20 February, 2017

Presa rusă, între Lenin și Putin: De la mințire, la intoxicare

Presa rusă, între Lenin și Putin: De la mințire, la intoxicare
FOTO: politdengi.com.ua
Igor Iakovenko. Născut la 13 martie 1951, la Moscova. Jurnalist rus, fost secretar al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia şi fost deputat în Duma de Stat. Director general al Serviciul Naţional pentru Tiraj. Preşedintele sindicatului jurnaliştilor „Solidaritatea de presă”. Într-un articol publicat pe portalul kasparov.ru jurnalistul prezintă radiografia cenzurii în Rusia.

De la Decretul lui Lenin cu privire la presă şi până doctrinele putiniste e un coborâş pe trepte alunecoase

Primul lucru pe care l-au făcut boşlevicii, luând puterea, a fost să creeze un lagăr informaţional de concentrare. Decretul cu privire la presă, care a scos în afara legii presa liberă şi a pus început creării sistemului de cenzură sovietică, a fost adoptat înaintea celorlalte: cu o lună înainte de înfiinţarea „VCK” („Comisia Supremă Extraordinară”), înaintea decretului privind nimicirea păturilor sociale şi a gradelor civile, înaintea interzicerii partidelor pe care bolşevicii le considerau duşmanii lor.

Primul lucru pe care l-a făcut Putin, când a venit la putere, a fost să înceapă a nimici mass-media independente. Pentru prima dată el a preluat funcţia la 7.05.2000, iar deja la 11.05.2000 în biroul Media-Most trebăluiau oameni în măşti. În cea de-a patra zi de preluare a puterii! Mai devreme n-a putut, erau sărbători, Ziua Biruinţei totuşi, ar fi fost jenant.

Unul dintre primele documente semnate de Putin în primul său mandat prezidenţial este Doctrina securităţii informaţionale, din 9.09.2000. Temelia a tot ce s-a realizat ulterior. Prioritatea mass-media de stat asupra celor nestatale. Pericole pentru securitate au fost declarate: „elaborarea de către un şir de state a concepţiei războiului informaţional, ce prevede crearea de mijloace de influenţă periculoasă asupra sferei informaţionale a Rusiei”, precum şi „tendinţa unui şir de ţări spre dominare şi ştirbirea intereselor Rusiei în spaţiul informaţional mondial, eliminarea ei de pe pieţele informaţionale interne şi externe; monopolizarea pieţei informaţionale a Rusiei, a unor sectoare ale ei de către structuri informaţionale de peste hotare”.

Eu lucram pe atunci ca secretar al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia şi, având posibilitatea de a apela direct la conducătorii de profil ai structurilor de putere, îi întrebam cine şi în ce fel, atunci, în anul 2000, înghesuia Rusia de pe piaţa informaţională externă şi, cu atât mai mult, de pe cea internă, care structuri străine au monopolizat piaţa informaţională din Rusia. Nimeni nu mi-a putut spune nimic coerent.

Decretul bolşevic cu privire la presă este scris într-o limbă clară şi pe înţeles. Presa burgheză – un duşman care trebuie distrus. Căpeteniile bolşevici vorbeau între ele absolut deschis: am minţit, minţim şi vom minţi încă mai mult. Scrisoarea capilor OGPU (Direcţia Politică Unificată de Stat), Unshlicht şi Pillar, către Biroul Politic, lui Stalin, copie lui Troţki, din 22.12.1922, se intitulează „Cu privire la organizarea dezinformării”. În acest scop important, OGPU propune crearea unui birou special, care „va crea şi fabrica un şir întreg de informaţii false” şi, de asemenea, va „elabora un şir de articole şi note pentru presa periodică, cu menirea de a pregăti terenul pentru difuzarea diferitor materiale fictive”. Luaţi aminte la onestitatea cuvintelor, totul e cu nume propriu: dezinformarea se numeşte dezinformare, informaţiile false sunt informaţii false, iar materiale fictive – materiale fictive. Rezoluţiile: Stalin – „nu sunt împotrivă”, Troţki – „în condiţia unei munci meticuloase, sub răspunderea personală a tov. Unshlicht”, Rîkov – „noi inducem în eroare prin intermediul presei noastre şi cercurile noastre de partid, şi cercurile sovietice”, Molotov – „nu sunt împotrivă, în condiţia în care componenţa troicii va fi aprobată de Biroul Politic al CC”. Soarta lui Rîkov, care s-a pronunţat împotriva minciunii de stat, este cunoscută.

Astăzi, la 99 de ani de la adoptarea Decretului cu privire la presă, organizatorii noului lagăr de concentrare informaţional vorbesc şi îşi redactează decretele într-o altă limbă. Încurcată, prolixă şi de neînţeles. În Decretul cu privire la presă erau trei puncte şi fiecare dintre ele se înţelegea fără traducător. În doctrina cu privire la securitatea informaţională sunt 38 de articole, unele depăşesc ca volum de două ori întreg Decretul cu privire la presă.

