Victor Chirilă, director executiv al Asociației pentru Politică Externă (APE)

Noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a angajat să promoveze o politică externă „deschisă, pozitivă și benefică pentru țară”. Este un deziderat dorit de majoritatea cetățenilor, care e susținut și de vecinii noștri (România și Ucraina), și de principalii parteneri de dezvoltare (UE și SUA). Cu toate acestea, este evident că Republica Moldova va avea o politică externă eficientă și cu impact doar atunci când vor fi întrunite o serie de condiții esențiale pentru o relansare de substanță.
 
Mesajele transmise pe extern trebuie să reflecte acțiunile pe intern
 
În primul rând, trebuie să restabilim credibilitatea politicii noastre externe, făcută praf în ultimul an ca urmare a iresponsabilității și a incompetenței ex-președintelui Igor Dodon atât în materie de relații externe, cât și - în mod special - prin sabotarea de către guvernul său a reformelor agreate cu partenerii de dezvoltare în domeniul justiției, combaterii corupției și consolidării sistemului financiar-bancar.
 
Liberalizarea regimului de vize, negocierea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE, includerea Republicii Moldova în lista beneficiarilor Programului SUA „Provocările Mileniului”, lansarea Dialogului Strategic cu SUA și alte succese de politică externă au fost posibile grație gradului înalt de credibilitate de care s-a bucurat diplomația moldoveană în marile capitale occidentale în primii ani ai acestui deceniu. Cu regret, însă, marele jaf bancar din 2014 și discrepanța tot mai adâncă dintre mesajele de politică externă și acțiunile concrete pe plan intern au zdruncinat încrederea partenerilor europeni și americani în sinceritatea promisiunilor și angajamentelor guvernanților de la Chișinău.
 
Prin urmare, dacă dorim o diplomație credibilă, care să se facă auzită și respectată deopotrivă la Bruxelles, Washington, Berlin, Paris, Kiev sau București, este crucial ca mesajele transmise pe extern să reflecte cât mai fidel angajamentele asumate și acțiunile întreprinse acasă în materie de reforme: de a combate corupția, a reforma justiția, a consolida/respecta statul de drept, a asigura o guvernare transparentă și responsabilă etc... Acest lucru poate fi realizat de președinta Maia Sandu doar în strânsă cooperare cu Parlamentul și cu Guvernul. Spre nefericirea noastră, însă, ambele instituții sunt controlate în prezent de triumviratul corupților și oligarhilor Dodon-Șor-Plahotniuc, care au declarat război total noului șef al statului și agendei sale de reforme. În aceste condiții, nu vom exagera dacă vom spune că restabilirea credibilității politicii externe a țării se amână până la eliberarea Parlamentului și a Guvernului de acest triumvirat, în urma unor alegeri anticipate libere și corecte.
 
Formularea și asumarea fără echivocuri a obiectivelor naționale strategice
 
În al doilea rând, avem nevoie de o politică externă coerentă. Dar, în diplomație, coerența pornește, înainte de toate, de la formularea și asumarea fără echivocuri a obiectivelor naționale strategice, care trebuie urmate indiferent de vicisitudinile vieții politice interne. Din păcate, în ultimii ani, ca o consecință a dezamăgirilor majore generate de prestația fostelor alianțe de guvernare pro-europene, obiectivul național de aderare la UE a devenit mai puțin imperativ pentru clasa politică de la Chișinău. Drept urmare, pe fundalul acestei îndoieli de context, diplomației noastre îi sunt impuse obiective false, cum ar fi transformarea Republicii Moldova într-un pod ce ar uni Occidentul liberal cu Estul anti-liberal (iliberal) sau recunoașterea internațională a neutralității permanente a țării ca garanție pentru soluționarea politică a conflictului transnistrean și retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului.
 
