Dodon acuză Rusia de „lipsa voinței politice corespunzătoare” în dezlegarea nodului transnistrean. Incredibil, nu-i așa? Referindu-se la cauzele eșecului în reglementarea transnistreană, în discursul său on-line de acum câteva zile la Adunarea Generală a ONU, Dodon a spus că acestea (cauzele) „ar putea fi identificate prin lipsa voinței politice corespunzătoare din partea unor actori implicați, prin existența intereselor economice tenebre ale unor cercuri din diferite țări ale regiunii în care ne aflăm, dar și prin caracterul geopolitic puternic pronunțat al problemei transnistrene”.

Să ne punem în situația unui șef de stat prezent la Adunarea Generală a ONU și să încercăm, prin metoda excluderii, să ghicim pe cine îi vizează Dodon în discursul său. Actorii implicați inițial sunt, după câte se știe, Republica Moldova, Rusia și OSCE, ca mediator. Ulterior li s-a alăturat Ucraina, care era binevenită atâta timp cât se situa pe poziția Rusiei. La negocieri mai participă, din 2005, UE și SUA, ca observatori. Evident, SUA și UE nu li se poate reproșa „lipsa voinței politice”, ele nu decid nimic, ci doar „observă”. Cât privește „interesele economice tenebre ale unor cercuri”, „caracterul geopolitic puternic pronunțat” acestea sunt secundare „voinței politice”, ele nu vor dispărea nici după găsirea unei soluții. Lipsa voinței politice e ca lipsa cartușelor și obuzelor într-o confruntare armată. Cine nu și-a îndeplinit datoria?, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Ucraina și OSCE de asemenea pot fi excluse, căci ele nu se pot opune unei soluții acceptate de Chișinău. Rămân Republica Moldova și Rusia. Dacă era vorba despre Republica Moldova, atunci Dodon ar fi numit-o, dând vina, cu mare plăcere, pe predecesorii săi. Înseamnă că e vizată Rusia. Nu și-a dat seama Dodon că lovește în Rusia? Sau el acționează conform principiului popular „bate șaua să priceapă iapa”? Dar va pricepe Putin?

Ce valoare poate avea un asemenea discurs „beletristic”, aluziv și incoerent pe deasupra? Pe de o parte, Dodon e „convins de faptul că statele garante și observatorii vor depune eforturi suplimentare pentru identificarea rapidă a unei soluții cuprinzătoare, pașnice și durabile”, iar pe de cealaltă parte el crede că această soluție „ar trebui să se bazeze exclusiv pe inițiativele și propunerile formulate nemijlocit de către Republica Moldova, dar nu pe cele elaborate în afara țării”. Să fie iarăși o aluzie la Rusia, la Memorandumul Kozak 2? Păi, cine totuși trebuie să identifice soluția? Chișinăul sau Moscova?

„Un prim proiect al Parametrilor de bază și al principiilor modelului final de soluționare” va fi elaborat „rapid” și transmis „în prima jumătate a anului următor tuturor participanților la formatul „5+2” și părților interesate (?) pentru a fi discutat” și „ găsit numitorul comun pentru o soluție a conflictului”, mai spune Dodon. După 28 de ani se mai poate folosi calificativul „rapid”?

El a mai vorbit cu aplomb despre „politica externă echilibrată” și neutralitatea prevăzută de Constituție, fără să menționeze, ca și anul trecut, despre prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Cum poți să fii crezut că ții la „neutralitate”, dacă nu pomenești de trupele străine pe teritoriul tău, trupe care nu vor să plece și ție nu-ți pasă? Spre deosebire de discursul său de anul trecut de la tribuna ONU, Dodon nu a mai pomenit despre „chezășia succesului nostru” - necesitatea recunoașterii internaționale a neutralității. Să fi renunțat atât de repede? S-a convins că e o prostie să ceri recunoașterea neutralității înainte de a cere retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova?

După ce anul trecut el a salutat „inițiativa” Federației Ruse „de reluare a procesului de distrugere a munițiilor străine stocate în regiunea transnistreană”, anul acesta Dodon consideră că există „ precondițiile necesare pentru reluarea dialogului bilateral cu Federația Rusă în vederea identificării unei soluții privind depozitul de la Cobasna”, unde se află „circa 20 de mii de tone de muniții deja învechite”. Care sunt aceste „precondiții?” Până acum ele nu existau? Ce s-a făcut timp de un an de zile de când Rusia a avut „inițiativa” respectivă?

Și dacă anul trecut Dodon vorbea despre „caracteristici de-a dreptul dramatice” ale „profilului” Republicii Moldova, referindu-se și la „depopularea masivă”, anul acesta, deși emigrația nu a încetinit, el a adoptat un ton mai optimist, cu accent pe „reușite”, de parcă nu le vorbea unor „omologi”, ci telespectatorilor de la Moldova 1 sau Accent TV: În ultimul an am reușit să obținem schimbări pozitive pe filiera combaterii corupției și continuăm să lucrăm eficient asupra reformei justiției ‒ elemente esențiale pentru asigurarea impulsului atât de necesar avansării noastre. Pentru a spori protecția socială a cetățenilor, am recurs la indexarea pensiilor și indemnizațiilor de două ori pe an. Este în plină desfășurare ambițiosul program național de reabilitare a infrastructurii rutiere. Reforma constituțională inițiată recent urmărește, de asemenea, scopul asigurării dezvoltării durabile a Republicii Moldova”.

De ce face Dodon campanie electorală la ONU? Îi crede pe colegii săi, șefi de state, niște naivi, inocenți, fraieri, încât ei nu văd „kuliok”-ul de pe capul lui? Un discurs plat, cu idei mărunte, confuz, din care nu te alegi cu nimic, decât că în Republica Moldova au loc, în pofida dezastrului economic, social, cultural și – da! – geopolitic, „schimbări pozitive”.