Dacă e să compari textul doctrinei cu privire la securitatea informaţională din anul 2000 cu cel care a fost adoptat prin decretul lui Putin nr. 646 din 5.12.2016, apare suspiciunea că în toţi aceşti 16 ani conducerea Rusiei şi a serviciilor sale speciale au lucrat perseverent pentru duşman.

Deoarece pericolele pentru securitatea informaţională au crescut nu glumă în această perioadă, duşmanul e tot mai aproape şi deja îşi întinde labele sale onctuoase spre gâtul, dar mai cu seamă spre sufletele nemuritoare ale compatrioţilor noştri.

Judecaţi şi dvs., iată textul doctrinei: „Se intensifică influenţa informaţională asupra populaţiei Rusiei, în primul rând asupra tineretului, în scopuri de erodare a valorilor morale şi spirituale ruse”. În ce lume, în care ţară locuiesc autorii acestui text? O parte din populaţia Rusiei îi priveşte pe posturile federale de televiziune pe kiseliov-soloviov şi teleseriale. Tineretul, în majoritate, se uită la clipuri amuzante pe Net, ascultă cântecele, stă pe chat-uri şi se joacă de-a războiul. Ştirea că deţine „valori spirituale ruseşti tradiţionale” majoritatea tineretului rus ar întâmpina-o cu mirare, iar în replică la propunerea de a numi vreo două dintre aceste valori o parte din tineri ar cere, probabil, ajutor material, iar altă parte ar răspunde brutal.

De aceea, când în doctrină se pune sarcina de „a neutraliza influenţa informaţională îndreptată spre erodarea valorilor tradiţionale moral-spirituale”, atunci, ca urmare practică, se poate prevedea fără greş, în primul rând, împrăştierea a încă vreo douăzeci de mass-media microscopice, a site-urilor şi organizaţiilor obşteşti; în rândul al doilea, punerea la zdup a unui anumit număr de bloggeri, iar, în cel de-al treilea rând (şi principalul!), valorificarea de parailor care vor fi alocaţi pentru salvarea ţării împotriva hainului duşman informaţional.

Deoarece, în timpul scurs de la prima doctrină a securităţii informaţionale, Rusia, după cum se ştie, s-a ridicat din genunchi şi a contractat obiceiul să ciordească teritorii străine, să lupte pe unde se nimereşte, să ameninţe lumea întreagă cu bâta nucleară şi s-o intimideze cu media sale mincinoase, atunci, în noua variantă a doctrinei, este consolidată esenţial partea în care Rusia îşi face griji pentru securitatea informaţională a planetei.

Arată această solicitudine rusească la nivel mondial şi grijă pentru soarta mapamondului în felul următor: „Se extind proporţiile folosirii de către serviciile speciale ale anumitor state a influenţelor informaţional-psihologice, ce urmăresc destabilizarea situaţiei politice şi sociale interne în diferite regiuni ale lumii, ceea ce conduce la subminarea suveranităţii şi distrugerea integrităţii teritoriale ale altor state. În această activitate sunt implicate ogranizaţii religioase, etnice, de apărare a drepturilor omului ş.a., inclusiv organizaţii obşteşti, precum şi anumite grupuri de cetăţeni”.

Pentru salvarea planetei vor fi alocate fonduri suplimentare departamentelor conduse de Margarita Simonean şi Dmitri Kisesliov, care se vede că au pus umărul să facă lobby pentru noua variantă a doctrinei. Faptul că acestor oameni buni li se vor oferi încă două-trei miliarde nu poate să nu bucure. Totuşi, la întrebarea dacă face pielea cât dubeala nu se poate răspunde sigur. Deoarece lumea a prins la minte şi a văzut, în sfârşit, ce mâncare de peşte e pericolul în chestie, inclusiv (şi în primul rând) cel informaţional, care vine dinspre Rusia.

Rezoluţia Parlamentului European cu privire la contracararea agresiunii informaţionale a Rusiei s-a constituit, de fapt, într-un răspuns anticipat la noua doctrină rusă a securităţii informaţionale. Treptat, creşte numărul generalilor şi ofiţerilor trupelor informaţionale ruseşti, care nu sunt primiţi în ţări onorabile. Probabil, nu-i departe ziua când toate mass-media ruse, de stat şi afiliate statului, vor fi declarate organizaţii criminale şi faptul în sine de a fi angajat în cadrul acestor mijloace de informare în masă va fi o piedică să ai de a face cu un asemenea om.

Noua doctrină a securităţii informaţionale înăsprește esențial regimul în lagărul rus de concentrare informaţională şi îşi anunţă intenţiile de a răspândi acest regim şi în alte ţări, de preferinţă în toată lumea. În ceea ce priveşte „toată lumea”, nu-i prea ţine cureaua; în schimb, unei părţi importante a locuitorilor Rusiei condiţiile lagărului informaţional de concentrare i-au căzut tronc la inimă şi e vor accepta însăprirea regimului cu un sentiment de adâncă satisfacţie.

SURSA

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER