Analistul Ion Tăbîrță susține că în cazul eliberării din închisoare a lui Vlad Filat există două părți: juridică și politică, pe partea juridică totul desfășurându-se după procedurile tehnice.

„Este evident că eliberarea lui Vlad Filat a fost una de rezonanță în societatea moldovenească. Aici avem două părți: juridică și politică. Partea juridică este mai complicată de a fi înțeleasă de către cetățeanul de rând, pentru că se știa că el are un termen de 9 ani în urma sentinței de judecată, însă a fost eliberat după 4 ani. Eliberarea lui s-a desfășurat după procedurile tehnice și aici nu trebuie de căutat niciun fel de substrat politic”, a comentat Ion Tăbârță pentru Deschide.MD.

Potrivit analistului, fosta guvernare, cât și actuala au frica de a-și face o imagine proastă și de a prejudicia imaginea politicii în general, după eliberarea lui Filat.

„Actuala guvernare, dar și precedenta guvernare, se teme să nu acumuleze bile negre în legătură cu această eliberare. Această condamnare a fostului prim-ministru, indiferent cum a avut ea loc, cu încălcarea procedurilor sau netransparent, dar a fost acel „sânge” așteptat în societate față de clasa politicului care s-a făcut vinovată de mai multe delapidări economice financiare, și aici ne referim la furtul miliardului”, susține analistul. 

Totodată, Tăbîrță spune că pentru societate nu contează toate procedurile juridice sau politice prin care a fost condamnat Filat, iar de aici vine și explicația faptului că o guvernare învinovățește pe alta de eliberarea lui Filat.

„Pentru mulți cetățeni de rând nu contează cum a fost această procedură, dar contează că cineva din politicieni aflați la conducere a fost tras la răspundere și eliberarea lui înainte de termen desigur că prejudiciază imaginea politicului. De aici avem această aruncare a mingii de pe un teren pe altul. De fapt, vinovată este actuala guvernare, dar trebuie să se meargă pe aspectele strict juridice să se vadă dacă a fost un proces tehnic sau nu, în acest caz lăsând latura politică deoparte”, a conchis Ion Tăbârță.