Am auzit nu demult un intelectual de la Chișinău, care se arăta foarte entuziasmat în cadrul unui interviu televizat de creșterea numărului tinerilor unioniști. Aceasta ne-ar da de înțeles, în opinia dânsului, că Unirea este tot mai aproape. Deși am un respect deosebit față de acest om, îmi pare rău să constat că lucrurile stau cu totul invers. Cu cât mai tare se înmulțesc nu unioniștii, ci candidații lor pe unele circumscripții luate în parte, unificarea noastră cu Patria Mamă devine din ce în ce mai iluzorie. Pentru că astfel Unionistul 1 ia voturi de la Unionistul 2 și Unionistul 3 și Unionistul 4 ș.a.m.d., iar ceilalți îi lipsesc de sufragii pe Unionistul 1 și pe ceilalți, oricâți ar fi la număr. Din acest caraghioslâc are de pierdut mișcarea unionistă în general, pentru că toți candidații numerotați mai sus pierd la greu alegerile, ceea ce conduce la creșterea dezinteresului alegătorilor față de toți laolaltă.

Menționam că unioniștii se înscriu în număr tot mai mare doar pe anumite circumscripții, iar acestea sunt cele mai importante pentru țară. Prin urmare, cu ajutorul nemijlocit al lor, șansele la victorie a candidaților stataliști și proruși cresc în aceleași proporții în care scade speranța că Unirea este într-adevăr posibilă. Prin urmare, unioniștii se transformă treptat în ochii alegătorilor în niște umbre care nu merită nicio atenție.

Am ajuns la o stare de lucruri în care adepții unei idei înălțătoare luptă contra înfăptuirii acesteia. O simplă analiză a acestei situații ne arată că această situație paradoxală îi convine nu doar Federației Ruse, dar și partidelor care dețin puterea în R. Moldova. Logica e simplă, ca pentru copilași - dacă unionismul capătă amploare și Bucureștiul își va da acordul în acest sens, Unirea se va realiza și mulți granguri de pe Bîc vor ateriza neîntârziat de pe piscul puterii în registrele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Sau, de vor avea deja bani destui, ar putea ieși la pensia „binemeritată”, dar (ghinion!) își vor pierde INFLUENȚA în societate și mai ales în biznes. Asta e tot ce contează pentru fraierii noștri, pentru aceasta s-a creat și există statul Republica Moldova.

Această veșnică și amorfă luptă a unioniștilor între ei seamănă cu o odă a nebunilor, metaforic vorbind, sau cu un suicid unionist, dacă spunem lucrurilor pe nume. E suficient să vizionăm câteva minute din dezbaterile electorale la care participă mai multi candidați unioniști: de regulă aceștia se batjocoresc între ei chiar mai abitir decât ar face-o Năstase cu Plahotniuc.

Eu nu vreau să îngrop Unirea, de aia candidez. Dar înainte de a fi candidat, eu sunt unionist. De aceea mi-am îndemnat la începutul campaniei electorale concurenții unioniști de pe circumscripția Diasporei din Europa de Vest, să avem o discuție. O discuție „cu ușile închise”, una sinceră ca între oameni adulți și responsabili, în care să ne spunem totul în față, să ne împăcăm și să încercăm să identificăm pe unul singur dintre noi care să rămână în cursă. Avem obligația morală să facem acest lucru în fața tuturor unioniștilor din Diaspora noastră atât de numeroasă. Am întreprins în această campanie electorală mai multe călătorii la concetățenii din alte țări – am fost în Italia, în Marea Britanie, în Belgia, m-am întâlnit și cu basarabenii stabiliți în România. Peste tot am auzit același îndemn, repetat cu insistență: să se unească între ei toți candidații unioniști! Încă nu este târziu să facem acest lucru. Suntem pe ultima sută de metri în această campanie. Buletinele de vot sunt deja imprimate, dar mai e posibilă retragerea benevolă a candidaților din cursă. De aceea, reiterez Apelul la consolidare a forțelor unioniste în aceste alegeri. Să dăm dovadă măcar acum, în al doisprezecelea ceas, de maturitate politică și de bun simț. Să încercăm împreună să mișcăm roata Unirii din loc, chiar dacă ea scârție deja atât de strident, încât se aude și la mauzoleul lui Lenin.