moment declarația Maiei Sandu despre prezența ilegală a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova?