Șeful adjunct al Administrației Prezidențiale din Rusia, Dmitri Kozak a avut o vizită misterioasă la Berlin unde a purtat consultații cu responsabilii de chestiunea ucraineană. Iar reprezentantul Rusiei în formatul trilateral, Boris Grîzlov, îi acuză pe participanții ucraineni la negocieri că ei preiau „calea periculoasă a predecesorilor săi”, scrie jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov pentru Espreso.TV

Nu este o coincidență. Este pregătirea pentru un atac decisiv asupra Ucrainei și a conducerii sale în ajunul unei crize economice și sociale în țară.

Dmitri Kozak funcționează după un scenariu bine cunoscut de el însuși. Pe de o parte, el demonstrează un fel de constructivitate în negocierile cu partea ucraineană, și chiar partenerii în negocieri spun că el este mult mai eficient decât predecesorul său, Vladislav Surkov. Din alt punct de vedere, această constructivitate nu ajută pentru că ucrainenii vor să meargă pe calea predecesorilor. Și nu vor să discute cu reprezentanții administrațiilor marionete din Donbas. 

Este cunoscut foarte bine care este cauza acestui impas. Impasul constă în faptul că Putin nu vrea să înceteze războiul și să ajungă la o înțelegere cu Zelenski. Putin nu are nevoie de Donbas, ci de toată Ucraina.

Kozak are propriul sistem de dovezi. El ne va demonstra că problema constă în ineficiența statului ucrainean condus de oligarhi, în influența „extremiștilor”. Se pare că acestea au fost temele discutate la Berlin.

Nu trebuie să credem că el nu va fi auzit. Acest sistem de dovezi a funcționat în R. Moldova. De aceea, Kozak a reușit să aducă la putere forțele pro-ruse în frunte cu președintele Igor Dodon nu doar cu acceptul, dar și cu participarea SUA și UE. Reprezentanții statelor occidentale nici nu au bănuit că puterile democratice vor fi alungate din guvernul de coaliție peste câteva săptămâni.

Subordonarea definitivă a R. Moldova prin acordarea lui Dodon a unui împrumut rusesc, care seamănă cu acel „împrumut al lui Ianukovici”, nu s-a produs deoarece Occidentul și Chișinăul și-au revenit la timp. Această subordonare nu a fost permisă nici de către adepții integrării europene din RM, nici de către reprezentanții lagărului oligarhic, nici de diplomați. Dar cine a spus că Ucraina va fi mai norocoasă?

Ceea ce fac Kozak și Grîzlov astăzi este să demonstreze lipsa de constructivitate a părții ucrainene. Pentru ce? Pentru ca să demonstreze: încetarea războiului și stabilitatea în țară pot fi asigurate doar cu protectoratul comun al Kremlinului și Occidentului asupra Ucrainei.

Cu toate acestea, politicienii occidentali au realizat experiența amară trecută de R. Moldova și ar putea să nu mai guste din momeala veche a lui Kozak. Dar Kozak va încerca să prindă pește cu această momeală la Berlin, la Paris, dar cel mai important, în iazurile din Washington.