Un strigăt de revoltă, de disperare, de ajutor a izbucnit săptămâna trecută din pieptul procurorului general Alexandr Stoianoglo, secundat, la unison, de vocea președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, ambii acuzând „tentative tot mai insistente și brutale ale unor actori politici” de a submina „independența instituțională și individuală a procurorilor, încrederea publică în puterea judecătorească”, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Declarației pline de emoții a celor mai importanți procurori ai Republicii Moldova îi lipsesc completamente referințele concrete. Primul semn de întrebare e cum se poate submina ceea ce nu există? În al șaptelea an de când s-a furat un miliard din buzunarul public, fără ca justiția noastră să fi recuparat măcar un dolar sau euro, fără să fi pedepsit pe cineva, ba, dimpotrivă, eliberându-i pe cei trimiși la închisoare până acum, în al treilea sau al patrulea an de amânare a ședințelor în dosarul lui Șor, mai cred, Stoianoglo și Motuzoc, că cineva mai poate submina încrederea publică în puterea judecătorească mai mult decât au subminat-o procurorii și judecătorii înșiși?

După ce au fost „lăsați la vatră” judecătorii implicați în spălarea miliardelor rusești și se pregătește absolvirea de pedeapsă a celui care a gândit și realizat schema „laundromatului” moldovenesc, Stoianoglo declarând că nu vede în acțiunile de spălare a banilor murdari vreo componentă de infracțiune, se mai speră în consolidarea încrederii cetățenilor în procurori și judecători?

În descrierea procurorului general, judecătorii noștri sunt niște idioți sau roboți în cel mai bun caz, ei ar fi legiferat în mod legal transferarea banilor de la un agent economic care își recunoaște datoria spre alt agent economic care o pretinde. Că e vorba de sute de milioane de euro sau dolari, că în Republica Moldova nu există „agenti economici” care să opereze cu asemenea sume nu contează?

Inteligența judecătorilor, a procurorilor are de suferit când ei legiferează o ficțiune, un fals evident? Și sunt atât de naivi încât mai speră că nu vor plăti pentru această „naivitate” cu reputația lor și a sistemului din care fac parte?

Când toată lumea vede și aude că Dodon acceptă un „kuliok”, ca să plătească „salariile”, iar Stoianoglo nu inițiază dosar penal, fiindcă nu ar ști ce se afla în kuliok, dar nu l-a interogat pe făptaș, ca să afle ce era în kuliok, căci, a explicat el, dacă îl audia în calitate de martor, nu-i putea înainta învinuirea, iar dacă îl audia în calitate de învinuit, nu putea prezenta probe, - ce să creadă cetățeanul despre Procuratura Generală? Că e un cuib de „filozofi”?

Blamându-i pe politicieni de imixtiune în afacerile procurorilor, Stoianoglo și Motuzoc înșiși au comis un act de implicare în politică, de partizanat politic. Demersul lor vine după ce Stoianoglo a fost invitat la Președinție, la întâlnirea cu Maia Sandu. După întâlnirile cu Dodon, Stoianoglo nu era atât de vocal și nici Motuzoc nu observa intenții de subminare a independenței procurorilor. Ei subliniază că atacurile asupra procuraturii s-au „întețit în ultima vreme” și ar veni din partea „forțelor declarate proeuropene sănătoase”. E ca în ghicitoarea „pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i?”.

Numai că în declarația din 5 ianuarie nu se aduce niciun argument, nu se prezintă nicio probă, niciun exemplu în sprijinul afirmațiilor sale. Dacă Stoianoglo are într-adevăr ce spune, dacă există cazuri conrete de presiune a unor politicieni în unele dosare, de ce nu a acceptat să meargă în Parlament, când a fost invitat, și să prezinte în fața deputaților, a societății, cazurile respective?

Ce apără de fapt, Stoianoglo și Motuzoc, cu mesajul lor atât de general și neclar, mai mult beletristic decât juridic? Nu cumva plâng după Dodon, îi mănâncă nostalgia, e bocetul de rămas-bun „Cui ne lași pe noi, stăpâne…”?