În data de 20 noiembrie a.c., institutul american The Center for European Policy Analysis (CEPA) a publicat un studiu de referinţă care în traducere în limba română ar suna aşa - Întărirea Flancului Estic NATO – O strategie coerentă de la Baltică la Marea Neagră.

Cu autori de categoria super-grea, precum generalul (r) Ben Hodges, fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR) şi contribuţii naţionale din partea statelor NATO din Europa Centrala şi de Est, studiul este o lectură obligatorie, mai ales într-o ţară aflată pe linia de contact între două sisteme, într-un moment istoric în care adevărul nu mai este prima victimă doar în timpul războiului, ci şi în timp de pace.

Pentru că nimic nu ne poate feri de propria suficienţă şi ignoranţă precum efortul continuu de a le depăşi prin analiză critică, realism, prin viziune împărtăşită şi acţiuni comune, încerc, în cele ce urmează o diseminare a studiului adresată publicului larg. -X- După momentul anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia, în 2014, prin deciziile luate de aliaţi la Summit-urile NATO succesive din Ţara Galilor 2014, Varşovia 2016, Bruxelles 2018, a început, şi este în desfăşurare un amplu proces de tranziţie de la conceptul de asigurare a aliaţilor (eng. assurance) către conceptul de descurajare a eventualei agresiuni (eng. deterrence) – (Prezenţă avansată, batalioane tactice - „battle groups”- pre-poziţionate, exerciţii militare mai numeroase şi mai complexe).

Având în vedere graniţa directă a Federaţiei Ruse (inclusiv prin enclava Kaliningrad) cu statele baltice şi cu Polonia, precum şi importanţa coridorului Suwałki (frontiera dintre Lituania şi Polonia, practic singura legătură terestră către baltici, ale cărei flancuri sunt controlate de Rusia prin Kaliningrad şi Belarus, atenţia NATO după 2014 s-a îndreptat cu prioritate către partea central nordică a flancului estic al NATO, respectiv regiunea baltică. La summitul NATO de la Varşovia, în 2016, a fost luată decizia stabilirii unei prezenţe avansate întărite (eng. Enhanced Forward Presence - eFP) şi anume Battle Group-uri aliate multinaţionale pre-poziţionate în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia.

Marea Baltică este înconjurată de aliaţi NATO – Danemarca, Germania, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia şi de parteneri NATO – Suedia şi Finlanda. Accesul în Marea Baltică este controlat de Danemarca şi Suedia. În ceea ce priveşte zona sudică a flancului estic NATO, regiunea Mării Negre, decizia aliaţilor a fost de stabilire a unei prezenţe avansate adaptate (eng. tailored Forward Presence - tFP).

Prezenţa avansată adaptată presupune, la momentul actual – Brigada multinaţională de sud-est din Craiova, un comandament multinaţional la nivel de divizie la Bucureşti şi un Centru de comandă de rang înalt la Sibiu (trei stele / general-locotenent, nivel de corp de armată). Raportul atrage atenţia că, în ceea ce priveşte componenta multinaţională a Brigadei de la Craiova, există doar o singură contribuţie externă semnificativă - o companie poloneză. Marea Neagră are trei aliaţi NATO – Turcia, România, Bulgaria şi trei parteneri ai Alianţei (Ucraina, Georgia, Moldova) (Moldova – port la Giurgiuleşti, acces la Marea Neagră pe Dunăre).

În termeni de capabilităţi militare pre-poziţionate, eFP (prezenţa avansată întărită a NATO din regiunea baltică) este net superioară tFP (prezenţei avansate adaptate din regiunea Mării Negre). Pentru Rusia, prezenţa sa militară la Marea Neagră reprezintă o bază de proiectare a forţei, o rampă de lansare pentru operaţiuni de destabilizare în Siria sau alte operaţiuni navale în estul Mediteranei. În termeni de analiză, Zona Extinsă a Mării Negre este de mare valoare strategică pentru Rusia – singura zonă din flancul estic al NATO unde Moscova a arătat disponibilitate de a folosi forţa – Crimeea, estul Ucrainei, sechestrările vaselor ucrainene.

