Semne diacritice
 
Mâine, 12 ianuarie, Maia Sandu pleacă în prima sa vizită peste hotare, la Kiev, răspunzând invitației președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski. După vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău, la câteva zile după inaugurare, avem o nouă confirmare că izolarea Republicii Moldova de dragul Rusiei s-a încheiat și că politică externă de pe Bâc își recapătă echilibrul pe care l-a simulat fostul președinte, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național
 
Vizita la Kiev e un gest cu încărcătură simbolică, din ambele părți, un bobârnac metaforic aplicat perdantului Dodon, care a fost în mod demonstrativ ignorat de toți politicienii ucraineni, pentru declarațiile sale lipsite de demnitate și viziune referitoare la Crimeea. Într-un moment, după victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale, reușind să poarte o discuție telefonică cu noul președinte, lui Dodon i s-a părut că a spart gheața izolării pe direcția ucraineană, dar reacția presei și a opoziției ucrainene a fost atât de vehement disprețuitoare, încât toate iluziile lui Dodon că i-ar putea îmbuna pe vecinii estici s-au spulberat imediat.
 
Chiar dacă plină de simbolism, ar fi păcat ca întâlnirea Maiei Sandu cu Zelenski să fie lipsită de valoare practică, să fie concepută doar ca un gest de curtoazie. Există multe chestiuni de discutat în relațiile moldo-ucrainene, unele deloc simple, cum ar fi cele ecologice, legate de soarta Nistrului, pe care Ucraina planifica să construiască mai multe hidrocentrale, problema complexului hidroenergetic de la Dnestrovsk, delimitarea frontierei…
Chișinăul nu poate rămâne indiferent nici la unele schimbări legislative care pun în pericol viitorul limbii române în sudul și nordul Basarabiei, în nordul Bucovinei, supune unei presiuni de ucrainizare satele cu populație românească în aceste zone. De asemenea, de mult era timpul ca Kievul să pună capăt continuării politicii imperiale rusești de divizare a populației românești pe criterii lingvistice artificiale, în vorbitori de limbă română și „limbă moldovenească”.
 
Un capitol aparte îl constituie necesitatea cooperării în problema retragerii trupelor și evacuării depozitului de muniții și armament de la Cobasna, a reglementării transnistrene. Ne referim nu doar la controlul comun al frontierei pe segmentul transnistrean, proces început, dar sistat din inițiativa Chișinăului, presat de Moscova, ci și la proiectul viitoarei soluții pe care, sperăm, îl va elabora, în cele din urmă, Republica Moldova. Chișinăul și Kievul trebuie să-și coordoneze acțiunile și, dacă e nevoie, să elaboreze o concepție sau, cel puțin, o abordare comună pentru o pace durabilă pe Nistru și în Donbas.
 
Dacă-ar dori cu adevărat, împreună, Chișinăul și Kievul i-ar putea convinge destul de repede pe transnistreni că există și alte opțiuni de viață decât să se lase sacrificați pe altarul intereselor imperiale rusești și a intereselor mafiote, care coincid la etapa dată. Dar pentru a se ajunge la aceasta, e nevoie de multă voință politică, de procuraturi funcționale, în Ucraina și Republica Moldova, de politicieni necorupți, de funcționari competenți... Dacă se va face un pas în direcția respectivă, vom vedea mâine, după întâlnirea dintre Maia Sandu și Volodymyr Zelenski.