Ultimile declarații ale ministrului de externe Aureliu Ciocoi, privind vărsările de sânge de pe Nistru, au provocat discuții aprinse în societate. Într-un editorial pentru Ziarul Național, editorialistul Nicolae Negru dă răspuns la întrebarea dacă declarațiile lui Ciocoi au fost spuse la comandă și cu un anumit scop și explică care sensul politicii externe „echilibrate” a lui Dodon.

Semne diacritice

Este șeful diplomației moldave, Aurel Ciocoi, o nătăfleață pe care îl ia gura pe dinainte, care chiar crede în caracterul „civil” al războiului moldo-rus din 1992 sau declarația sa privind rolul „pozitiv” al armatei ruse în vărsările de sânge pe Nistru a fost o minciună conștientă, spusă la comandă, cu un scop bine determinat?

Doi miniștri, aceeași „eroare”

Răspunsul la această întrebare ar fi fost mai simplu, dacă exact aceeași „eroare” nu ar fi comis-o și Nicu Popescu, ale cărui capacități intelectuale și competență nu le putem pune la îndoială (o ilustrează și întrebările pe care le-a formulat recent la adresa premierului Ion Chicu). Popescu a calificat războiul din 1992 ca „război civil” aflându-se la București, ceea ce nu pare să fi fost întâmplător.

E grăitor faptul că Ciocoi a încercat să o facă pe prostul, dând vina pe „aprecierea haotică a trecutului”, dar Alexandru Tănase a demonstrat cu lux de amănunte falsitatea ideii că în Republica Moldova nu ar exista o apreciere clară a evenimentelor din 1992, pe care să se bazeze în activitatea lor niște funcționari responsabili (și inteligenți, firește): la 6 decembrie 1991, Mircea Snegur, Alexandru Moșanu și Valeriu Muravschi au trimis Consiliului de Securitate al ONU un apel în care protestează împotriva ocupației din 3 decembrie 1991 a orașelor Grigoriopol, Dubăsari, Slobozia, Tiraspol și Râbnița de către Armata 14; Rusia recunoaște, prin semnătura lui Elțin, pe acordul moldo-rus din 21 iulie 1992, că a fost „parte a conflictului” în războiul de pe Nistru; Despre rolul de agresor al Rusiei se vorbește și în hotărârea CtEDO în cazul lui Ilie Ilașcu. Curtea Constituțională a Republicii Moldova, constata, la în decembrie 2013, că Rusia a ocupat de facto o parte a teritoriului Republicii Moldova.

Pe placul lui Dodon

Faptul că Ciocoi nu demisionează și nici nu i se cere să plece din funcție e un indiciu că a făcut pe placul lui Dodon (Chicu nu contează). Prostia sau slugărnicia ineptă nu se pedepsesc la noi, decât dacă deranjează pe „coordonator”, vechi sau nou. Iar pe Dodon nu-l poate deranja ceea ce a declarat, nu o singură dată, el însuși: că trupele ruse „mențin pacea” în urma războiului civil de pe Nistru și plecarea acestora ar destabiliza situația. Dodon a afirmat înaintea lui Ciocoi, de la tribuna Adunării General a ONU, că necesitatea aflării trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova va dispărea după ce se va găsi soluția politică finală pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Moscova a obosit să tot spună aceasta de la toate tribunele, acum, în duet cu Chișinăul oficial, vocea ei sună mai convingător. O mioriță avocată a lupului, care i-a sfârtecat și i-a ocupat o treime din stână, - ce poate fi mai „înduioșător”, mai grotesc?De ce crede „miorița” că „lupul” își va retrage trupele după ce va obține soluția dorită a conflictului transnistrean, dacă dorința lui e să aibă o bază militară pe Nistru?

Sensul politicii „echilibrate”

Acesta e de fapt sensul politicii externe „echilibrate”, pe care Dodon a expus-o și în fața corpului diplomatic, poruncindu-le ambasadorilor să nu facă „geopolitică”: să fie „neutri”, adică să nu se alăture eforturilor Occidentului în a determina Rusia să-și retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru „echilibru”, Dodon întinde după pomană ambele mâini, stânga spre Rusia și dreapta spre UE.

Vă pare absurd? Da, e o absurditate cât Președinția reparată cu banii lui Erdogan de mare, dacă privim lucrurile din punctul de vedere al unui stat normal, dar dacă se urmărește transformarea Republicii Moldova într-un stat vasal Rusiei, politica „echilibrată” e calea cea mai sigură de atingere a acestui obiectiv.

Dodon s-a arătat, de formă, „impacientat” (expresia lui Petru Bogatu) de ecoul provocat de Ciocoi în rândurile veteranilor războiului de pe Nistru, care au simțit pe pielea proprie acțiunile „pacificatoare” ale Rusiei. Deranjul lui Dodon e legat doar de campania electorală. Demnitatea e o noțiune străină pentru el.

Toți idioții utili

Rolul lui Nicu Popescu în „politica externă echilibrată” e de pionier. El a fost primul Ciocoi, „restabilind” relațiile cu Rusia din genunchi, de pe poziția partenerului „vinovat”, care își face „mea culpa”. Respectiv, Maia Sandu a fost primul Chicu, foarte ocupată cu „dezoligarhizarea” și „neutră” față de relațiile externe, oferindu-i lui Dodon posibilitatea să sonorizeze politica vasală Rusiei de la tribuna ONU.

Ca să fim obiectivi, a avut un rol de idiot util și Andrei Năstase, l-a jucat cu brio la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. După Voronin, au fost și Maia Sandu, și Andrei Năstase victimele „farmecelor” lui Dmitri Kozak.