De o manieră constantă, Federaţia Rusă nesocoteşte prevederile dreptului internaţional şi acţionează pentru sporirea apelor teritoriale şi a Zonei Economice Exclusive din Marea Neagră violând suveranitatea şi integritatea teritorială, precum şi interesele legitime ale Ucrainei. Pe termen mediu sunt ameninţate şi interesele legitime ale României. Federaţia Rusă depune eforturi de a submina relaţia dintre Turcia şi aliaţii NATO. Eforturile urmăresc obiectivul de a crea clivaje între membrii nordici, sud-estici şi sudici ai NATO şi vizează şi regiuni eterogene geografic dar de însemnătate strategică pentru Moscova.

Revizionismul Rusiei nu se limitează doar la zona cuprinsă între Baltică şi Marea Neagră, ci ameninţă interesele SUA şi ale aliaţilor în Balcani, regiunea Caspică, estul Mediteranei, Arctică. Raportul CEPA accentuează ideea că pentru a asigura o postură de descurajare credibilă a unei eventuale agresiuni ruseşti în zona Mării Negre este esenţială creşterea capabilităţilor de apărare a aliaţilor NATO din regiune. Similar, studiul propune un set de acţiuni şi priorităţi pentru viitorul Summit al NATO. Este esenţială aşadar creşterea Coeziunii – a unităţii alianţei – ca element central al descurajării agresiunii, creşterea Coerenţei – efort unit pentru descurajarea agresiunii în toate domeniile şi mediile – terestru, maritim, aerian, cyber, informaţional.

Creşterea Coerenţei presupune rapiditate/operativitate / accelerarea procesului decizional şi a etapelor premergătoare – rapiditate să recunoşti ce planifică şi execută forţele potenţial ostile, rapiditate de evaluare şi de luare a deciziei în eşaloanele NATO, operativitatea de constituire a reacţiei pentru a preveni sau a răspunde la o criza potenţială. Viteza de recunoaştere a unei agresiuni presupune un schimb integrat de informaţii. Primele semne ale unei agresiuni nu vor fi detectate nici de sateliţi nici de alţi senzori. O agresiune va urma modelul hibrid, şi va începe probabil cu o grevă în port sau proteste şi nesupunere civică urmare a unor campanii de  dezinformare şi ar putea să presupună infiltrare fizică în mediul rural etc. Sunt notate diferenţele structurale între eFP (prezenţa avansată sporită a NATO din regiunea baltică) şi tFP (prezenţa avansate adaptată din regiunea Mării Negre).

Autorii Raportului consideră că Moscova evaluează tFP - prezenţa avansată adaptată din regiunea Mării Negre ca fiind un factor descurajant slab comparativ cu eFP -  prezenţa avansată sporită a NATO din regiunea baltică. Sugestia vine firesc, şi anume aliaţii NATO ar trebui să consolideze tot flancul vecinătăţii estice aliate la nivelul actualei prezenţe avansate sporite. Modelul conceptual propus este: o ameninţare, un flanc, o prezenţă. Setul de recomandări e dens şi este construit pe doua paliere – sugestii în materie militară şi sugestii în materie de logistică.

Dintre ultimele sunt enumerate creşterea investiţiilor pentru infrastructura de transport transeuropeană cu dublă funcţionalitate – civilă şi militară, colaborare cu UE prin PESCO pentru augmentarea mobilităţii militare, a reţelei de transport şi a capacitaţii de transport, fondurile alocate de statele aliate pentru sporirea mobilităţii militare să poată fi eligibile a fi încadrate în faimosul procent de 2% pentru apărare. De asemenea, investiţiile în capabilităţi cyber pentru securizarea infrastructurii de transport ar fi dezirabil să aibă acelaşi tratament. Atenţie sporită este acordată Dunării, autorii invitând factorii de decizie la un proces de evaluare strategică a Deltei Dunării, cu planuri de apărare specifice pentru prevenirea sabotajului sau chiar a blocării accesului pe fluviul european sau la Marea Neagră. Sugestiile pentru decidenţi nu se opresc aici.

