Regiunea mărilor Baltică și Neagră se referă cu desăvârșire la „pământurile sângeroase”, așa cum au fost definite de istoricul american Timothy Snyder. Acest statut își lasă amprenta asupra dezvoltării democrației în statele din regiune, eficienței răspândirii în aceste state a gândirii critice și tempourilor de distribuție a fake-urilor.

Nu există nicio îndoială că Rusia percepe regiunea noastră ca pe o sferă a intereselor proprii indivizibile, de aceea caută noi și noi mecanisme de a influența situația aici. Acest proces se desfășoară de câțiva ani. Tema Holocaustului nu doar că rămâne sensibilă pentru viața social-politică din statele regiunii, dar creează oportunități pentru specule.

În anul aniversării a 75-a de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial avem motive să vorbim despre apariția unei noi politici istorice a lui Putin - un șir de evenimente ce au menirea de a folosi post-adevărul istoric pentru atingerea scopurilor politice. Despre asta ne vorbește și numirea în ianuarie 2020 a lui Vladimir Medinski, președintele Societății Militar-istorice din Rusia, în calitate de consilier al președintelui rus pe probleme de politică umanitară și istorică. Deși Medinski este cunoscut pentru declarațiile sale contraversive cu privire la diverse evenimente istorice, el însă nu este singurul participant la sistemul de propagare a dezinformării la nivel de stat.

Astăzi putem vorbi despre crearea în Rusia a unei triade responsabile pentru propagarea a propriilor versiuni cu privire la evenimentele istorice. Primul component sunt istoricii ruși care îndeplinesc misiunea de a pune în discuție tema, de a propaga materialul istoric în discursul public, folosirea bazei de arhive în scopuri politice. Al doilea component sunt mijloacele propagandiste de influențare, la care pot fi atribuite postul TV Russia Today și agenția de știri Sputnik care operează practic în toate statele Europei și în SUA. Al treilea sunt oficialii superiori care propagă anumite mesaje pentru auditoriul din Rusia și din străinătate.

Campania de hibridizare a Holocaustului a intrat într-o fază activă la sfârșitul anului 2019, atunci când în cadrul unei reuniuni large a Ministerului Apărării, Putin l-a numit drept„jigodie” și „porc antisemit” pe ambasadorul polonez în Germania antebelică, Jozef Lipsky, care a fost acuzat de loialitate față de ideile naziste. Ce a cauzat această reacție și de ce Polonia a devenit obiect al manipulărilor istorice?

Calculul Kremlinului este foarte simplu: Putin, prin anturajul său, încerca să discrediteze Polonia în ochii partenerilor occidentali ai acesteia -  SUA și statele din Europa de Vest, să submineze bazele Uniunii Europene și să dea o lovitură cât mai puternică asupra solidarității euro-atlantice.

Dezvoltând propria teză, Putin a făcut un pas decisiv în opinia sa, și a luat în considerare pregătirea Poloniei de a face față încercărilor de discreditare. La sfârșitul lui ianuarie 2020 în cadrul Forumului pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului desfășurat în Ierusalim, care a fost organizat în mare parte în eventualitatea participării lui Putin, președintele rus a exprimat teza de bază a viziunii lui asupra uneia dintre cele mai mari tragedii din secolul XX. El a menționat că Holocaustul nu a fost realizat doar de naziști, dar și de complicii acestora pe teritoriile ocupate. În fraza următoare a lui Putin a fost anunțată cifra de 1,4 milioane de evrei uciși în Ucraina și exterminarea aproape completă a evreilor în Letonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest discurs poate fi calificat drept un exemplu al post-adevărului rusesc, când are loc un amestec de fapte istorice reale cu o interpretare istorică falsă.

Putin, și mașina sa de propagandă, subordonată complet obiectivelor sale false se folosesc foarte îndemânatic de o serie de fapte din viața socio-politică a Europei și a lumii. În primul rând, numărul uriaș de victime ale Holocaustului necesită o permanentă reflecție, iar acest proces a luat o dinamică deosebită în unele state post-socialiste. În primul rând, amploarea tragediei îi permite Kremlinului să manipuleze atitudinile, iar ca să nu albească imaginea naziștilor, atunci e nevoie de hibridizarea Holocaustului, punând o parte din vina pentru exterminarea evreilor pe conștiința locuitorilor de pe teritoriile ocupate. În al treilea rând, Rusia încearcă să sublinieze propriul rol în victoria asupra nazismului, și încearcă să umfle amploarea rolului său.

Vă amintesc că în Rusia au fost publicate în ultimii ani cercetări despre paginile negre ale Holocaustului al căror autor este istoricul american de proveniență poloneză Jan Tomasz Gross: „Vecinii” și „Recolta de aur”; a fost publicată și autoarea lituaniană Ruta Vanagaite cu lucrarea „Ai noștri”, despre participarea lituanienilor la Holocaust. Astfel, cercetările care au cauzat un efect de rezonanță semnificativ în Polonia și Lituania au fost introduse în circulația socio-politică din Federația Rusă. Aceste cercetări au jucat (în opinia mea, împotriva voinței autorilor) rolul de catalizator în procesul de hibridizare a Holocaustului.

E nevoie să subliniem că baza hibridizării Holocaustului pentru care conducerea politică rusească depune multe eforturi, este cultul „victoriei frenetice” - umflarea hipertrofică a rolului Rusiei în victoria asupra nazismului. Cu toate acestea, ironia sorții constă în faptul că pandemia coronavirusului a obligat autoritățile ruse să amâne evenimentele planificate pentru 9 mai de celebrare a aniversării a 75-a de la victoria asupra nazismului. Se pare că problema nu este amenințarea coronavirusului, ci faptul că conducerea Rusiei a realizat imposibilitatea a asigura o minimă prezență a oaspeților străini de rang înalt la eveniment.

În concluzie, notez faptul că nu există niciun motiv ca să ne așteptăm ca Rusia să înceteze încercările sale de a hibridiza Holocaustul. Este prea sensibilă această temă pentru multe popoare din regiunea Mării Negre, ea deschide prea multe oportunități pentru falsificatorii istoriei de la Kremlin. Răspunsul ar trebui să fie încercările colective privind deconstruirea evenimentelor istorice și realizarea unui dialog despre filele complicate din istoria secolului XX în statele din regiunile mărilor Baltică și Neagră. 

Evhen Magda, Institutul de Politică Mondială, Kiev.