Readucerea lui Gațcan în Parlament a fost o demonstrație elocventă de forță prezidențială în creștere, culminând cu adoptarea proiectelor de lege prin angajare de răspundere a Guvernului Chicu, constată analistul Nicolae Negru. Despre cum acest caz a scos la iveală în exces putreziciunea clasei politice și a regimului actual, dar și cum a fost „determinat” Gațcan să revină, citiți în continuare în editorialul analistului, pentru Ziarul Național

Semne diacritice

Timp de 10 zile, deputatul Ștefan Gațcan s-a răzgândit (sau a fost determinat să se răzgândească) de câteva ori. Să ne amintim de ce a hotărât (sau a fost determinat) să plece din PSRM. El acuza:

-„o lipsă totală de progres și de măsuri eficiente pentru salvarea sistemului medical”, „vocile multor specialiști veritabili nu sunt auzite” de actuala guvernare, așa încât ajunsese să-i fie rușine să privească în ochii colegilor săi de breaslă;

-„luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19” de către PSRM-PD.

„Vreau să continuu realizarea promisiunilor electorale și știu cum pot face asta! Dar constat că aceste promisiuni nu le voi putea realiza alături de echipa PSRM din Parlament”, scria Gațcan, arătându-se „conștient de toată mizeria, atacurile, falsurile și minciunile care nu vor ezita să curgă la adresa” lui, promițând să rămână „ferm pe poziții”, să nu cedeze „presiunilor și amenințărilor”, „alături de o echipă profesionistă precum este Pro Moldova”.

„Fermitatea” sa s-a dovedit însă a fi foarte moale. Se vede că el nu era conștient pe deplin de ceea ce îl așteaptă. Oprit în trafic de tovarășii săi de partid (nu fără implicarea unor instituții de stat), sub rău famatul pod de la Telecentru, apoi trimis, în secret, să se „recupereze” în Bulgaria (?), el s-a răzgândit, pe rând, să adere la „Pro Moldova”, să se plângă la procuratură pe foștii tovarăși de partid, să renunțe la mandat, iar ieri a și reapărut în Parlament (fără să se autoizoleze în prealabil, timp de 14 zile, cum li se cere simplilor muritori), ca să asigure cvorumul necesar lui Dodon în lupta cu opoziția.

Flancat de tovarășii de partid, Gațcan a tăcut asurzitor în Parlament, dar pe rețelele sociale a explicat comportamentul său prin lipsa de experiență politică. Prea mult pune el pe seama experienței. E mai curând deficit de rațiune, prostie adevărată, ca să ne exprimăm în termeni mai populari, decât lipsă de experiență.

Gațcaniada își așteaptă Budai-Deleanul său, iar până atunci nu ne rămâne decât să constatăm că Dodon (cu SPPS, SIS și probabil serviciile secrete ruse) este mai puternic decât Plahotniuc. Oligarhul poate să tragă niște sfori de la distanță, dar nu mai poate „coordona” toate instituțiile statului, ca Dodon.

„Îmblânzirea” și readucerea lui Gațcan în Parlament a fost o demonstrație elocventă de forță prezidențială în creștere, culminând cu adoptarea proiectelor de lege prin angajare de răspundere a Guvernului Chicu, la a patra încercare, în pofida rezistenței opoziției, care a dorit un lucru simplu: să pună și ea umărul la adoptarea unor măsuri sociale necesare. Dar împărțirea „laurilor” cu altcineva nu intră în socotelile lui Dodon. El crede că „recunoștința” poporului i se cuvine în exclusivitate.

Orice ar pretinde socialiștii, „reeducarea” lui Gațcan nu lasă impresia că a biruit democrația, legea, morala, decența. Cazul său scoate la iveală în exces putreziciunea clasei politice și a regimului actual. În aceste condiții, ideea refacerii alianței PSRM-ACUM, pe care o auzim de la unii analiști respectabili, pare ciudată, sado-masochistă. Altfel ar trebui să credem că reprezintă interesul Rusiei. Situația ne amintește de o anecdotă cu vânzătorul unei gherete, care, din comoditate sau lipsă de timp, din cauza fluxului de cumpărători, efectua eliminarea surplusului de lichid din organismul său la locul de muncă, într-o sticlă, pe care o ținea pe o poliță ferită de ochii clienților. Într-o zi de caniculă, cu mulți doritori de a-și potoli setea, din neatenție, din zăpăceală, el vându sticla respectivă unui client foarte însetat și foarte insistent. Punând sticla la gură și făcând, dintr-o răsuflare, câteva înghițituri, cetățeanul se opri stupefiat și întrebă: da` un pateu cu rahat nu găsiți cumva?