Există un șir de lucruri care, de-a lungul timpului, au schimbat decisiv situația politică în R. Moldova, dar și care au determinat angajarea politică a unor personalități. Despre cine se face vinovat de aceste schimbări și de preluarea controlului asupra R. Moldova, despre greșelile de după alegerile parlamentare, despre „instalarea Fricii Roșii”, dar și despre șansa de redresare politică, scrie deputatul și președintele Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, într-un editorial postat pe pagina sa de Facebook.

În textul scris, politicianul face referire la editorialele sale anterioare, comparându-le cu niște „povești impregnate de politic, lucru care n-a ajutat la prea multe”, însă l-a determinat pe Țîcu „să-și schimbe paradigma de percepție și să se angajeze politic”.

În prima Poveste de Crăciun 2015 vorbeam de cei cu facultăți la Iași, București, Cluj, Timișoara, Oradea, Galați sau Craiova, cei cu studii prin Europe și Americi, care erau atunci peste tot în guvern, parlament, ministere, agenții, procuraturi, judecătorii, poliție, medicină sau universități, și care aveau posibilități reale de a lua decizii, pentru a schimba decisiv situația într-o țară care era gata să se scufunde. Dar care nu au avut curajul și integritatea morală în a înfrunta aisbergul plahotniucilor, filaților, lupilor, diacovilor, dodonilor, usaților, pentru care scufundarea corabiei R. Moldova era benefică. În cea de-a doua Poveste de Crăciun 2016 constatam că au fost în Țara Moldovei trei Vlazi (Voronin, Filat și Plahotniuc) și au rămas doi - Plahotniuc. Cam așa s-a încheiat leatul 2016 pentru moldoveni. Așa a fost și 2017. La fel și în 2018. Dar anul 2019 a fost altfel.

Anul 2019 l-am început într-un context de teroare fără precedent, ceea ce într-un editorial am numit Teroarea Albastră, în care am arătat că Partidul Democrat a instituit pe față un regim al terorii de tip totalitar. Apoi am scris un alt editorial – Satrapii Regimului, în care am arătat 11 cazuri de hărțuire și intimidare a membrilor și simpatizanților Blocului ACUM la Ungheni, printre care cel mai răsunător a fost cazul lui Gheorghe Petic. Încheiem anul 2019 într-o ambianță de Frică Roșie, instituită în urma acaparărilor instituționale succesive ale Partidului Socialiștilor, care inițial prin complicitatea Blocului ACUM, iar după noiembrie cu ajutorul Partidului Democrat, a preluat controlul asupra R. Moldova.

Cine-i vinovat?

