Zilele trecute lidera PAS Maia Sandu a oferit un interviu pentru TVR Moldova unde a conturat primele teze referitoare la viitoarea campanie prezidențială. Deși a ezitat să-și anunțe participarea în viitoarea campanie prezidențială, declarând că „PAS va susține un candidat care are cele mai bune șanse să îl învingă pe Dodon”, Maia Sandu a lăsat să se înțeleagă că este gata să-l înfrunte pe Dodon.

N-ar fi prima dată când cei din defunctul bloc ACUM se declară gata de confruntare, pe care într-un final o pierd - alegerile din 3 noiembrie 2019, fiind cel mai elocvent exemplu în acest sens. În loc să folosească aflarea în opoziție pentru a analiza cele întâmplate la rece, se pare că aroganța aflării la putere încă nu s-a evaporat, păstrând iluzia că eșecul acestei entități politice, se datorează unor iluzorii cauze (externe) și mai puțin prestației propriilor lideri - Andrei Năstase și Maia Sandu.

Maia Sandu: „Am văzut ce s-a întâmplat și la alegerile din Chișinău atunci când criticile dure din primul tur au dăunat foarte mult în turul II și cei de la PUN care l-au criticat pe Andrei Năstase astfel l-au ajutat pe Ion Ceban să câștige Chișinăul„.

Încercarea Maiei Sandu de a plasa întreaga responsabilitate pentru înfrângerea lui Năstase pe un partid extraparlamentar, este ridicolă și vine să camufleze o realitate mult mai gravă. Săgețile pe care le aruncă împotriva PUN, de fapt denotă adevărata atitudinea a Maiei Sandu față de unionism ca opțiune politică. Maia Sandu și partizanii săi în opera de creare a „națiunii civice moldovenești” au fost mereu deranjați de necesitatea de a relaționa cu grupului de votanți unioniști. Uneori se crează senzația, că însăși existența acestui numeros grup electoral, care nu pot fi aburiți cu aberații de genul „războiul civil din Transnistria”, „deconectării butonului geopolitici” etc. îi provoca iritarea Maiei Sandu.

Acceptă Maia Sandu sau nu, realitatea este că activismul electoral al unioniștilor a fost determinant pentru rezultatul alegerilor primarului general al Chișinăului. Este naiv să crezi că acest segment de alegători nu l-au votat pe Năstase petru că acesta s-a ciondănit în campanie cu Țicu. Înfrângerea lui Năstase din alegerile locale, la fel ca și prăbușirea în sondaje a PPDA, are o cu totul altă explicație decât încearcă să o prezinte Maia Sandu. Mulți unioniști au ezitat să-l sprijine plenar pe Andrei Năstase din motive mult mai largi, despre care Maia Sandu preferă să nu pomenească.

Maia Sandu nu a suflat o vorbă despre votul lui Năstase pentru revenirea în APCE a Federației Ruse. Prin acest vot, Andrei Năstase s-a solidarizat de facto cu rușii în problema ocupației Crimeii și a agresiunii militare din estul Ucrainei. Maia Sandu nu vede o problemă în oscilațiile identitare ale MAIE-ului condus de Nicu Popescu referitoare la denumirea limbii de stat în Moldova, precum și la calificativul de „război civil” în raport cu agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Republicii Moldova din Transnistria.

Unioniștii au fost demotivați de confesiunile de dragoste pentru Moscova ale lui Slusari, de aberantă teorie a deconectării „buton geopolitic”, dar și de votul de aur pe care Domnica Manole (împinsă de Năstase pe ușa din spate la Curtea Constituțională) l-a dat pentru generalul rusofil Vladimir Țurcan, la șefia CCM.

Maia Sandu nu suflă o vorbă despre propriul aportul la înfrângerea lui Andrei Năstase - care de fapt este cel mai relevant din perspectiva participării sale în viitoarea campanie prezidențială - și anume, prestația lamentabilă a guvernului pe care l-a condus.

Asemenea „realizări” nu puteau trece neobservate de alegătorul unionist. În consecință, în ciuda îndemnurilor liderilor partidelor unioniste, alegătorul unionist a preferat să stea acasă, decât să-l voteze pe Andrei Năstase. 

Maia Sandu trebuie să accepte că în politică eșecul de a atrage voturile cade pe umerii candidatului și nu pe votanții unioniști care nu l-au votat pe Năstase. Astfel, cea mai mare vină pentru „realizarea” că Primăria Chișinău aparține astăzi socialiștilor, revine celor două component ale defunctului bloc ACUM, care fiind la guvernare, beneficiind de un enorm bonus de încredere după răsturnarea lui Plahotniuc de la guvernare au eșuat lamentabil. Așa cum în capitalism - clientul are mereu dreptate și în democrație - votanții au mereu dreptate, chiar dacă votează aiurea sau stau acasă!

