Semne diacritice

Concluzii preliminare după alegerile de duminică:

1. Noua putere nu a generat entuziasm și optimism suplimentar în rândurile alegătorilor, prezența la vot a fost considerabil mai redusă față de alegerile precedente.

2. Încercarea de a alunga geopolitica pe ușă (formându-se alianța ACUM-PSRM) s-a soldat cu revenirea acesteia pe fereastră, votul geopolitic, etnic s-a manifestat din plin: la Nord s-a votat tradițional pentru partidele proruse, pe când în centru au dominat, ca de obicei, partidele proeuropene. La Bălți, fieful partidelor prorusești, blocul „ACUM” a obținut, pe liste de partid, în Consiliul municipal, doar 9,08%. În municipiul Chișinău, în sectoarele cu populație preponderent rusofonă, cum ar fi Botanica, PSRM a înregistrat un scor de peste 47%, iar în Vadul lui Vodă aproape 58%.

3. În total, candidații unioniști la funcția de primar al Chișinăului au fost votați de 17,88 la sută din alegători (nu au fost incluse rezultatele de la o secție de votare). Dacă se ajungea la înțelegerea înaintării unui singur candidat, e de presupus că rezultatul ar fi fost mult mai bun.

4. PD a rămas în picioare, situându-se pe primele trei locuri în majoritatea consiliilor raionale. Consiliul raional Nisporeni va fi constituit pe jumătate din reprezentanți ai PD. În municipiul Chișinău, lista consilierilor PD a fost votată de 4 la sută din alegători, cam ca în alegerile locale din 2015, dar mult mai puțin decât a obținut partidul lui Plahotniuc la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 - peste 13%.

5. PLDM a obținut scoruri bune în mai multe raioane, cele mai mari fiind în raionul Strășeni -19,83% și Telenești – 17,57%, dar supraviețuirea sa va necesita eforturi suplimentare.

6. Partidul Șor a câștigat ușor alegerile în raionul Orhei, dar e prezent și în alte raioane, deși liderul partidului se ascunde pe undeva. E un fenomen de studiat.

7. Concurând pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, Chirtoacă a înregistrat un scor onorabil de peste 10 la sută. Lista de consilieri municipali din partea PL a fost votată cu mai puțin entuziasm – 6,36%. În afara Chișinăului, PL este aproape absent.

8. Și Ion Ceban, și Octavian Țîcu au atras mai multe voturi decât partidele din spatele lor. În cazul lui Năstase a fost invers.

9. Dacă alegătorii unioniști îl vor vota în turul doi pe Andrei Năstase, șansele lui de câștig vor fi mai mari decât ale lui Ceban, care mai poate atrage voturile reprezentantului Partidului Șor, peste 3%.Șor, probabil, nu va fi de acord cu aceasta. Nici relațiile dintre Chirtoacă și Năstase nu ne permit să spunem că liderul PPDA are asigurate voturile tuturor unioniștilor.

10. Unii cred că a nu vorbi despre geopolitică înseamnă a o elimina. E cum ai închide ochii la ceea ce nu îți place. În turul doi, Năstase poate învinge doar apelând la geopolitică. Fiindcă e greu de crezut că Dodon va sta la o parte, nu-și va băga nasul în oala Primăriei Chișinăului, nu-i va da „indicații prețioase” lui Ceban. Cine ar putea spune că nu contează orientarea geopolitică a primarului? Cine va pune semnul egalității între Năstase și Dodon?

Ziarul Național