Întrebarea din titlu e doar în aparenţă retorică. 1 decembrie este sărbătoarea naţională a României. Orişice stat adoptă o astfel de zi în care îşi aniversează istoria. Pentru români însă aceasta are o valoare mai deosebită.

România, te iubesc, oriunde ai fi!

După unirea principatelor şi până la venirea comuniştilor la putere, românii au avut, precum bine se ştie, un moment plin de semnificaţie patriotică, altul decât cel de la 1 decembrie. Ei şi-au sărbătorit Ziua Naţională la 10 mai. În această zi, in urma unui plebiscit național, Carol I a devenit în 1866 principele conducător al României. 11 ani mai târziu, pe 10 mai 1877, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu citea Declarația de Independenta a României. Şi cum forţa spirituală a unui stat stă în tradiţie, aceasta din urmă trebuie respectată. 10 mai este o dată remarcabilă în istoria românilor la care, din punctul nostru de vedere, ar trebui să se revină. Dar asta e o altă poveste. 

În ceea ce priveşte ziua de 1 decembrie 1918, aceasta încununează lupta românilor pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari. Acum 91 de ani, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din peste 1200 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile ţării, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat unitar.  Privită din acest unghi, 1 decembrie e mai mult decât o aniversare a statului. E celebrarea unui ideal împlinit şi apoi pierdut. E sărbătoarea tuturor românilor, oriunde ar fi ei. Inclusiv a celor din Republica Moldova. Şi poate înainte de toate, a lor. Cum-necum, ei constituie cea mai mare comunitate românească din afara ţării.

Românii s-au întregit prin vot democratic!

În ciuda tuturor speculaţiilor, românii sunt o naţiune mai omogenă ca multe altele sub aspect istoric, cultural, religios şi lingvistic. Limba lor maternă, cel puţin în provinciile istorice, nu are dialecte, ci doar subdialecte, iar conştiinţa unităţii naţionale a fost mereu vie, chit că în epoca medievală nu întotdeauna era realizată din punct de vedere politic. Nu întâmplător, culegerea de legi a voievodului moldovean Vasile Lupu, cunoscută sub numele „Pravila lui Vasile Lupu”, este întitulată”Carte românească de învăţătură...”

 În acelaşi timp, România este unul din puţinele state europene care şi-a realizat unitatea naţională pe cale democratică. Prin vot popular liber exprimat. E un amănunt extraordinar şi extrem de relevant care adesea le scapă multora. 

Spre deosebire de Italia şi Germania, bunăoară, care, s-au unit, aproximativ în acelaşi segment de timp, prin războaie, dictat sau alt gen de constrângeri, românii s-au întregit în mod paşnic şi de bună voie. Înfruntând conjunctura istorică şi politică adesea potrivnică, ei s-au pronunţat cu fervoare pentru unirea principatelor într-un singur stat. Aceasta a fost votată cu mult elan, ceea ce denotă, de altfel, nu numai dorinţa lor arzătoare de libertate şi solidaritate naţională, ci şi vocaţia lor democratică. 

O sărbătoare naţională comună

Astăzi există două state româneşti. În treacăt fie spus, în anumite condiţii ele puteau fi două încă la începutul secolului XX, când în Austro-Ungaria era dezbătută posibilitatea federalizării imperiului. Aurel Popovici, de exemplu, propunea constituirea a 15 state în cadrul monarhiei habsburgice, unul dintre acestea urmând să fie principatul românesc al Transilvaniei.

Oricum , formarea celui de-al doilea stat nu duce la crearea unei alte naţiuni, după cum susţine şcoala stalinistă de istorie îndoctrinată cu dogme bolşevice. Bucăţile dintr-o ţară care au fost colonizate de o putere străină nu produc o cultură nouă, deosebită de cea originară. Şi comuniştii din RDG pretindeau că în Germania răsăriteană s-ar fi constituit o altă naţiune. Istoria a râs de ei. Aşa va proceda ea şi cu exponenţii moldovenismului vulgar de la noi. Unii dintre aceştia, simţind asta, încep să se dezmeticească. Până şi comunistul Stepaniuc a acceptat până la un anumit punct că reprezentanţii etniei majoritare de pe ambele maluri ale Prutului sunt fraţi „de acelaşi neam”. 

Aşa fiind, ziua de 1 decembrie trebuie să devină o sărbătoare naţională cu acte în regulă pentru ambele state româneşti. Adoptarea ei urmează să facă parte dintr-un proces european de sincronizare politică, economică şi legislativă. Vom avea, deci, etaloane şi priorităţi ajustate, o piaţă şi o monedă unică. Dar şi o Zi Naţională comună. 

Jurnal de Chișinău, 1 decembrie 2009