În aceste zile când marcăm o nouă aniversare a proclamării Independenței Republicii Moldova ne amintim, în mod inevitabil, de acea perioadă de acum trei decenii, atunci când întreaga regiune a Europei de Est trecea printr-o metamorfoză profundă, pregătindu-se să se debaraseze de povara unui totalitarism anacronic, pe care îl transforma puțin câte puțin, dar tot mai mult în fiecare zi, în trecut. Una din culorile cele mai aprinse ale revoluției de acum trei decenii a fost culoarea verde – cea a ecologiei și a ecologismului, a reîntoarcerii cu fața la natură, a unei atitudini critice față de industrializarea intensivă la scară largă din perioada postbelică. Prea puțini își mai amintesc astăzi, dar printre temele principale discutate la primele mitinguri care au început să fie tolerate de autoritățile comuniste în a doua jumătate a anilor 1980, subiectele care se refereau la starea ecologică ocupau un loc de frunte. Catastrofa nucleară de la Cernobîl din 1986 a contribuit la sensibilizarea întregii populații, iar glasnost-ul proclamat de Gorbaciov în anul 1987 a stimulat crearea unui cadru care permitea o anumită libertate de expresie. Anume în acest context luările de cuvânt ale noilor lideri politici care reprezentau mișcările social-politice noi, de democratizare și de eliberare națională, conțineau cerințe și apeluri care se refereau în mod expres la necesitatea de a proteja mediul înconjurător. Și în RSS Moldovenească, de rând cu alte republici din cadrul URSS, activismul civic al liderilor de opinie ecologiști s-a situat pe o poziție centrală în lupta pentru desprinderea de imperiul sovietic.

Astăzi, la trei decenii distanță, lucrurile s-au schimbat. În niciuna din fostele republici sovietice – poate doar cu excepția Statelor Baltice – ecologia și ecologismul nu se mai află în prim-planul vieții politice. Mișcările și partidele ecologiste din spațiul post-sovietic au un rol marginal pe eșichierul politic și la fiecare scrutin obțin rezultate foarte modeste. În condițiile unei crize economice endemice și a unei tranziții interminabile nevoile strict materiale ale oamenilor au surclasat rapid preocupările legate de ecologie. Subiectele legate de protecția mediului înconjurător nu mai suscită acel interes public general, care le plasa acum câteva decenii pe primele pagini ale ziarelor și revistelor. Ecologia și ecologismul au fost circumscrise unor grupuri active dar puțin numeroase de membri ai ONG-urilor de mediu, care de cele mai multe ori au acces la resurse materiale modeste și din această cauză desfășoară activități cu un impact societal relativ scăzut. Cu atât mai redusă este marja de manevră a societății civile ecologiste, cu cât este mai mare probabilitatea de coliziune a imperativelor de ordin ecologic cu interesele unor grupări economice și politice.

Contrapunerea ecologiștilor cu reprezentanții puterii economice și politice nu este un lucru nou – în lume pot fi găsite zeci și sute de exemple de acest fel în ultimele decenii. Ceea ce este diferit la noi față de țările avansate e faptul că aceste confruntări au loc într-o atmosferă de indiferență generală. Dacă în Occident orice scandal ecologic ajunge imediat în prim-plan și devine subiect de actualitate, la noi subiectele de acest tip se nasc, ajung la maturitate și dispar într-un „club” foarte select dar totodată initimist al specialiștilor și activiștilor ecologiști. Ultimul exemplu în acest sens este legat de utilizarea apelor subterane pentru irigare. Republica Moldova dispune de resurse limitate de ape subterane. Cantitatea și circulația apelor subterane de la noi nu este cunoscută în prezent de nimeni, ultimele studii geologice în acest sens au fost efectuate cu aproape jumătate de secol în urmă, în anii 1970. Natura solurilor noastre face ca rata de reînnoire a apelor de adâncime să fie scăzută: rezervoarele respective aflate la adâncimi de câteva sute de metri pot fi completate din nou cu apă potabilă în decursul a câteva mii sau câteva zeci de mii de ani (!). Savanții moldoveni afirmă că apele subterane nu se pretează pentru utilizare directă în scopuri de irigare, pentru că nivelul lor de alcalinitate va conduce într-un răstimp foarte scurt la degradarea ireversibilă a calității solurilor. Iar distrugerea solurilor va produce pagube imense, în agricultură, și nu numai. Analizate la rece, argumentele aduse în prezent de comunitatea științifică și de activiștii de mediu ne conduc la concluzia că exploatarea apelor subterane pentru irigare poate fi doar în interesul unor afaceriști, dornici de câștiguri imediate și de scurtă durată. Pe termen mediu și îndelungat, acest lucru este sinonim cu o catastrofă ecologică a căror efecte se vor vedea în aproximativ 10-15 ani, și care în acel moment vor căpăta un caracter ireversibil.

În ultimii cel puțin 20 de ani în Republica Moldova au existat numeroase tentative de legalizare a utilizării apelor subterane pentru irigare. În pofida unor presiuni imense exercitate de grupări de interese ale latifundiarilor agricoli, miniștrii și vice-miniștrii Mediului au rezistat, s-au opus vehement acestui lucru. Toți, până la ministrul actual, care a cedat și această redută a militanților ecologiști în fața asaltului necontenit al lobby-iștilor. Regulamentul „revoluționar”, care permite utilizarea apelor de adâncime pentru irigare, a fost adoptat de Guvern pe data de 19 august 2020. Un gest populist, o falsă „favoare” făcută agricultorilor, care vor începe să se confrunte cu efectele degradării solurilor peste 3 sau 4 ani. Regulamentul a fost adoptat în pofida unui aviz negativ al Academiei de Științe, neglijând cu desăvârșire demersurile repetate ale societății civile – mai multe petiții, acțiuni de protest, apeluri publice semnate de personalități, etc.

De dragul obiectivității trebuie să menționăm faptul că utilizarea apelor subterane pentru irigare a fost introdusă pentru prima dată în programul guvernului condus de Maia Sandu, în iunie 2019. Atunci, în învălmășeala legată de debarcarea regimului Plahotniuc, e posibil ca această prevedere să fi fost acceptată în calitate de compromis cu socialiștii. Acum însă, la mai mult de un an distanță, tăcerea principalelor partide de opoziție pe acest subiect este cu atât mai stranie și mai regretabilă. E cunoscut faptul că banii nu au miros, iar promotorii intereselor pecuniare sunt omniprezenți, infiltrându-se în toate partidele.

Oricum, într-o atmosferă de indiferență generală, prin adoptarea acestui regulament, Republica Moldova se lansează într-o aventură foarte periculoasă. Lașitatea liderilor politici din prezent riscă să ne coste foarte scump peste câțiva ani, atunci când vom fi nevoiți să importăm apa potabilă cu cisternele și nu vom mai putea practica niciun fel de agricultură pe niște soluri sărăcite. Astăzi avem nevoie de o revenire la natură, de o reîntoarcere la originile ecologiste ale mișcării noastre de eliberare națională. Cu trei decenii în urmă ecologia și ecologismul au ajutat la scoaterea noastră din întunericul totalitar. Repunerea preocupărilor legate de mediul înconjurător în fruntea subiectelor de actualitate și abordarea lor cu toată seriozitatea ne poate ajuta astăzi să (re)intrăm în familia statelor occidentale.

_____________

Dorin Dușciac a fost viceministru al Mediului (2014-2015).