Am ajuns, se pare, la capătul discuțiilor despre Pactul Molotov-Ribbentrop. În Duma de Stat au fost înregistrate două proiecte de lege. Autorul ambelor este Aleksei Juravliov, liderul partidului „Rodina”, deputat în Duma de Stat. În cazul în care, primul proiect de lege va fi votat, pe teritoriul Federației Ruse va fi declarată nulitatea rezoluției celui de-al II Congres al Deputaților Poporului prin care a fost condamnat acordul de neagresiune sovieto-german din 1939 ș anexele sale secrete. Pactul a fost semnat pe 23 august, chiar înainte de atacul lui Hitler asupra Poloniei și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Juravliov propune anularea deciziei Congresului Deputaților Poporului, deoarece el presupune că acesta nu respectă principiile echității istorice și a fost adoptată în condițiile unei creșterii instablității din acei ani, se arată într-un editorial Eho Moskvî.  

Deputatul consideră că la pregătirea rezoluției, autorii acesteia nu au fost ghidați de principiile obiectivității și imparțialității, ci au fost inițial orientați spre condamnarea acestui protocol și anexelor suplimentare. Accentul cu privire la caracterul secret al protocolului și concluziile că o serie de prevederi au fost contrare suveranității și independenței a statelor terțe, nu trebuie considerate drept adevărate, crede Juravliov.

Amintim că cel de-al II-lea Congres al Deputaților Poporului a recunoscut pactul sovieto-german nevalid din momentul semnării acestuia. Dacă proiectul de lege al lui Juravliov (cu siguranță el a fost coordonat cu cine trebuie) va fi votat, atunci toate discuțiile la acest subiect vor fi încheiate. Guvernarea rusă va impune prin lege un singur model de a aborda subiectul. Dacă cei care gândesc diferit vor continua să se opună, atunci va intra în vigoare cel de-al doilea proiect al lui Juravliov, care cu siguranță a fost coordonat.

În acest, al doilea proiect de lege, Juravliov propunerea includerea în Codul Penal al Federației Ruse a articolului 354.2 „Falsificarea faptelor istorice cu privire la cauzele și rezultatele celui de al Doilea Război Mondial”. În acest caz, pentru impunerea responsabilității URSS în ceea ce privește dezlănțuirea celui de al Doilea Război Mondial sau pentru negarea rolului principal al Uniunii Sovietice în victoria asupra țărilor axei, precum și pentru răspândirea în mod public a  informațiilor că ideologiile URSS-ului și a Germaniei naziste sunt identice, vor fi aplicate amenzi de până la 300 de mii de ruble, sau munci forțate până la 2 ani ori închisoare până la 2 ani. Acum înțelegeți? 

Probabil, tovarășul Stalin și tovarășul Molotov, dar și alți tovarăși de la conducere de atunci știau ce e bine și ce e util URSS-ului. Și au dreptate acei comentatori care califică pactul din 1939 cu un alt succes al diplomației sovietice (staliniste). Prin acesta au fost amânat momentul de început a marelui război contra URSS și granițele de unde a început războiul. Unii politologi consideră că dacă „noi” nu am fi avansat spre vest, inamicul ar fi ajuns lângă Moscova nu la jumătatea lunii octombrie, ci în septembrie. Și ar fi avut mai mult șanse să pună stăpânire pe capitală. Nu mă voi contra, însă am o întrebare: Kremlinul presupunea că Armata Roșie se va retrage atât de mult. Parcă poziția oficială era alta - batem inamicul pe teritoriul său.

Să lăsăm discuțiile militare. Cum mult mai importantă este partea morală a chestiunii. Aceasta constă în faptul că odată cu reabilitarea pactului din 1939 cu toate anexele secrete, vrem sau nu, noi îi reabilităm pe toți participanții la pregătirea și încheierea pactului. Nu doar pe Molotov și Stalin, dar și pe Hilter și Ribbentrop. A fost o treabă comună.

Aceasta este o revizuire a deciziilor Tribunalului de la Nurnberg care în mare parte stau la baza dreptului internațional modern și la care vor să apeleze atât de mult susținătorii ideologici ai acestor proiecte. La 1 octombrie 1946, la Nurnberg, Ribbentrop a fost acuzat de crime împotriva umanității și a lumii. Pe 16 octombrie, fostul ministru de externe al Reichului a fost spânzurat (în mod simbolic, primul din toată banda). Această decizie a instanței s-a referit și în mod indirect la Molotov (Stalin). A ajunge la o înțelegere cu infractorii pot doar infractorii (amintim că la 28 septembrie 1939, după decimarea Poloniei, a fost semnat „Tratatul de prietenie și frontieră între URSS și Germania”). Iar acul din 28 septembrie nu poate fi separat de actul din 23 august. Este al doilea act al aceleiași drame. Astfel, în Rusia va fi reanimat ceea ce trebuie refuzat.

Al doilea proiect de lege al lui Juravliov interzice de fapt compararea național--socialismului cu stalinismul. De ce? La urma urmei, Juravliov recunoaște uniunea lor ca pe ceva corect. Sovieticii s-au gândit să îndrepte Germania împotriva Occidentului (nemții erau gata să o facă), iar ei să aștepte. Într-un final nu a ieșit așa. A trebuit să-i batem pe fasciști împreună cu Occidentul. Desigur, Hitler a fost mai apropiat și mai pe înțeles pentru Stalin, decât Churchill și Roosevelt. S-a adeverit că acești democrați burghezi sunt niște aliați de încredere, deși nu cunt ideali.