Creşterea amprentei regionale NATO la Marea Neagră ar trebui să presupună un Centru integrat de coordonare, supraveghere şi recunoaştere sau poate chiar un Centru de Comanda şi Control NATO dedicat Mării Negre. Este subliniată nevoia de menţinere a prezenţei navale aliate în Marea Neagră, prin rotaţie, tot timpul anului, cu respectarea prevederilor Convenţiei de la Montreaux.

La nivel de sugestii de substanţă în ceea ce priveşte capabilităţile militare aliate şi drumul de urmat pentru descurajarea eficientă a posibilelor agresiuni, raportul propune crearea unei bule de protecţie A2/AD (Anti-Acces / Area Denial) care să protejeze Marea Neagră, cu capacităţi desfăşurate la sol în România, şi întreagă paletă de capabilităţi – nave şi rachete anti navă, anti-aeriană, drone şi aviaţie de atac. România, ar urma, aşadar, la modul ideal, conform sugestiilor şi analizei pertinente, să cunoască o prezenţă aliată militară sporită, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea antiaeriană şi prezenţa forţelor americane în cadrul Brigadei Multinaţionale de la Craiova.

Este accentuată necesitatea ca statul român să îşi modernizeze infrastructura de transport auto şi feroviar, fiind avansată ideea de a folosi în acest sens şi Iniţiativa celor Trei Mări. Regiunea Extinsă a Mării Negre beneficiază în egală măsură de analiza raportului CEPA. Potenţialul economic al Zonei Extinse MN este necesar a fi fructificat fiindcă schimburile economice şi creşterea prosperităţii fiecărui stat implică creşterea marginală a securităţii acestora - finalizarea coridoarelor de transport România – Georgia, precum şi a celor dintre Marea Neagră şi Marea Caspica, creşterea profilului de zone de comerţ liber cu UE pentru porturile ucrainian Odessa şi cel georgian Anaklia.

Turcia, ca aliat NATO la Marea Neagră este vulnerabilă la intensificarea rebeliunii kurde şi la generarea unui noi exod de refugiaţi din Siria, în ambele dosare Moscova având instrumente de influenţă la îndemână. Sunt avansate propuneri prin care statele partenere NATO, în special Ucraina şi Georgia, să fie sprijinite -  de exemplu Ucraina ar putea primi din partea SUA capabilităţi navale în schimbul oferirii dreptului de folosire de către marina americană a portului Odessa; armonizarea strategiei maritime naţionale cu strategia NATO pentru Marea Neagră; interdicţia de acces în porturile aliate pentru navele şi vapoarele sub pavilionul Federaţiei Ruse până când încetează restricţiile impuse unilateral privind accesul navelor ucrainene în Marea Azov.

Partea de analiză a raportului identifică neajunsurile din prezent într-o manieră structurată. Analiza începe cu un recurs la istorie, o analogie între ce se întâmplă în vecinătatea estică, comportamentul actual, acţiunile hibride ale Federaţiei Ruse şi Războiul de 7 ani de la finalul anilor 1750, cu accent pe confruntările navale dintre Franţa şi Anglia – cu o putere navală inferioară englezilor, strategia militară a francezilor urmărea ideea de a nu fi încolţiţi şi forţaţi să lupte în condiţii neprielnice. Studiul punctează următoarele idei: NATO încă nu are suficientă coeziune a deciziei politice pentru a pregăti şi poziţiona forţele corespunzătoare la locaţiile ideale; acţiunile NATO au eşuat până acum să descurajeze total Kremlinul.

Problemele NATO sunt descrise de trei asimetrii în ceea ce priveşte percepţiile, obiectivele şi mijloacele Rusiei. Percepţii – diverse state NATO se raportează în mod diferit la acţiunile Rusiei iar asta presupune că nivelul de îngrijorare sau de interes diferă. Obiective – Statele aliate, Occidentul istoric vor menţinerea ordinii internaţionale, respectarea tratatelor, a graniţelor şi a suveranităţii statelor. Rusia pe de cealaltă parte este animată de revizionism, are obiectivul de a recapătă controlul în fosta sa sferă de influenţă, iar tratatele, graniţele şi suveranitatea celorlalţi sunt relativizate sau încălcate.

