Acum câțiva ani, am avut ocazia să discut cu un artist cunoscut de toată lumea, care m-a sfătuit, printre altele, să mai schimb uneori registrul comentariilor politice, să nu-l folosesc excesiv pe cel serios, să încerc să văd nu numai părțile grave, ci și cele amuzante, distractive din acțiunile și declarațiile politicienilor. Mi-am zis că e un sfat bun și încerc să-l aplic din când în când, dar, sincer vorbind, constat că de multe ori nu e atât de simplu să discerni ce e de râs și ce e de plâns în spectacolul politic ce se desfășoară sub ochii noștri.

Noua veche clasă politică

Zilele trecute, de exemplu, un coleg jurnalist, pe care îl respect, mă convingea că Blocul „ACUM” nu poate face alianță cu PD, căci și-ar încălca promisiunea electorală, iar acumiștii, a dat el de înțeles, sunt făcuți din alt aluat, decât restul politicienilor de pe Bâc. Seriozitatea colegului nu lăsa loc de îndoială, scepticism sau de glumă, dar, mi-am zis, noua clasă politică e obligată să se evidențieze prin ceva.

Acum constat cu plăcere că stimatul coleg a greșit: deputații Blocului „ACUM” nu se deosebesc prea mult de ceilalți deputați, sunt la fel de flexibili, disciplinați și ascultători, înclinați să nu pună prea mare preț pe cuvintele rostite în fața alegătorilor, făcându-ne astfel viața în stabilitate cronică mai interesantă și mai captivantă.

Jur să nu mai jur

Nu vi se pare amuzant, nu vă umflă râsul, dragi cititori, auzindu-i pe deputații PPDA cum le cer la modul serios deputaților socialiști un angajament scris precum că vor vota conștiincios și disciplinat proiectele de legi antioligrhice propuse de Blocul „ACUM”, iar lui Dodon - să dea jurământ scris că le va promulga cu iuțeală, după ce acumiștii înșiși si-au încălcat jurământul scris că nu vor face alianță, nici formală, nici informală, cu PSRM? De ce ar crede ei că deputații socialiști nu ar putea face la fel, găsind o altă întrebuințare hârtiei pe care și-au scris jurămintele? Chiar sunt atât de inocenți, după cum zicea Sergiu Mocanu? Nu ar fi bine ca deputații noștri să jure că nu mai jură?

„De la Moscu vine lucoarea dezoligarhizării”

Sau să luăm un alt exemplu. Vă mai amintiți de câte ori ne-a îndemnat Dorin Chirtoacă să nu o votăm pe Greceanîi sau – ferește, Doamne! – pe Dodon, altfel dăm capitala celui de-al doilea stat românesc pe mâna Moscovei? Dacă am aduna de pe Google toate referințele lui Chirtoacă la adresa lui Dodon și Greceanîi pe parcursul acestor ani, am putea umple un volum despre pericolul pe care îl reprezintă aceste două persoane socialiste în politica moldovenească.

În 2016, în calitatea de vicepreședinte al PL, Chirtoacă vota ca partidul său să intre la guvernare alături de PD, pentru a preîntâmpina alegerile anticipate pe care le-ar fi câștigat PSRM, tocmai pentru a feri Republica Moldova de o nouă ocupație.

Nu vi se pare azi haioasă exaltarea cu care Dorin Chirtoacă a salutat decizia PAS de a o vota pe Zinaida Greceanîi în funcția de președintă a Parlamentului și de a forma o alianță cu PSRM, ai cărui deputați au călătorit in corpore la Moscova pentru „omologarea” mandatelor și pentru instructaj?

E și pentru prima dată când nepotul spune ceva în dezacord total cu unchiul său Mihai Ghimpu. Chirtoacă consideră drept manifestare de curaj bărbătesc decizia Maiei Sandu de a merge la braț cu „mâna Moscovei”, ca să dezoligarhizeze Republica Moldova, crezând probabil că nimeni nu înțelege motivele adevărate ale excitației sale, de ce crede că Plahotniuc a devenit un rău mai mare decât Rusia.

Interesul, se știe, poartă fesul, mai aproape dinții, decât părinții, adică soarta Republicii Moldova. Să arunce cu piatra cel care ar proceda altfel. Însă, dacă fostul primar crede că „de la Moscu vine lucoarea dezoligarhizării”, dacă și-a pierdut speranța în DNA, ar trebui să aducă înapoi cutiuța cu țărână basarabeană pe care a dus-o la București și să o ducă la Moscova.

Maia Sandu, unicul bărbat

Dar nu sunt distractive peripețiile Maiei Sandu, pe care Chirtoacă o numește „unicul bărbat din Republica Moldova”, nu e „fun” cum a parcurs ea o cale atât de lungă de la angajamentul „în fața poporului Republicii Moldova” să nu participe la „crearea unor coaliții de guvernare (formale și informale)” cu Partidul Socialiștilor și alte „formațiuni pro-oligarhice și antieuropene”, să nu intre în niciun fel de alianță cu „grupările Plahotniuc-Dodon-Șor, care au uzurpat puterea”, până la necesitatea de a forma împreună cu socialiștii un guvern comun „ca singura modalitate de a rezolva o problemă cu care se confruntă Republica Moldova și anume: alunecarea în dictatură”? Nu e comic să vrei să oprești alunecarea în dictatură cu cei care au uzurpat puterea, să lupți împotriva oligarhiei cu „formațiunile pro-oligarhice și antieuropene”? Nu e de râs?

Năstase, a doua oară primar

Iar dacă Maia Sandu e unicul bărbat, după cum zice Chirtoacă, Năstase, care a mers pe urmele ei, ar trebui să fie considerat unica femeie din Republica Moldova, nu-i așa? Oricum, el este o figură amuzantă per se. Să duci aproape un deceniu o „luptă infernală” cu oligarhul pentru întoarcerea miliardului și să fii nevoit să cedezi funcția de președinte de Parlament, care ți se „cuvine”, unei persoane despre care se spune că s-a înfruptat din miliardul furat, nu e un ghinion de tot hazul? În schimb, lui Năstase i s-a promis că el poate deveni a doua oară primar al Chișinăului.

Proeuropenii îi iubesc pe antieuropeni

Dar nu vi se pare amuzantă competiția care s-a declanșat între ACUM și PD pentru „mâna și inima” PSRM? Adică, două formațiuni proeuropene luptă cu înverșunare pentru mâna unei formațiuni antieuropene, considerată de ambele „mâna Moscovei”, și nu le dă prin cap să se unească reciproc avantajos. Să mori de râs, nu-i așa? De ce proeuropenii îi iubesc pe antieuropeni? Nu e cumva o perversiune? Nu e sadomasochism? Ghiciți cine va câștiga dreptul de a efectua dezoligarhizarea și a salva Republica Moldova de mână cu „mâna Moscovei”?

Cireașa de pe tort e mesajul președintelui PPE, Joseph Daul, care s-a declarat impresionat de mariajul politic al Maiei Sandu&Andrei Năstase cu Dodon, apreciindu-l ca pe un semn de „maturitate politică, patriotism și curaj”. Curajul, nota bene, este menționat ultimul.

Sursa: Ziarul Național