Nu cred că există un vinovat absolut al instalării Fricii Roșii. Pot reflecta, în măsura în care simțul politicului nu mi-a estompat încă luciditatea intelectuală, despre lucrurile care s-au întâmplat în Blocul ACUM și care-i responsabilitatea care-(m)i aparține. Măcar și din raționamentul că vom învăța ceva cu toții din această lecție, fapt care poate ne va ajuta pe viitor, în situația unei reconfigurări politice.
Forța Blocului ACUM a constat în unitatea diversității componentelor sale, această potență fiind determinată de trei elemente – combativitatea Platformei DA, inteligența PAS-ului și autoritatea personalităților care au venit din mediul academic și societatea civilă. În strategia și construcția politică a Blocului ACUM a prevalat retorica anti-Plahotniuc, care era însă văzută diferențiat de cele trei componente în sens de finalitate. Dar acest lucru a devenit cunoscut mai târziu, după debarcarea lui Plahotniuc. Cu alte cuvinte, am avut o strategie anti-Plahotniuc, dar n-am avut un plan politic post-Plahotniuc, pentru că preluarea puterii a fost total neașteptată și au prevalat interesele înguste de partid și nu interesul național major, de scoatere a statului din captivitatea sistemului oligarhic.
Prima greșeala tactică de fundal a fost declarația Maiei Sandu imediat după alegerile parlamentare că Blocul va avea două fracțiuni – PAS și Platforma DA, iar cei șapte deputați neafiliați politic vor trebui să aleagă între aceste două. Pentru noi, cei care n-am avut angajament politic față de PAS și Platforma DA, o asemenea opțiune era nefirească, în condițiile în care spiritul de unitate și solidaritatea Blocului urmau a fi iremediabil alterate. Am sugerat de nenumărate ori menținerea integrității Blocului, fapt susținut și de Andrei Năstase, mai mult decât atât, chiar la prima ședință post-electorală am sugerat fuziunea PAS și DA, pentru că ambele aveau alegători greu de divizat și deficiențe serioase la construcția teritorială. Puteam crea o a treia fracțiune atunci, pentru fair-play, dar asta însemna fărâmițarea completă a Blocului.
Deci, în locul unui Bloc solidar au apărut două entități parlamentare, în care cei șapte deputați s-au regăsit mai mult sau mai puțin plenar, pentru ca, în ultima instanță, în luarea deciziilor să prevaleze interesele de partid și disciplina internă impusă de majoritatea sa.
A doua eroare de judecată, vizita la Kozak, trebuie asumată de ambii lideri – Andrei Năstase și Maia Sandu, pentru că a fost o încălcare flagrantă a democrației interne a Blocului. La întâlnirile cu europenii și americanii s-a spus clar că liderii nu trebuie să meargă la Kozak. Blocul de asemenea a decis să nu mergem la această întâlnire: 14 deputați au votat ca la întâlnire să meargă „eșalonul doi” al Blocului, 8 au votat pentru ca la întâlnire să meargă liderii, iar patru am votat să nu mergem deloc la întâlnirea cu liderul rus. Liderii Blocului au neglijat acest vot și contrar recomandărilor au mers la întâlnirea cu Kozak, fapt ce a atras imediat convingerea că alianța ACUM – PSRM a avut girul Moscovei. Situația lui Dodon și a socialiștilor era atât de disperată, încât ei ar fi venit la Blocul ACUM chiar dacă Sandu și Năstase nu mergeau la Kozak. Pășirea pe acest teren minat s-a făcut prin complicitatea agenților de influență rusă din ACUM, unii dintre care am mers și la întâlnirea cu Kozak. Din acel moment m-am detașat de Blocul ACUM și am revenit la Parlament abia la ședința din 8 iunie, unde așa cum se știe, n-am semnat acordul și n-am votat-o pe Greceanîi în calitatea de Președinte al Parlamentului. Dar am susținut guvernul Maia Sandu și am votat Declarația privind Statul Capturat.
În legătură cu acest document, constat a treia eroare majoră de acțiune. Această Declarație era un document politico-juridic cu efect imediat, care în acele condiții ar fi oferit posibilitatea unei decapitări rapide ale instituțiilor statului de oamenii lui Plahotniuc și pregătirea terenului pentru alegeri anticipate, în care Blocul ACUM ar fi obținut majoritate, indiferent de sistemul electoral în care s-ar fi desfășurat. Atât de mare era speranța și susținerea oamenilor față de noi. Din cauza fracționării interne, s-a mers pe linia unor negocieri și tergiversări cu Dodon, unele făcute separat de PAS și DA, uneori fără ca măcar restul deputaților să cunoască acest lucru, iar unii din noi în general au fost scoși din ecuația discuțiilor cu Dodon și Socialiștii. În condițiile în care Dodon, Sandu și Năstase, fără a fi parlamentari, decideau pentru fracțiunile parlamentare ale PSRM și Blocului ACUM, lucrurile pentru mine au devenit cât se poate de clare. S-a intrat în zona deja experimentată în „alianțe moldovenești” - de partajare a funcțiilor în stat.
