O noutate incredibilă de săptămâna trecută, rămasă fără ecou în presa noastră: Belarus importă petrol din Norvegia, fiindcă Rusia nu îl mai furnizează la prețul de mai înainte, decât dacă Minskul semnează un „program de acțiune privind realizarea prevederilor acordului de creare a Uniunii Statale Rusia-Belarus”, constituite în 1999.

Putin sătul de prietenie sterilă

Putin s-a săturat de declarațiile sterile de prietenie și loialitate ale lui Lukașenko, punându-i condiția să-și demonstreze cuvintele prin fapte. „Programul de acțiune” propus Minskului prevede o integrare mai strânsă a economiei belaruse în cea rusă prin politici comune în domeniul „economic, agrar, industrial, tarifar și vamal”. Însă planurile Moscovei nu se opresc aici.

Rusia, conform spuselor ex-premierului Dmitri Medvedev, își dorește crearea unei monede comune, a unui sistem judecătoresc și vamal comun, iar aceasta se va solda în mod inevitabil cu o reducere parțială a suveranțității Belarusului.

Cu alte cuvinte, pentru gazele și petrolul mai ieftine decât pe piața mondială, Minskul trebuie să plătească politic, acceptând formarea unor structuri supranaționale
care îi vor limita independența.

Belarușii își vor strânge cureaua

Putin și Lukașenko s-au întâlnit de două ori, la 8 și 20 decembrie, ca să semneze documentul privind condițiile și principiile de integrare economică, dar fără niciun rezultat. Cauzele concrete ale eșecului nu au fost anunțate, însă e limpede că Lucașenko nu e pregătit să renunțe la suveranitatea și independența Belarusului în schimbul unor favoruri economice din partea Rusiei „frățești”. Mesajul său e că belarușii își vor strânge cureaua, dar nu vor ceda în fața presiunilor Moscovei.

El le-a dat asigurări deputaților belaruși că Belarusul nu va intra în componența Rusiei și că nu poartă discuții privind crearea unui parlament comun. Însă este evident că politica lui externă „echilibrată” între Est și Vest a dat chix, a intrat în impas, spațiul său de manevră fiind limitat, din cauza dependenței economice și financiare foarte mari a Belarusului față de Rusia. Faptul că Moscova nu plătește Minskului pentru cele două baze militare rusești, de pe teritoriul belarus, rămase după dezintegrarea URSS, e o ilustrație în plus a „perversiunii” relațiilor ruso-belaruse de până acum.

Împrumuturile politice ale Moscovei

Prin prețurile ieftine la petrol și gaze naturale, Moscova subvenționează indirect Belarusul în proproție de 12% din PIB, conform datelor FMI, citate de DW. O treime din exporturile belaruse în UE reprezintă produsele petroliere și depind iarăși de Rusia. Aproape 40 la sută din exporturile belaruse merg spre Rusia, care este și principalul creditor al Belarusului, fiindcă Minskul a renunțat la împrumuturile FMI.

La finele anului 2018, FR deținea 37,6% (7,9 miliarde de dolari) din datoria publică a Belarusului, scrie DW, cu referire la Ecaterina Bornukova, directorul Centrului de cercetări economice BEROC.

Fiindcă nu reușește să întoarcă la timp împrumuturile, Belarusul se vede nevoit să refinanțeze în fiecare an până la 75% din datorii, intrând asfel într-o dependență și mai mare față de creditele Rusiei. În vara anului trecut, Minskul a întâmpinat dificultăți la obținerea unui împrumut nou de 600 de milioane de dolari, Moscova punând condiții politice, și Lukașenko s-a văzut nevoit să schimbe creditorul, împrumutând 500 de milioane de dolari de la China.

Iluzia lui Lukașenko

Putin nu mai are răbdare să „integreze” Belarusul, însă ar vrea ca încorporarea „statului frățesc” să arate decent, ca rezultat al unor acțiuni „calme și prietenoase”. Ceea ce nu înseamnă că este exclus scenariul Crimeii, dacă i se va oferi un moment potrivit. Intenția de a amenda Constituția, ca să pună capăt supremației legilor internaționale asupra celor naționale reflectă tendința tot mai puternică de izolare față de Occident, de transformare a Rusiei într-o „cetate asediată”.

Lukașenko este conștient de pericolul care vine dinspre est și a avertizat că încercarea de a încălca suveranitatea Belarusului comportă riscul unui război pe plan european, cu implicarea NATO. El își face iluzii, după ce și-a băgat capul benevol în gura leului.

Consecințele războiului economic ruso-belarus ar putea fi dramatice nu numai pentru economia și bunăstarea belarușilor, dar și pentru cariera politică a lui Lukașenko. Alegerile prezidențiale din Belarus îi pot oferi Moscovei șanse de a influența rezultatele în folosul său.

Dodon, pe urmele „tătucului” belarus

Pornind Republica Moldova pe calea politicii „echilibrate” între „Lisabona și Vladivostok”, dispus să renunțe la programul FMI și să împrumute bani de la Moscova, care acordă doar împrumuturi politice, să construiască aeroporturi pe bani rusești, Dodon (cu premierul său de buzunar, Ion Chicu) merge în mod evident pe urmele lui Lukașenko, este un jalnic imitator al „tătucului” belarus. Și finalul va fi același.

O dependență mai mare de Rusia este primejdioasă, îi trezește Moscovei instinctele expansioniste și îi oferă pârghii de influență. „Lisabonei” nu-i pasă de noi, spre deosebire de „Vladivostok”, care are un plan și acesta, ca și în cazul Belarusului, Georgiei, Ucrainei, nu prevede consolidarea independenței și suveranității Republicii Moldova.

Ziarul Național