Motto: „Dar ce-am văzut cu ochiul-al-treilea ieri/ va fi doar mâine cu adevărat” (Nicolae Dabija)

Până mai ieri, poetul Nicolae Dabija putea fi considerat un răsfățat al sorții. Ca să obțină ceea ce se numește convențional renume, notorietate, faimă sau succes, era suficient să-și fi publicat doar voulmele de poezii. Din momentul debutului său cu placheta „Ochiul al treilea”, a fost remarcat de critica literară ca poet inconfundabil, reprezentativ pentru generația de tineri poeți basarabeni venind după generația șaizeciștilor, al cărei vârf de lance era Grigore Vieru. Din punctul de vedere al lui Mihai Cimpoi, șaptezeciștii, cărora li s-a spus, printr-o preferință cvasiunanimă, „generația ochiului al treilea”, au făcut primii pași spre sincronizarea cu poezia de peste Prut, zmulgându-se de sub „tirania realului” și contribuind decisiv la „reabilitarea esteticului”.

Impactul poeziei șaptezeciste, care includea și alte nume de rezonanță, talente distincte – Marcela Benea, Leo Butnaru, Iulian Filip, Valeria Grosu, Leonida Lari, Ludmila Sobiețchi, Arcadie Suceveanu ș.a, - s-a adăugat în mod firesc impactului poeziei șaizeciste, materializându-se în tiraje de zeci de mii de exemplare pentru cărți de poezie și o popularitate pe măsură, care, odată cu începutul „restructurării”, cu transparența și posibilitatea de a spune ce gândești, a fost „convertită”, spre surprinderea autorităților comuniste, în capital politic, în susținere largă din partea cetățenilor pentru acțiunile lor de protest împotriva rusificării și deznaționalizării, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Poezia, publicistica sa emotivă, marcată de lirism, proza, eseistica nu au fost singurele surse de popularitate ale lui Nicolae Dabija. Deși, împreună cu alți trei colegi – Vasile Romanciuc, Aurelian Silvestru, Ion Vicol, a fost dat afară de la Universitatea de Stat, unde studia jurnalistica, incriminându-i-se activitate „proromânească și antisovietică”, autoritățile RSSM nu i-au purtat pică, acceptând candidatura sa la postul de redactor-șef al revistei pentru tineret „Orizontul”, fondată în 1984. În 1986, la începuturile prestroikăi, Nicolae Dabija este aprobat în funcția de redactor-șef al revistei „Literatura și arta”, editată sub egida Uniunii Scriitorilor și a Ministerului Culturii. Evenimentele precipitându-se, în scurt timp „LA” se afirmă ca una din publicațiile emblematice ale Mișcării de Renaștere Națională, iar Nicolae Dabija devine unul dintre liderii „neformali”, printre cei mai influenți în perioada respectivă, alături de Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Lida Istrati, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă, Vasile Romanciuc ș.a..

Scriitorii nu numai au inițiat, ei au asigurat succesul mișcării pentru democratizare, transformată apoi în Front Popular, după modelul Țărilor Baltice. Chiar dacă nu au reușit să se transforme în politicieni iscusiți, ei și-au jucat rolul istoric în lupta decisivă pentru „limbă și alfabet”, inspirând sutele de mii de oameni să pledeze, prin semnături, prin mitinguri și alte manifestări pentru oficializarea limbii române și revenirea la alfabetul latin.

Nicolae Dabija a rămas consecvent, nu și-a trădat idealurile de atunci, dedicându-se în continuare, în modul înțeles de el, afirmării limbii și culturii române, scoaterii „sârmei ghimpate de pe Prut și din capetele basarabenilor”, apropierii și reunirii Republicii Moldova cu România. Omagiul nostru e și pentru perseverență. În ultima vreme, „Literatura și arta” nu se mai afla în epicentrul luptelor politice și numărul de cititori ai revistei s-a redus simțitor, însă numele său rămâne un simbol al unei perioade zbuciumate, dramatice, dar și dătătoare de speranță, promițătoare, romantice. Cu plecarea subită a lui Nicolae Dabija, perioada romantică a mișcării naționale și unionismului o putem considera încheiată definitiv. Așa că un moment de reculegere națională e cât se poate de adecvat.