Semne diacritice
 
În această săptămână Dodon s-a autodepășit în slugărnicia sa față de Putin, și are toate șansele să intre în faimoasa carte a recordurilor – Guinessbook, ca primul președinte al unui stat „suveran și independent, membru al ONU” care se angajează să fie cobaiul industriei farmaceutiсe a unui stat străin. În timp ce marea majoritate a cetățenilor ruși declară că nu au încredere în vaccinul rus care nu a fost supus tuturor testelor stabilite de OMS, președintele Republicii Moldova, comandantul suprem al Armatei Naționale, se arată dispus să testeze pe propriul corp vaccinul botezat propagndistic Sputnik V, scrie Nicolae Negru în Ziarul National.

Gestul bizar al președintelui moldav poate fi explicat în două feluri: 1) el e disperat și vrea să obțină cu orice preț sprijinul lui Putin în viitoarele alegeri prezidențiale (presa a scris despre faptul că președintele rus îl ignoră pe Dodon în ultima vreme); 2) al doilea motiv, derivând din primul, ar fi că Dodon s-a dezechilibrat și nu mai este conștient de acțiunile sale. În ambele cazuri, ar trebui să intervină Parlamentul, dar e nevoie de 2/3 din deputați ca să poată fi exprimată neîncrederea în capacitatea actualului președinte de a reprezenta Republica Moldova. Ori deputații socialiști și democrați (dodoniști în suflet) nu vor îndrăzni să voteze un asemenea document.

Nu e singurul semn al tulburării profunde a lui Dodon. Pe 19 august el i-a adresat bășcăniței Irina Vlah o felicitare ciudată, fără să indice prilejul: „Transmit felicitările mele și cele mai bune urări bașcanului Găgăuziei, tuturor locuitorilor din regiune, frați și surori destoinici ai poporului nostru moldovenesc comun. Fie ca nimic și niciodată să nu ne certe și fie ca scopul comun – înflorirea pașnică și voioasă a Republicii Moldova să unească pentru totdeauna, visele, năzuințele și faptele noasre. Împreună, cu Dumnezeu”, a scris enigmatic, pe o rețea socială, președintele Republicii Moldova.

Pe 19 august 1990, la Comrat era proclamată republica găgăuză, independentă de RSSM, dar în componența URSS. Era, de fapt, un cuțit înfipt în spatele mișcării democratice și de renaștere națională, a aspirațiilor noastre de libertate, după ce Chișinăul refuzase să participe la referendumul de menținere a URSS și să semneze noul tratat unional propus de Gorbaciov. Se realiza astfel amenințarea Moscovei, adusă la cunoștința lui Mircea Snegur, că pe teritoriul RSSM vor apărea trei republici, în loc de una. Separatiștii transnistreni și-au proclamat independența puțin mai târziu, pe 2 septembrie 1990, la Tiraspol, îndeplinind întocmai „profeția” Kremlinului.

Să vedem ce va scrie Dodon pe 2 septembrie. Dar vă imaginați vreun alt cogeamite președinte de stat suveran și independent, care luptă crâncen cu unioniștii, vrând să-i scoată în afara legii, care se dă mare statalist, adresând în același timp felicitări unor cetățeni care sărbătoresc un eveniment dușmănos, de separare față de statul pe care îl reprezintă? Nu e o manifestare de schizofrenie să te declari statalist și să celebrezi separatismul?

I-a fost rușine lui Dodon să explice cu ce ocazie a felicitat-o pe Vlah? Puțin probabil, după ce l-a primit pe Krasnoselski la Condrița ca pe un „prezident” și chiar l-a onorat cu acest titlu. În mod evident, Dodon nu are simțul decenței, al măsurii. Toate acțiunile sale denotă un „statalism” fals, el vede independența Republicii Moldova aninată ca mărțișor de țeava tancului rusesc.

Separatiștii găgăuzi, ca și cei transnistreni, își arogau până nu demult meritul salvării „statalității”, al preîntâmpinării reunirii Republicii Moldova cu România. Notele românofobe, strigătele despre pericolul românizării par să fi fost temperate în ultimul timp la Comrat, înțelegându-se și acolo, probabil, că nu e tocmai logic să invoci pericolul românesc și, concomitent, să accepți granturi din România și UE.

Dar rolul de „salvatori” ai statalității rămâne să fie jucat în continuare, pericolul reunirii nu se depărtează, ci se apropie, și în acest rol de „salvatori” îi abordează Dodon pe Krasnoselski și Vlah, ghidat de Kozak. Pe de o parte, Rusia are nevoie de Transnistria și Autonomia Găgăuză împreună cu restul teritoriului Republicii Moldova, iar pe de cealaltă parte, nici să întrețină întreaga Republică Moldova nu i-ar conveni, nu dispune de resurse. Sarcina Moscovei e să facă în așa fel încât pentru controlul rus asupra teritoriului dintre Nistru și Prut să plătească UE, inclusiv România. Unele state europene par să fi acceptat acest „deal”.

Numai că pârghia șantajului separatist nu mai e atât de eficientă ca altă dată, tot mai mulți cetățeni moldoveni fiind dispuși să renunțe la Transnistria, ca la o piatră de moară, ca la o coadă de șopârlă, și să nu-i mai ia în seamă pe găgăuzi. Proiectul conceput de Moscova riscă să eșueze, căci, pusă pe fundament strâmb, antiromânesc, statalitatea moldavă scârție din încheieturi, se deșertează, de populație și de sens, și nu se știe cât mai poate rezista. Paradoxal, numai România mai poate salva Republica Moldova.