Mijloace – până la anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, un număr însemnat de state NATO utilizau paradigma unei reapropieri post-Război Rece de Federaţia Rusă, nu conştientizau necesitatea ca NATO să întărească apărarea flancului estic. Nu mai este aşadar realist să gândeşti apărarea flancului estic cu două treimi din forţele NATO poziţionate în jumătatea vestică a Europei. Autorii evaluează că, fără o consolidare la conceptul de prezenţa avansată sporită a NATO, o alta anexare de teritoriu ucrainean este posibilă şi, chiar mai mult, o expansiune a Federaţiei Ruse în B2, spaţiul dintre Baltică şi Marea Neagră, reprezintă un precedent pentru o intervenţie rusească ulterioară în Mediterana de Est, Asia de Sud Est sau în zona strâmtorii Hormuz. Din perspectiva rusă, flancul său vestic (flancul estic aliat) este conceptualizat şi abordat de o manieră unitară şi integrată.

De la Arctică pana la Turcia, Federaţia Rusă vede un front continuu, în timp ce gândirea vestică este puternic fragmentată. Altfel spus, la provocarea gândirii strategice unitare a Federaţiei Ruse, NATO răspunde compartimentalizat. Cheltuielile militare ale Federaţiei Ruse sunt estimate la 150-180 miliarde de dolari anual (purchasing power parity), oficial peste 4% din PIB, cu alocări substanţiale pentru cercetare şi dezvoltare. Aproximativ o treime din resursa umană militară provine din stagiu militar obligatoriu, ceea ce implică cheltuieli mai scăzute pentru menţinerea şi operaţionalizarea forţelor.

Nivelul cheltuielilor militare ruseşti este sustenabil, nu a fost afectat structural de sancţiunile economice impuse după anul 2014. Autorii studiului analizează implicaţiile strategice ale prezenţei ruse şi a bulei A2/AD din Kaliningrad şi a vectorilor de forţă proiectată în regiunea baltică, concluzionând că accesul la şi către enclavă poate fi controlat de aliaţii NATO şi Suedia, ceea ce determină limitarea flexibilităţii de acţiune a Federaţiei Ruse în regiune.

Prezentând date statistice în ceea ce priveşte situaţia la Marea Neagră, studiul arată că situaţia s-a schimbat gradual în ultimii ani, Federaţia Rusă derulând un proces de modernizare rapidă a flotei sale, la acest moment fiind superioară prezenţei Aliate, în principal datorită sistemelor integrate A2/AD care au ca zonă de acoperire întreaga zonă a Mării Negre. Similar, flota rusească la Marea Caspică este cea mai puternică în acel spaţiu.

În plus, Federaţia Rusă plănuieşte să îşi extindă canalul intern dintre Marea Azov şi Marea Caspică, pentru asigurarea capacităţii de transfer rapid a forţelor armate între cele doua teatre.

Cinci scenarii de conflict propuse de autorii studiului:

1.Ucraina – După blocarea Mării Azov, Federaţia Rusă extinde blocada la vest de Crimeea, posibil până la Dunăre, împiedicând schimburile comerciale. Victima principală - portul Odessa.Astfel, folosind Crimeea ca bază de lansare a blocadei pe tot ţărmul ucrainean la Marea Neagră, îşi creează o poziţie de forţă pentru respingerea încercărilor ulterioare de a redeschide rutele maritime ucrainene. Obiectivele sunt numeroase – de la instabilitate, la slăbirea guvernului de la Kiev şi a economiei naţionale etc.

2.Statele baltice – injectarea separatismului; provocări pot fi concepute pe arhitectura numeroasei minorităţii ruseşti din Estonia sau Letonia, urmând ca Moscova să intervină folosind motivarea apărării populaţiei ruseşti. Crizele ar putea fi amplificate de factorul simultaneitate – în doua state în acelaşi timp, prilej de testare a reacţiei şi unităţii NATO

3.Destabilizarea Belarus – O eventuală implicare a Moscovei pentru o schimbare de lider şi regim la Minsk. Moscova ar putea să propună un format de uniune (statală) mai strânsă cu Belarus / încorporare a statului vecin şi crearea artificială a unui pretext pentru o viitoare candidatură a lui Putin după 2024 la conducerea viitoarei (noii) arhitecturi statale. O prezenţă militară rusească în Belarus deschide multiple scenarii, referitoare la Coridorul Suwałki, inclusiv crearea unei legături terestre către Kaliningrad, cu întreaga paletă de ameninţări de securitate pentru Polonia şi statele Baltice.

