O avalanșă de epitete și comparații, de atribute deloc măgulitoare s-a revărsat peste capul Curții Constituționale (CC), inclusiv din partea unor lideri ai Partidului Acțiune și Solidaritate, care consideră că magistrații nu au dat dovadă de suficientă „înțelepciune” pentru a-i permite Maiei Sandu o libertate de acțiune pe măsura intențiilor sale nobile și a încredereii de care se bucură din partea „poporului”.

Este ilogic, uimitor acest pas atât de rapid de la dragoste la ură față de singura instituție care ieri nu s-a aplecat în fața lui Dodon, această predispoziție de a o vedea pe Maia Sandu un Lukașenko sau Putin sau Moldovanbași al Republicii Moldova, adică tocmai ceea ce îi refuzau și pentru ce se lupta cu atâta ardoare antipaticul lider al Partidului Socialiștilor. Unii le reproșează magistraților că au evitat o decizie politică pe care ar dicta-o numărul de voturi obținut de Maia Sandu în alegeri!

Curtea nu putea schimba „sistemul” de guvernare, nu putea să transforme, printr-o simplă decizie, republica parlamentară în republică prezidențială, dacă Legea Fundamentală nu-i acordă președintelui împuternicirile respective. Nici în statele cu sistem de guvernământ semiprezidențial, cum e, de exemplu, România, președintele nu poate numi candidatul la funcția de prim-ministru, ignorând fracțiunile parlamentare. O fi având Maia Sandu caracter și capacitatea de a conduce cu o mână de fier, dar pentru aceasta e nevoie de o altă Constituție, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Emoțiile nejustificate nu ajută cauzei algerilor anticipate. Ultimatumul pe care l-a pus președinta după decizia CC - anticipate sau referendum - a dat naștere unui nou val de așteptări, care la fel s-ar putea dovedi a fi iluzoriu. Dacă nu va desemna de acum înainte niciun candidat, așteptând să treacă cele trei luni de zile prevăzute de Constituție pentru dizolvarea Parlamentului, e posibil ca magistrații CC să constate (ipoteza e a lui Alexandru Slusari) că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru dizolvarea Legislativului, căci blocajul e din cauza președintelui Republicii Moldova.

Și la referendum nu e clar cum se va ajunge, dacă Parlamentul nu va iniția procedura de demitere a președintei Maia Sandu, după cum a declarat Dodon. Dacă i se permite președintei să ignore deciziile Curții, de ce nu le-ar ignora și deputații? Deschizând cutia Pandorei, suporți consecințele. Parlamentul nu va putea fi dizolvat, fiindcă președintele nu și-a îndeplinit obligațiunile constituționale, iar deznodământul de după procedura de demisie a peședintelui va întârzia, fiindcă deputații vor refuza să inițieze procedura respectivă. Va aștepta economia, va mai zăbovi pandemia, vor sosi vaccinurile până politicienii de pe Bâc se vor lămuri cu prioritățile?

Președinta Maia Sandu a pășit pe un teren mișcător, minat. Fără să vrea, ea contribuie la consolidarea majorității Dodon-Șor-Plahotniuc, după cum în 2019, insistența de a-și asuma răspunderea pentru selectarea candidaturii procurorului general s-a soldat cu instalarea Guvernului Dodon. Și de data aceasta șansele de a învinge sistemul constituțional sunt mici, dar riscurile nerespectării Constituției sunt mari. Nonșalanța cu care declară că nu se va supune deciziei Curții Constituționale și că „nu are rost” să mai desemneze alt candidat sau să discute cu fracțiunile parlamentare seamănă a iacobinism și nu e în spirit european. Sigur, spre deosebire de Dodon, Maia Sandu este animată de scopuri „nobile”, dar efectul nu e mai puțin coroziv pentru democrație.

Singurul as de care mai dispune președinta noastră în mânecă pare să fie sprijinul cetățenilor. O revoluție de dragul alegerilor anticipate care nu vor schimba cu mult componența Parlamentului? Va exploda mămăliga? Scoaterea oamenilor în stradă e și cu riscuri, mai cu seamă în condițiile războiului hibrid care se duce împotriva Republicii Moldova. Așa că rămâne dialogul, care îi repugnă Maiei Sandu. Rămâne și posibilitatea să se mai răzgândească încă o dată Dodon, prin aceeași înțelegere care a dus la constituirea Alianței Kozak… Nu este exclus să cedeze și Curtea Constituțională, impresionată de pasiunea președintei pentru alegeri anticipate… Așadar: aveți puțintică răbdare, stimați cetățeni! Măcar până la 23 martie, până vine primăvara astronomică…