Semne diacritice
 
După ce a uimit lumea cerând la ONU recunoașterea neutralității militare a Republicii Moldova, fără să pretindă retragerea trupelor străine de pe teritoriul ei, Dodon a comis o nouă manevră strategică, demnă de a fi menționată în analele statalității pe care o reprezintă (numărul 660, conform socotelilor sale).
 
El s-a gândit să ceară de la OSCE, Rusia, Ucraina, SUA și UE un angajament de „intensificare a eforturilor comune” în reglementarea transnistreană, dar nu oricum, ci tratând Republica Moldova ca pe un „partener egal”, excluzând pașii care ar putea duce la apariția unor „linii de separare” sau „sfere de influență” în interiorul sau în afara ei.
 
Ce ar însemna aceasta? Din discursurile prezidențiale se poate deduce că SUA și UE ademenesc Republica Moldova în afara sferei de influență a Rusiei, iar aceasta nu e bine. Pe de altă parte, și Rusia ne trage din răsputeri spre Uniunea Eurasiatică, ceea ce iarăși scindează și produce fisuri în monolitul societății moldave. (Nu l-am auzit niciodată pe Dodon să se plângă pe acțiunile Rusiei, însă nu excludem că în capul său apar și asemenea gânduri, pe care nu îndrăznește să le expună, ca să nu-l supere pe Putin.)
 
Prin urmare, deducem noi, soluția e ca Republica Moldova reunită să nu facă parte nici din UE, nici din Uniunea Eurasiatică, ambele organizații fiind îndemnate de Dodon să ajungă la o înțelegere de cooperare fructuoasă întru asigurarea bunăsătării cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Și mai bine ar fi dacă aceste organizații nu ar exista deloc și Europa s-ar întinde de la Lisabona până la Vladivostok, așa încât toate problemele geopolitice să se rezolve de la sine și politicienii moldoveni să nu fie puși în situația să aleagă între est și vest, consideră Dodon.
 
Ca să nu piardă timpul degeaba, el l-a împuternicit pe fostul său consilier, actualul vicepremier responsabil de problematica transnistreană, Vasile Șova, să redacteze un proiect de declarație pe care să-l semneze OSCE, Rusia și Ucraina, ca mediatori, și UE cu SUA, ca observatori ai procesului de reglementare transnistreană.
 
De la mediatori și observatori se mai cerea, conform textului publicat pe deschide.md, să promită că „vor depune toate eforturile pentru a contribui la obținerea unor acorduri dintre Chișinău și Tiraspol” în vederea realizării „programelor de consolidare a încrederii dintre populația de pe ambelel maluri ale Nistrului” și că vor contribui ca în 2020 să se obțină, în procesul de negociere, examinarea „modelului general de reglementare”, „mecanismul de garanții interne și internaționale”, precum și „programul de restabilire postconflictuală”.
 
Consultându-se, „în măsura necesității”, cu Republica Moldova și cu „instituții financiare internaționale”, semnatarii declarației trebuiau să constituie un Fond internațional de soluționare a conflictului și de restabilire postconflictuală a Republicii Moldova.
 
În cârca OSCE, Rusiei, Ucrainei, UE șu SUA se puneau și alte sarcini importante ale guvernării (cum ar fi atitudinea pozitivă față de „fixarea în legislație și dezvoltarea multilaterală a caracterului polietnic al relațiilor sociale din Republica Moldova”), dar se pare că premierul Maia Sandu nu a fost capabilă să aprecieze în deplină măsură intențiile lui Dodon și proiectul respectiv nu a fost supus discuției la Bratislava, unde a avut loc o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2.
 
Și e păcat. Plasarea Republicii Moldova în epicentrul unor procese geopolitice europene și globlale, i-ar fi scutit pe politicienii moldoveni de multe eforturi inutile legate de relațiile interne și externe, de grija pentru viitorul „statalității” amenințate de pericolul unionist, permițându-le să se ocupe direct numai de bunăstarea cetățenilor care i-au votat.
 
S-a ratat astfel și transformarea Chișinăului într-o capitală a Europei de la Lisabona la Vladivostok, și strălucita perspectivă ca Dodon să devină președintele Europei reîntregite, cu toate beneficiile aferente. Un rateu asemănător l-a avut, după cum știți, doar orășelul New Vasiuki de pe Volga, care era cât pe ce să devină un centru internațional și intergalactic de șah, dar nu a devenit din cauza unui deficit de imaginație locală.