Am insistat să existe grupuri de lucru alcătuite din deputați, care să participe la aceste „duioșii” triunghiulare. S-a acceptat, dar n-am fost inclus nici într-un grup de acest gen, cu asigurarea că atunci când vom discuta chestiunile care țin de profilul meu academic și universitar voi fi cooptat. Promisiune a rămas. La fel ca și Declarația privind Statul Capturat, care potrivit lui Andrei Năstase și mai ales Maiei Sandu ne-ar fi cauzat probleme la CEDO, când oamenii eliberați din funcții s-ar fi plâns, iar acest lucru nu este susținut de partenerii occidentali. Abia când am început să bat clopotele și mi-am dorit să rup Blocul, am avut câteva întâlniri cu diplomați europeni, care mi-au spus că au așteptat să avem acțiune rapidă în baza Declarației, lucru pe care l-am cerut public și în cadrul Parlamentului.
Timpul trecea, s-au organizat tot felul de concursuri de doi bani, în care câștigau oamenii sistemului lui Dodon și Plahotniuc, pentru că alții nu-și doreau sau nu erau. Unele am fost nevoiți să le anulăm, pentru că înlocuiam unii oameni de-a lui Plahotniuc cu alții. Dodon a tras de timp pentru a-și securiza pozițiile strategice și speculând pe rivalitățile dintre PAS și DA și-a preluat SPP, SIS, CNA, până la momentul în care, prin manipulare și înțelegere cu Năstase, i-am ales la Curtea Constituțională pe Vladimir Țurcan și Domnica Manole. Am fost convinși de faptul că în sfârșit este cazul să apelăm la Declarația privind Statul Capturat, să numim oameni la Curte pe criterii politice, pentru că practica concursurilor a fost compromisă prin alegerea lui Eșanu și Grosu, lichelele de serviciu ale sistemului. Cu asigurarea dată de PSRM și ACUM că nici unul din cei doi nu va fi președinte al CC. Atunci când această înțelegere a fost încălcată, fără ca noi să înțelegem de unde a venit trădarea, m-am disociat de Blocul ACUM și n-am mai participat la nici o ședință comună sau separată a acestuia.
Semnarea acordului repetat cu PSRM la 16 septembrie, a fost cea mai gravă eroare politică a Blocului, mai ales în condițiile în care prevederile acordului din 8 iunie, inclusiv prevederile Declarației privind Statul Capturat, n-au fost îndeplinite. M-am simțit un străin în această construcție politică, dar dincolo de toate, am simțit trădate angajamentele asumate prin declarația din 21 februarie, care stipula expres că nu vom face alianță cu triada Dodon-Plahotniuc-Șor. Dacă semnarea acordului de colaborare temporară din 8 iunie a avut raționamentul debarcării lui Plahotniuc, care a fost raționamentul acordului din 16 septembrie? Mai aștept și acum răspuns la această întrebare, mai ales după debarcarea guvernului Maia Sandu.
Dar probabil cel mai mult a avut de suferit imaginea Blocului din cauza lipsei de respect față de meritocrație și integritate, adică tocmai pentru calitățile în jurul cărora Blocul s-a format. Față de democrația internă și asumarea plenară a guvernării în numele Blocului. Am repetat de nenumărate ori că guvernul Sandu a fost o emanație a spiritului Blocului, iar cei 26 de deputați reprezintă forța decizională a acestei guvernări. Am declarat încă la 28 iunie că PSRM și PD vor debarca Blocul ACUM de la guvernare imediat după alegerile locale. Cuvinte în pustiu. Am avut în loc numiri de miniștri, secretari de stat, ambasadori și șefi de agenții necoordonate în bloc, unele le aflam de la televizor, cum a fost cazul cu Olesea Stamati; numiri pe criterii de cumătrism și loialitate de partid; votul lui Andrei Năstase pentru Rusia la APCE, care n-a fost consultat în fracțiune și în Bloc; multiple complicități și partajări cu socialiștii care nu reflectau esența guvernării pro-europene și a unei guvernări așteptate de oameni, etc.
În cele din urmă, ACUM și PSRM au devenit un tot întreg, greu de disociat pentru cetățeanul nostru montat geopolitic și radicalizat de slavofilia și euro-asianismul lui Dodon și a socialiștilor, fapt care ne-a costat primăria municipiului Chișinău și instalarea Fricii Roșii.

