România, țară membră a Uniunii Europene, membră a NATO, dar și țara foarte apropiată și dragă nouă, a făcut un gest extraordinar: a trimis în R. Moldova un lot de 500 de mii de măști și 50 de mii de combinezoane de protecție, izolete etc. și o echipă de 42 de medici și 10 șoferi care vor ajuta cadrele medicale din Chișinău, Cahul și Bălți să combată COVID-ul. Mai mult, într-un timp proxim, Guvernul României va mai dona statului nostru 3, 5 milioane de euro, tot pentru lupta cu virusul. Nu e pentru prima dată, când România ne sare în ajutor. Să ne amintim cel puțin de cele aproape o mie de grădinițe reparate din banii donați de statul român. Dar acest ajutor vine într-un moment de mare criză, de maximă încleștare.

Ce ar face președintele și prim-ministrul unei țărișioare aproape desființată de corupție, sărăcie, lupte politice și molimă? Corect, i-ar fi întâlnit oficial pe medicii și demnitarii români și le-ar fi mulțumit omenește pentru că, iată, românii sunt săritori la nevoie. Dar cum, se pare,  președintele Dodon nu poate ieși din cuvântul amabasadorului rus de la Chișinău, Oleg Vasnețov, și încearcă să demonstreze cu orice preț că doar Rusia și China ne ajută pe timp de pandemie.  De unde și atâta zvârcoleală în jurul lotului de echipamente medicale venit din China cu un avion rusesc, plătit, apropo, din banii noștri. De, drujba-i drujbă, dar cherosenul e pe bani. Igor Nicolaevici a alergat atunci la aeroport să salute piloții și hamalii, dar mai ales să le spună cetățenilor, prin televiziunile sale, cine și cum ne ajută.

Despre nocivitatea creditului rusesc s-a vorbit atâtea, încât nu mă mai încape îndoială că nu e un ajutor la nevoie, ci o jăcmăneală curată. Cel mai amuzant din istoria cu toxicul acord mi s-a părut specificarea lui Andrei Neguță, care a scris cu cerneală că documentul e  încropit în limba rusă și limba moldovenească. Stimabililor, doar voi, statliștii/moldoveniștii de serviciu, și oficialii ruși mai vehiculați această inepție. Rusofonii din R. Moldova, iar Dodon luptă pentru votuturile lor, de regulă folosesc expresia rumânskii iazâk…

Poți să fii în soldă la Kremlin, poți să-l iubești pe Putin de să-ți vină să-ți iei Condrița-n cap, dar, ca președinte ales al unei țări, trebuie să ai educația și eleganța politică de a mulțumi public, fără rezerve, pentru un bine, care i s-a făcut țării tale, fără a i se cere nimic. Lumea întreagă înțelege, acceptă și mulțumește pentru asemenea gesturi generoase.

Dar, se vede, nu e și cazul lui Dodon, iar prim-ministrul Chicu, se știe, nu e din capul lui…

Sursa: Nord News