Semne diacritice

Ca în fiecare an, Dodon va lipsi de la sărbătoarea Limbii Române, plecând subit la Athos, însoțit de o droaie de bodyguarzi cu pistoale, de prieteni de pahar și de idei. Sau viceversa: de idei și de pahar.

După numărul de escaladări ale Muntelui Sfânt, cu butoaie de vin în spate uneori, ai crede că păcate grele tulbură liniștea sufletească a lui Dodon. Te gândești că poate președintele ale remușcări legate de modul său de viață, de finanțarea partidului și a familiei sale, de guvernare, că poate din cauza că spune zilnic minciuni sau pentru că a trădat interesele Republicii Moldova se zbuciumă el să meargă atât de des la Athos. Dar nu, constatăm cu satisfacție că Dodon nu îl deranjează pe Cel de Sus cu probleme de ordin personal, el se gândește doar la nevoile poporului. Președintele a ales să-și petreacă acest sfârșit de săptămână „în smerenie și rugăciuni” în virtutea postului pe care îl ocupă, „pentru poporul nostru, pentru o Moldovă care să trăiască în pace și unitate”. Astfel, speră el să trecem prin provocările „foarte puternice din acest an”.

Dodon se duce la Athos ca la Kremlin. Dacă prin desele vizite la Kremlin „pșâdintele” pretinde că rezolvă problemele de bunăstare materială a moldovenilor, ale accesului produselor moldovenești pe piața Rusiei, escapadele la Muntele Sfânt le justifică prin necesitatea „rezolvării” problemelor spirituale ale poporului, de acolo el vine cu „pace și unitate”. El lasă să se înțeleagă că este privilegiat și la Athos, căci va primi binecuvântarea călugărilor de la „mănăstirile ctitorite de cei mai renumiți voievozi moldoveni”, adică de „predecesorii” săi. Mergând la Athos ca la Moscova, Dodon desacralizează, pângărește, compromite Muntele Sfânt în ochii cetățenilor.

(De fapt el terfelește, desacralizează tot de ce se atinge, ca un Midas pe dos. El a dezonorat Președinția, mobilându-și cabinetul prezidențial cu mobilă dăruită de Erdogan în schimbul extrădării a șapte profesori turci, el a terfelit Constituția, promulgând doar legile care îi convin și interpretând neutralitatea după bunul plac, fără a aminti despre trupele ruse de ocupație, „redactând”, adică falsificând Declarația de Independență, în interesul Rusiei, eliminând, printre altele, fraza „încetarea stării ilegale de ocupație”. Dodon a terfelit „statalitatea”, primindu-l la Condrița și numindu-l „prezident” pe liderul separatist de la Tiraspol, recunoscând că PSRM a fost finanțat de Moscova, comportându-se ca un vasal al lui Putin, devenind ținta ironiilor din presa rusă și cea internațională, el a compromis lupta cu corupția, acceptând „kulioașe” și genți cu bani de la Plahotniuc și Șor, el transformă în bătaie de joc lupta cu pandemia, călcând legile pe care le adoptă tot el, apărând în public fără masca de protecție (de ce ne-am mira că Chicu procedează la fel, făcând nuntă fiului său, în timp ce nunțile sunt interzise în această perioadă? Cum e Tanda, e și Manda), el compromite Republica Moldova, prin politica sa externă schizofrenică, felicitându-l pe Lukașenko după alegeri, imitându-l pe Putin, în timp ce MAEIE se solidarizează cu protestatarii care nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale din Belarus…)

Atașate de numele Dodon, cuvintele „smerenie”, „rugăciune” te fac să pufnești în râs. El ține lumânarea ca pe un cartuș de vânătoare sau ca pe un pahar de vin, el minte precum respiră și orice gest e de fală, e teatru, e ridicol până la grotesc. Păcatul său cel mai mare e că și-a ucis, în mod cinic, cu sânge rece, în văzul lumii, bunul-simț. Drama lui e că nu simte nimic, doar vede consecințele, ca un surd care bate fără să audă strigătele victimei. Athosul este pentru Dodon ca un geam de care se lovește în continuare cu capul, bătând mătănii, în loc să înceteze a fura, a minți, a trișa, a trăda, a dezbina, strigând pace și unitate…

Atât de mult se vrea reales, atât de tare e obsedat de putere, încât este capabil de orice, inclusiv să se facă de râs pe el și statul pe care îl reprezintă. Ca Lukașenko, Dodon e periculos pentru Republica Moldova și demult era cazul ca Parlamentul să formeze o comisie care să verifice sănătatea lui mintală. Nu trebuie să se aștepte până ajunge să tragă în oameni. Când te duci cu doisprezece bodyguarzi și cinci pistoale la mănăstiri, este evident că nu la smerenie, nu la rugăciune, nu la voia Domnului ți-e gândul. De altfel, Dumnezeu acceptă rugăciuni și de la Chișinău.