Profeții pentru 2020...și PUNctum

Mai am multe să spun. Mai ales despre Partidul Democrat, care poartă principala responsabilitate pentru dezastrul politic din R. Moldova, atât în complicitate cu Plahotniuc, cât și fără el, în actuala configurație politică. Dar las pentru altă dată, vor mai fi ocazii.
Am o explicație de dat alegătorului meu, cel sincer, românesc și european, care m-a votat în două rânduri în 2019 – aproape 9 mii la Ungheni pentru Parlament și aproape 11 mii pentru primăria Chișinău. Dar și pentru restul cetățenilor R. Moldova care m-au votat în Bloc și care probabil vor alege să mă voteze în acest an la prezidențiale.
Unicul meu ideal existențial, în care am investit intelectual și pe care acum îl construiesc politic este idealul de reîntregire cu România. Nu există altă opțiune politică pentru viitorul acestei bucăți de pământ românesc, lucru pe care l-am declarat peste tot și întotdeauna. Acesta este proiectul de țară în care trebuie să investim, fie că ne credem români/moldoveni, găgăuzi, bulgari, ruși sau ucraineni, pentru că este unicul care ne oferă o șansă de securitate, prosperitate și bunăstare pentru toți.
Ieșirea mea din Blocul ACUM n-a fost o trădare, a fost o revenire la firesc, la ceea ce mă definește. Am venit în Blocul ACUM pentru a-l da jos pe Plahotniuc și cu speranța că putem avea o șansă de redresare politică, prin resuscitarea aspirației de integrare europeană. Acestea au fost argumentele prin care am convins unioniștii să vină alături de Bloc, fapt care mulți dintre ei l-au considerat de asemenea o trădare. Inclusiv de către unii care acum m-au urmat în PUN. Prin urmare, m-am reîntregit și am intrat într-o împăcare cu mine însumi, care a pus într-un tot întreg crezul meu de viață, convingerea intelectuală și idealul politic.

Falimentul politic al Blocului ACUM m-a învățat mai multe lucruri, două dintre care sunt cele mai importante:
1. Nu există șanse și resurse interne pentru salvarea acestui stat de influența rusă, care pătrunde peste tot datorită guvernării PD-PSRM. Unica salvare este reîntregirea spațiului românesc, fapt care trebuie să-l înțeleagă toți cetățenii acestui stat, care actualmente sunt ostaticii unui grup oligarhic roșu-albastru, în spatele căruia stă Moscova;
2. Blocurile politice și electorale au fost și vor fi falimentare în R. Moldova. Așa a fost cu „Alianța Moldova Noastră”, așa s-a întâmplat cu Blocul ACUM. Ele pot avea succes de circumstanță, dar nu construiesc nimic durabil, pentru că interesele sunt divergente și liderii corupți. Prin urmare, Partidul Unității Naționale nu va participa în „kolhozuri” unioniste imaginare, care n-au nicio finalitate și sunt conduse de politicieni expirați politic și cu probleme de integritate. Suntem o formațiune politică de centru-dreapta, cu doctrină creștin-democrată și angajamente de guvernare ferme, pe care dorim să le asumăm pentru cetățenii R. Moldova, în drumul nostru pentru reunire cu România. Nu plasăm și delegăm întreaga responsabilitate asupra statului român, ci vom contribui plenar la democratizarea, românizarea și europenizarea R. Moldova, până la momentul în care reîntregirea va deveni o condiție firească a existenței noastre.