Astăzi lăsăm la o parte politica și vom vorbi despre istorie. Din acest considerent iertată-mi fie sinceritatea și dezlegarea, dar până la urmă sunt istoric. Declarația cinică, jignitoare și absolut iresponsabilă a prim-ministrului Ion Chicu la adresa României, se înscrie într-o linie de continuitate a diverșilor demnitari ai Republicii Moldova, care în diferite perioade după independență și-au făcut din românofobie o cauză a actului de guvernare. Acuzațiile neargumentate și lipsite de respect la adresa statului român, cu o încărcătură profund anti-românească, sunt de sorginte neo-sovietică, cultivate asiduu de ideologia, propaganda și sistemul de educație sovietică timp de peste o jumătate de secol în RSS Moldovenească.

Am însumat totalitatea acestor devieri identitare în sindromul „Homo Moldovanus Sovietic”, adică cineva care-i distinct de român, împotriva a tot ce este românesc și ceva care aparținea de alți Homo Sovieticus. Construcţia acestui centaur sociocultural, unui Homo Sovieticus original, a fost întreprinsă în URSS, iar Homo Moldovanus Sovietic a fost unul din multiplele sale variațiuni, căpătat printr-o educaţie artificială după tehnica dresajului şi a automatizării.

Homo Moldovanus ideal în varianta sovietică era un individ cu două feţe. Pe de o parte el trebuia să fie un „simplu om sovietic”, care era atomizat („este ca toţi ceilalţi”), deindividualizat, opus la tot ce este elitar şi original, „transparent” (adică accesibil pentru un control de „sus”), modest (primitiv) în cerinţe (reduse la necesităţile „raţionale” de supravieţuire), făcut pentru totdeauna, impasibil la schimbări şi uşor de condus (de fapt supus mecanismului primitiv de conducere). Dar, în acelaşi timp, „Homo Moldovanus” trebuia să fie de preferinţă un anti-român sau cel puţin refractar la tot ce e românesc, convins de faptul că este altceva decât român și apărut înaintea românului, puţin educat, vorbitor de limbă „moldovenească” amestecată cu rusisme, anti-european și prin extindere anti-occidental, predispus spre îndoctrinare, deznaţionalizare, rusificare şi sovietizare, preferând cu uşurinţă limba rusă ca mijloc de comunicare în alte circumstanţe decât cele legate de baştina sa, pătruns de un complex de inferioritate faţă de ruşi sau cei vorbitori de limba rusă, complex compensat prin adularea şi acceptarea formelor imperiale şi culturale de sorginte sovietică, mândru de ideea apartenenţei la marea „supraputere” sovietică.
Republica Moldova este o societate creată de Uniunea Sovietică, iar formele erei sovietice constituie unul din pilonii importanți pe care statul moldovenesc îşi construiește identitate politică şi etnică, iar elementul central acestei construcţii artificiale a fost „moldovenismul” sovietic.

„Moldovenismul” sovietic a fost religia „oficială” a lui Homo Moldovanus Sovietic. Aceasta era o politică de stat în RASSM, RSSM şi URSS, care a avut ca idee fixă cultivarea unei diferențe politice, etnice, istorice, culturale şi lingvistice între populaţia românească a RSS Moldovenească şi cea din restul României. Potrivit acestei politici „moldovenii” şi românii erau două popoare diferite, care vorbesc două limbi diferențiate, iar istoriile lor, chiar dacă s-au intersectat în timp, au trasee distincte, pornind chiar de la etnogeneză.

Fenomenului „moldovenismului” a constituit esenţa, elementul central al politicilor totalitare sovietice în RSSM. Spunem acest lucru din ideea de a arăta că de fapt „moldovenismul” a fost mai mult decât o politică de deznaţionalizare a populaţiei majoritare. Prin felul în care a fost promovat de la Moscova, iar ulterior de către organele de partid de la Chişinău, „moldovenismul” trece ca un „fir roşu” prin toate aspectele vieţii social-politice şi economice a RSS Moldoveneşti. Acest fapt face explicabilă vivacitatea şi vitalitatea „moldovenismului” în perioada după obţinerea independenţei.