4.Transnistria – injectarea separatismului şi a instabilităţii în regiune, pentru crearea de conflicte cu România şi Ucraina. Campanii de dezinformare prin intermediul cărora sunt diseminate scenarii de anexare de către România a Republicii Moldova şi a regiunilor istorice din Ucraina – Bucovina şi zona de nord a Deltei Dunării. Revoltă populară. Presiune pe gurile de acces la Dunăre. Motive fabricate pentru o eventuală intervenţie în sprijinul populaţiei ruse din regiune, aserţiuni că Ucraina ameninţă / blochează Transnistria şi justificarea unui coridor terestru pentru accesul Transnistriei la Marea Neagră. Injectarea separatismului în Găgăuzia, scenariul creării Republicii Budjak – prin alipirea Găgăuziei şi a teritoriilor din regiunea Odessa, un mix etnic moldovenesc, găgăuz, rusesc şi bulgar în sprijinul căruia să se poziţioneze ca protector Moscova.

5.Caucazul de sud – Moscova poate provoca conflicte (reaprinderea celor îngheţate) pentru a-şi spori influenţa şi a îngreuna eforturile statelor vecine de întărire a relaţiilor cu statele vestice. Multiple scenarii posibile, un coridor terestru prin mijlocul Georgiei, din Osetia de Sud până în Armenia, ca aliat tradiţional, transmiterea mesajului guvernului reformist de la Erevan ca apropierea de vest e riscantă. Escaladarea conflictului din Nagorno-Karabakh, injectarea de trupe sub pretextul menţinerii păcii, presiune exercitata pe coridoarele de transport şi energie azere către spaţiul European.

În partea finală a raportului CEPA sunt analizate în detaliu provocările la adresa coeziunii şi coerenţei NATO, precum şi vulnerabilităţile alianţei militare.

Într-o manieră sintetică le enumerăm aici: 1. percepţia lipsei de coeziune a aliaţilor care poate duce la erori de apreciere din partea Federaţiei Ruse; 2. niveluri inadecvate de pregătire de luptă al forţelor aeriene / terestre / maritime; 3. integrare insuficientă a apărării aeriene şi cea împotriva rachetelor; 4. deficienţe referitoare la mobilitatea militară – capacitate, infrastructură, aspecte legale; 5. coordonarea incompletă a centrelor de comandă şi control regionale; 6. stocuri de muniţie insuficiente; 7. diferenţe de capabilităţi / sisteme digitale între forţele SUA şi alte forţe aliate.

Concluzii Avantajul agregat total hard-Power al NATO este diminuat drastic în absenta logisticii, infrastructurii deficitare, a lipsei de apărare aeriene, anti-rachetă şi cyber, a imposibilităţii de a muta şi desfăşura rapid forţe în toate domeniile în teatrele de operaţiuni: aerian, terestru, maritim. Obiectivul suprem al NATO este sa aibă forţele potrivite disponibile la locul potrivit şi la timpul potrivit pentru confruntare şi, dacă este necesar, să înfrunte şi să învingă agresorul. Având în vedere că modul de luare a deciziei, operaţionalizarea articolului 5 necesită alinierea celor 29 de state.

Forţele armate ale statelor NATO, populaţiile lor, puterea lor economică sunt net superioare celor ale Federaţiei Ruse însă construirea coerenţei şi descurajării nu are de-a face cu matematica ci cu

1.         transmiterea semnalului fără echivoc că există capacitatea demonstrată a NATO ca în eventualitatea unui conflict armat să cauzeze costuri semnificative, de neacceptat pentru agresor;

2.         existenţa voinţei de a folosi propriile capabilităţi militare.

Sursa: adevărul.ro