Maia Sandu declară că „Putem să-l învingem pe Igor Dodon, dacă vom merge uniți în această campanie, dacă vom antrena toți oamenii care pot să ne ajute”. Am avut niște discuții preliminare cu unii reprezentanți ai acestui bloc și am convenit că în această luptă oponentul nostru este Igor Dodon, el este pericolul pentru Republica Moldova și respectiv suntem dispuși să facem un pact de neagresiune, să avem campanie corectă unii în raport cu alții, astfel ca turul I să nu dăuneze turului II”.

Sunt curios cum îi va „antrena” Maia Sandu pe unioniști după ce nu ezită să atace partidele politice care reprezintă această opțiune politică. Aceasta a împărțit într-o manieră iezuită electoratul unionist în două tabere - unioniști răi, cei de la PUN și unioniști buni, cei din Blocul UNIREA. Cu cei răi Maia Sandu nu discută iar celor buni le propune un „pact de neagresiune”. Generoasă ofertă electorală, n-ai ce zice.

Pactul de neagresiune este cam tot ce poate oferi Maia Sandu alegătorului unionist pentru a-l „înfrunta pe Dodon”. Un parteneriat cu partidele unioniste desigur că ar deranja anturajul său românofob. De altfel, pactul de neagresiune este un instrument la care recurg inamicii dar nu potențialii parteneri de luptă pentru a-l „înfrunta pe Igor Dodon”. Cel mai cunoscut pact de neagresiune este Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 între Uniunea Sovietică și Germania Nazistă, care a durat până la invazia armată a Uniunii Sovietice din 1941.

Este naiv să crezi că toate aceste „manevre” de dezbinare a electoratului unionist vor trece neobservate. La fel cum este naiv să aștepți că alegătorul unionist îi va oferi un sprijin necondiționat Maiei Sandu în timp ce anturajul cel mai apropiat ale acesteia este format din românofobi asumați. Care este diferența ideologică dintre Vladislav Kulminski și Mark Tkachuk, dintre Nicu Popescu și Kálmán Mizsei, sau dintre Mihail Popșoi și Vlad Bătrîncea?

Odată cu dispariția lui Plahotniuc de pe scena politică, subiectele cu care ACUM a atacat puterea nu mai sunt valabile. Dacă la acel moment abandonarea temporară a temelor geopolitice, doar pentru a-l înlătura de la putere pe Plahotniuc părea să aibă sens, acum această idee este extrem de păguboasă pentru că privează opoziția de oportunitatea să atace esența guvernărilor pro-rusești din R. Moldova, unde „corupția și schemele” sunt doar un efect al unui stat disfuncțional și eșuat.

Maia Sandu trebuie să renunțe deschis la aberația politică numită „deconectarea butonului geopolitic”. De 30 de ani RM este divizată cultural (și electoral) între două modele de existență socială - cel european (românesc) cu atribute precum libertatea, egalitatea și drepturile omului și cel estic (rusesc) cu dictatură, verticala puterii, amestec al afacerilor cu statul, paternalism politic, partid unic, militarism, ultranaționalism, fanatism religios, șovinism, extremism, xenofobie și intoleranță.

Chiar și azi, în ciuda aroganței specifice rușilor provinciali, nu poate nega nimeni care model este de succes, și de care trebuie să fugim. Abordarea acestor teme atinge corzi sensibile la electoratul pro-european, prezența la vot și mobilizarea lui se poate obține doar dacă aceste se va simți implicat emoțional în procesul politic, pentru că din punct de vedere rațional și realist - nicio alegere de niciun fel n-a dus la vreo schimbare, oamenii nu mai cred de mult că „aiștea di la Parlament/Guvern” or să facă ceva.  Votul acordat de votanții pro-europeni va fi direct legat de emoția generată de mesajele liderilor, iar dacă ele vor fi palide, plictisitoare (iarăși cu Plahotniuc, miliarde, scheme) - oamenii vor reacționa prin apatie la lipsa de imaginație politică și vor sta acasă.

Prin urmare, candidatul dreptei în viitoarea campanie prezidențială, trebuie să fie conștient că în Republica Moldova există un număr important de votanți activi, care se pot cifra până la 30% și care realmente nu mai cred în viabilitatea acestui stat. Acești alegători înțeleg că Republica Moldova este un stat eșuat și nu se vor mai lăsa „aburiți” cu tot felul de povești despre meritocrație ongistă, lupta cu corupția și râurile de lapte și miuer care vor curge dacă o avea un alt președinte.

Dacă mesajul politic al candidatului la prezidențiale Maia Sandu, pentru alegătorul unionist, se va limita la „pacte de neagresiune” sau la aiureli de genul „ne vom reuni cu frații români în Uniunea Europeană, aceasta riscă să repete cu succes „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale.

Un editorial de Silviu Tănase pentru timpul.md