Republica Moldova se află de la sfârșitul anului trecut într-o criză guvernamentală. După ce Igor Dodon l-a pus pe Ion Chicu să își dea demisia, mica republică are premier interimar și un guvern nefuncțional din care au plecat mai mulți miniștri, care și-au lăsat portofoliile baltă, tocmai pentru a îngreuna și mai mult procesul de administrare a țării.

PSRM împreună cu Igor Dodon au încercat să transmită public faptul că demisia Guvernului Chicu e un prim pas spre anticipate. În fapt, aceasta este o motivație care ține strict de PR, fostul președinte moldovean dorind în realitate să întindă o cursă Maiei Sandu, pentru ca aceasta să își asume o guvernare cu toate răspunderile care vin și cu o susținere minimă în Parlament.

Alegerile anticipate avantajează un singur partid parlamentar, PAS-ul Maiei Sandu. În rest, absolut toate partidele parlamentare au de pierdut. După câștigarea președinției de către Maia Sandu, este foarte clar că dacă ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, s-ar produce un efect de contaminare și votanții lui Sandu ar alege să opteze pentru Maia Sandu.

Celelalte partide, care își spun de dreapta, aflate în opoziției cu PSRM, Platforma Da, Pro Moldova și PDM-ul condus de Filip nu ar mai intra în Parlament.

Andrei Năstase clamează sus și tare că susține alegerile anticipate, dar trebuie sincer acesta este doar un discurs pentru public. Niciun președinte de partid nu își dorește să intre în alegeri în momentul în care există un risc major să nu treacă pragul. Ipocrizia nu ține loc de procente, iar întotdeauna trebuie să ținem cont de faptul că discursul politic poate fi diferit de acțiunea politică.

Pe partea stângă, PSRM nu are cum să mai obțină același număr de parlamentari pe care l-a obținut la alegerile din 2019, când a luat un scor politic de 31,15, obținând 35 de mandate de deputați (alegerile de atunci au fost în sistem mixt).

PSRM nu are cum să mai obțină același număr de mandate după o guvernare proastă, ce l-a tras în jos și pe Igor Dodon, care a suferit o înfrângere categorică în prezidențiale și după ce a aruncat țara în haos, prin acțiunea de retragere a lui Chicu.

Orice lider rațional din PSRM știe că alegerile anticipate făcute în acest an ar însemna o catastrofă pentru partid și un cadou nesperat pentru concurentul de pe partea stângă, Renato Usatîi, care ar putea să își bage partidul în parlament.

Există o singură ipoteză validă care ne-ar putea face să credem că PSRM vrea cu adevărat alegeri anticipate. Să îi asigure fostului președinte un loc de deputat, o tribună publică și imunitate, dar partidul ar trebui să fie conștient că face prea mult pentru ”un cal mort”. Sacrificiul PSRM-ului ar fi prea mare pentru un lider care este deja consumat.

Shor ar putea avea un recul mai mic, o pierdere mai mică de procente, dar nici partidul său nu poate fi sigur că ia același număr de mandate.

Așadar, observăm că dintre toate partidele parlamentare avem un singur câștigător și mai mulți pierzători. Chiar dacă mesajele tuturor politicienilor de la Chișinău converg spre aceeași direcție, anticipate, este mai mult decât probabil să vedem în zilele viitoare, atunci când va trebui să se treacă de la vorbe la fapte, că mulți lideri se vor repoziționa, vor nuanța mesajul, vor introduce condiționalități.

În acest moment, este clar că Maia Sandu trage de timp și nu are o soluție magică pentru a ajunge la alegeri anticipate. Cadrul constituțional este foarte strâns. Parlamentul poate fi dizolvat în două situații:

1) în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni

2) dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a dat semne că vrea să intre într-un joc politic și să forțeze desemnarea unui premier, care să se prezinte în fața Parlamentului pentru obținerea votului de încredere. Probabil, frica cea mare a Maiei Sandu e să nu se pomenească la a doua solicitare ca PSRM să nu îi voteze guvernul și să se rateze anticipatele, iar ea să își asume că va administra țara cu un guvern minoritar, ce ar putea fi oricând demis de majoritatea parlamentară formată în jurul PSRM.

PAS-ul ,condus încă de facto de Maia Sandu, a declanșat un demers la Curtea Constituțională prin care ar dori să vadă dacă există posibilitatea ca parlamentul să se autodizolve.

Curtea a emis Hotărârea nr 31 din 1997, în care este specificat foarte clar că: ”Dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova înainte de expirarea termenului de 4 ani este posibilă numai în condițiile prevăzute la art . 85 din Constituția Republicii Moldova”.

Așadar, există o decizie exprimată pe o speță similară și ar trebui să vedem un răspuns de același gen, dar în Republica Moldova am mai văzut decizii ale Curții Constituționale schimbate sau ”ciudate”, ultima fiind chiar anul trecut după alegeri, când a ieșit un întreg scandal.

Alegerile anticipate sunt încă departe și greu de realizat. Chiar dacă vom avea în zilele următoare încă o variantă constituțională posibilă pentru dizolvarea Parlamentului și anume auto-dizolvarea, vom vedea dacă va exista o majoritate parlamentară care să își dea demisia ca să facă posibilă procedura. Cu alte cuvinte, vom vedea daca parlamentarii PSRM, PPDA, PDM, PRO Moldova și cei ai lui Shor vor demisiona. Probabil că nu.

Am spus încă de anul trecut că nu cred în varianta alegerilor anticipate ca fiind posibilă și realizabilă. Indiferent de jocul politic și de rezultatul final, liderii responsabili de la Chișinău trebuie să realizeze că Republica Moldova nu poate trăi din ”criză în criză”, iar un stat nu poate fi gestionat de un guvern nefuncțional.

Din păcate, Maia Sandu nu are la îndemână soluții ”curate” pentru realizarea unei majorități care să susțină un guvern de dreapta. Nu are la îndemână soluții constituționale pentru dizolvarea parlamentului. Pentru realizarea unei coaliții, depinde de voturile unor parlamentari toxici, cum ar fi cei de la Shor sau Pentru Moldova, iar pentru demararea procesului de dizolvare a Parlamentului depinde de PSRM. Este între ciocan și nicovală,

cu pârghii executive puține. Chiar dacă are marile puteri de partea ei, SUA, UE, tot va trebui să găsească singură calea pentru a ieși din această paradigmă.

Sursa: Hrituc.ro