Să nu ne facem iluzii însă; respectivele „obiective” au o singură menire: să scoată, o dată și pentru totdeauna, ideea de aderare la Uniunea Europeană de pe agenda clasei politice și a diplomației moldovenești. Acest lucru trebuie prevenit și stopat, iar obiectivul național de aderate la UE să fie readus în prim-planul politicii noastre interne și externe, ca un far călăuzitor pentru societate, dar și pentru diplomație.
 
Aderarea Republicii Moldova la UE nu este un deziderat geopolitic, ci reprezintă o condiție sine-qua-non pentru dezvoltarea țării și pentru existența ei ca stat modern, independent și suveran - și acest lucru trebuie spus clar și asumat explicit de clasa politică. Fără o astfel de asumare la nivel atât de discurs, cât și de acțiuni/reforme, politica noastră externă va fi mereu în bătaia vânturilor politice schimbătoare de la Chișinău. Construirea Europei la noi acasă și aderarea la Uniunea Europeană sunt două fețe ale aceleiași monede, care nu pot fi despărțite și nici tratate separat, așa cum încearcă să o facă unii politicieni și oficiali „echidistanți” de la Chișinău.
 
Restabilirea autorității diplomației moldovene
 
În al treilea rând, trebuie restabilită autoritatea diplomației moldovene. Din păcate, în ultimii șase ani, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și-a pierdut respectul și autoritatea instituțională de altă dată, devenind un instrument docil al luptei politice interne în mâinile oligarhului Vlad Plahotniuc și, ulterior, în cele ale fostului președinte Igor Dodon. Ambii s-au folosit de MAEIE pentru a-și promova interesele individuale sau/și de partid/grup - și au făcut-o în detrimentul intereselor naționale, al statului de drept și al securității țării. Mai exact, Plahotniuc a încercat să-și asigure inamovibilitatea regimului său oligarhic, iar pentru aceasta s-a erijat în singura pavăză contra tancurilor rusești și în protector suprem al intereselor americane și românești în Republica Moldova. Urmărind aceleași scopuri, Igor Dodon s-a erijat, la rândul său, în promotor al „politicii externe echilibrate” și în „unificator” al Europei de la Lisabona până la Vladivostok, iar aceasta în timp ce își coordona mesajele/acțiunile de politică externă cu Moscova. În ambele cazuri, diplomația noastră a fost pe post de unealtă utilă, executând umil indicațiile lor.
 
În paralel, devine tot mai evident că Ministerul Afacerilor Externe suferă de o serie de deficiențe instituționale, precum insuficienta comunicare cu publicul, lipsa unei diplomații publice, dar și a diplomației digitale, capacități insuficiente de analiză și de planificare strategică etc. Altădată un generator și promotor de idei și soluții moderne de politică externă, astăzi MAEIE a ajuns un executant docil de idei și soluții impuse de politicieni dubioși, lipsiți de (clar)viziune și de gândire strategică proprie unor oameni de stat. Recentul caz de contrabandă cu anabolizante, în care figurează Ambasada Republicii Moldova din Federația Rusă, este, în contextul respectiv, un semnal în plus că ceva e putred în Danemarca noastră diplomatică...
 
Pentru a-i reda Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene respectul și autoritatea instituțională pierdute există o singură cale: reformarea din temelie a serviciului diplomatic autohton după modelul unor diplomații de succes ale unor state membre UE de mărimea Republicii Moldova. Însă, această reformă ar trebui să înceapă cu un audit imparțial extern, care să evalueze toate procedurile și toate domeniile de activitatea ale Serviciului Diplomatic, începând cu cele auxiliare (tehnico-administrative) și terminând cu cele politice.
 
Vom reuși sau nu să întrunim aceste trei condiții cheie, rămâne deocamdată o întrebare cu un răspuns incert. Este, însă, cât se poate de clar, cu actualul parlament aflat la cheremul lui Dodon, Șor și Plahotniuc, nu vom mișca carul din loc.
 
*Publicat în Buletinul ”Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă”, decembrie 2020, Nr.12 (178), elaborat de Asociația pentru Politică Externă, împreună cu Friedrich-Ebert-Stiftung.