Antiromânismul și românofobia au constituit un atribute indispensabile al modelării lui Homo Moldovanus. Cu rădăcini profunde în propaganda sovietică a perioadei interbelice, antiromânismul sovietic a avut multiple manifestări, printre care: promovarea agresivă a imaginii negative a României, prin inocularea ideii că în anul 1918 Basarabia a fost „anexată” de România „burghezo-moşierească”, care a „exploatat-o” ca o „colonie” timp de 22 de ani; ridicarea antiromânismului la nivelul politicii oficiale în RSSM prin persecutarea şi condamnarea „naţionaliştilor moldo-români”; prin combaterea influenţelor „burgheze” româneşti asupra tuturor aspectelor vieţii politice, sociale şi culturale; prin ştergerea oricărei memorii faţă de experienţa naţional-statală românească; prin contracararea oricăror încercări de raportare la cultura şi istoria română; prin impunerea unei educaţii istorice contrafăcute; prin stabilirea unei adevărate „cortine de fier” pe Prut, cu scopul de a izola Basarabia de restul teritoriului românesc după cel de-al Doilea Război Mondial.

Promovate constant prin propaganda sovietică şi inoculat de autorităţile comuniste locale şi centrale prin politicile educaţionale şi sociale, antiromânismul și românofobia au generat, în cele din urmă, un sentiment de prudenţă din partea unor segmente ale populaţiei româneşti din RSSM faţă de propria lor identitate, la apariţia unui negativism faţă istoria şi cultura românească, care s-au perpetuat în timp, generând o senzaţie de separare falsă între locuitorii de pe cele două maluri ale râului Prut.

De o manieră deformată, „calităţile” lui Homo Moldovanus Sovietic au continuat să se perpetueze în perioada post-sovietică, dar de data aceasta generând alte complexe şi îmbrăcând haina unui individ care este fixat axiomatic pe ideea apărării statalităţii R. Moldova împotriva „duşmanilor” săi „numeroşi” interni şi externi. Așa cum este și premierul Chicu.
Susţinătorii „Moldovenismului” post – sovietic, oameni ca Chicu și tagma lui, de obicei acuză România de interferenţe constante în afacerile interne ale Republicii Moldova (uneori chiar de tendinţe „imperialiste”) şi consideră influenţa rusă/sovietică drept una pozitivă din punct de vedere istoric; ei văd în statului român „o agendă ascunsă” a României pentru a prelua ulterior, prin diferite modalităţi, această provincie istorică. Vă mai aduceți aminte cum preşedintele Voronin declara că „România a rămas unicul imperiu în Europa, consti¬tuit din Moldova, Dobrogea şi Transilvania şi că Republica Moldova va apela la co¬munitatea internaţională dacă nu va putea scăpa de ajutorul rudelor de peste Prut”?

În acelaşi timp ideea „moldovenismului” este susţinută prin diferite strategii de Federaţia Rusă, care rămâne în continuare sensibilă la orice încercare de apropiere între Chişinău şi Bucureşti. Sau credeți că întâmplător Ion Chicu a comparat situația din R. Moldova cu situația din județele moldovenești din România? De ce nu s-a referit la România în totalitate, ci anume la Moldova de peste Prut? Pentru că imaginarul lui „Homo Moldovanus”, dresat și modelat de Moscova de peste trei secole, are în vedere realizarea proiectului „Moldova Mare”, așa cum și-a dorit-o Ecaterina II în secolul XVIII, Alexandru I în secolul XIX, Iosif Stalin în secolul XX și Putin cu Dodon în secolul XXI.

După alegerea liderului Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, ca președinte al Republicii Moldova în 2016, retorica lui „Homo Moldovanus” statalist capătă alte accente. Pe de o parte, acesta s-a erijat în ipostaza de unic apărător al „statalității moldovenești seculare”, contra României și „detractorilor unioniști”, iar pe de alta în calitatea de „integrator” al Republicii Moldova cu Transnistria, chiar dacă prețul acestei integrări ar fi federalizarea și „transnistrizarea” statului moldovenesc. Cazul lui Chicu este și mai grav din considerentul că acesta inițial a avut convingeri politice românești, și-a adjudecat chiar și cetățenia română, pentru ca într-un final să sucombe în labirintul diabolic al convingerilor de „Homo Moldovanus”, care-i definesc adevărata identitate.

România și Uniunea Europeană mai pot desigur experimenta „europenizarea” R. Moldova, în speranța că aceasta va deveni vreodată parte a familiei europene. Dar adevărul istoric este că unicul experiment de succes în europenizarea și modernizarea acestui teritoriu de-a lungul istoriei sale au fost cei douăzeci și doi de administrație românească din perioada interbelică, când s-a transferat suveranitatea României asupra provinciei sale istorice. Istoria de treizeci de ani a R. Moldova ne-a demonstrat că independența sa este un instrument abil folosit de Federația Rusă împotriva României și Occidentului, care prin intermediul lui „Homo Moldovanus” ca Dodon și Chicu va contracara și detracta orice încercare de europenizare și modernizare. Cei care nu înțeleg acest lucru vor mai aștepta încă treizeci de ani să se convingă de vorba mea.

Sursa: Facebook// Octavian Țîcu