Un mesaj necesar, așteptat de mult timp

Recentele declarații ale Președintelui K. Iohannis, Premierului L. Orban și ale Ambasadorului D. Ioniță vis-à-vis de realitățile politice din Republica Moldova au fost mai mult decât necesare, ele fiind așteptate de mult timp mai ales de către cei care simt, gândesc și acționează în spiritul idealului și a intereselor noastre naționale. Esența mesajelor poate fi rezumată la următoarele: americanii fac drumuri, românii fac grădiniţe, gazoduct, aduc autobuze pentru școli, salvează vieți omenești cu SMURD-ul, renovează edificiile culturale și cele spitalicești, acordă sute de mii de cetățenii și burse de studii, iar "recunoscătorii" de moldoveni îl venerează pe Puțin și Rusia lui și îl votează pe Dodon.

Nu o singură dată am sensibilizat autoritățile statului român, în diversele funcții pe care anterior le-am deținut, că majoritatea absolută a factorilor politici decizionali de la Chișinău, de la Independență până în prezent (nemaivorbind de actualul guvern și președinte), manifestă o atitudine exclusiv conjuncturală și ipocrită față de România și față de tot ce-i românesc. Nici chiar guvernele AIE-iste de la 2009 încoace n-au fost lipsite de aceste "calități naționale", deși au făcut-o mai voalat, sub umbrelă proeuropeană. În sfârșit mesajele de la București așează relația bilaterală pe o cale pragmatică, ce se impunea de foarte mult timp. Direcționarea prioritară a asistenței financiare și de altă natură către autoritățile locale și pentru implementarea obiectivelor strategice din domeniul energeticii și infrastructurii (gazoductul, interconexiunile electrice, etc.) este cea mai indicată și corectă soluție, care trebuie promovată de acum încolo. Nu mai e cazul de dat crezare "sentimentelor frățești", simulate cu atâta măiestrie de către autoritățile de la Chișinău.

În egală măsură nu am încredere nici în unii factori și lideri politici de la noi, care, sub dezideratul proeuropean, ignoră sau neagă rolul incontestabil, dar și inevitabil al României în promovarea și realizarea obiectivelor noastre strategice. Fie că e vorba de cei care au denaturat din convingere sau din incompetență crasă rolul și importanța istorică a Sfatului Țării în realizarea Unirii de la 27 martie 1918, mai nou selectând și divizând partide unioniste pentru a-și manifesta "sinceră și frățească adeziune" față de București din considerente electorale sau că ar fi vorba de un fariseu consacrat și incurabil, lider "informal" al partidului de guvernământ, care, de Ziua Națională a României, a exprimat recunoștință "fraților români" pentru ajutorul consistent și multilateral acordat, dar cu fapta și gândul fiind doar la Rusia și la Kremlin. Și atunci ne punem firească întrebare: care-i deosebirea dintre ipocrizia primilor și a celui din urmă?

Atât primii cât și ultimul ar trebui deja să recunoască o realitate incontestabilă: frumoasă poveste de aderare la Uniunea Europeană s-a cam erodat și s-a îndepărtat foarte mult de noi, culpabili de această regretabilă situație fiind autoritățile de la Chișinău. Și atunci rămâne doar o singură opțiune firească și realistă: reiterarea Actului măreț de la 27 martie 1918!