Adrian Dupu, președintele PNL România în R. Moldova și-a exprimat poziția față de rezultatele alegrilor din R. Moldova. Potrivit politicianului, cetățenii din R. Moldova încep să înțeleagă ce se întâmplă în spațiul dintre Prut și Nistru.

Scrutinul electoral care tocmai s-a încheiat a însemnat o repoziționare a scenei politice de la Chișinău și a demonstrat că, încet-încet, oamenii încep să priceapă ce se întamplă cu adevărat în țara lor. Au rămas, așa cum spuneam și înainte de alegeri, un procent de aprox. 30% care nu este interesat de soarta țării. De ce spun 30% când prezența a fost de aproape 50%?

Pentru că numărul real al votanților nu coincide cu cel din listele electorale, plus, mulți nu au putut votat din cauza sistemului mixt care îi obliga să se deplaseze sute de km pentru a votat în circumscripția unde își au domiciliu.

Învingătorul moral al acestor alegeri este Blocul electoral ACUM, condus de Andrei Năstase și Maia Sandu. În condițiile în care întregul sistem a avut drept obiectiv împiedicarea, șicanarea și anihilarea lor, cele două partide au reușit să obțină al doilea rezultat ca vot politic pe țară. Aceasta înseamnă că într-un context în care campania electorală ar fi fost una corectă, iar procesul electoral ar fi fost lipsit de suspiciuni de fraudă, blocul ACUM ar fi obținut, fără doar și poate majoritatea voturilor.

Și aceasta fără să luam în considerare turismul cu autocare venite din Transnistria și ale căror voturi s-au dus către contra-candidați. În plus, rezultatul obținut de blocul ACUM la Chișinău demonstrează că victoria lui Năstase din primăvara anului trecut nu a fost întâmplătoare, dimpotrivă acel electorat s-a consolidat.

Marii pierzători sunt socialiștii președintelui Dodon, care nu au reușit nici măcar să se apropie de scorul din sondaje, iar asociarea cu PD-ul lui Plahotniuc în susținerea votului mixt s-a dovedit a fi păguboasă pentru ei.

PDM a fost singurul partid care a avut de câștigat în urma votului mixt, ceea ce demonstrează că acesta a fost gândit strict spre folosul lor. PDM va fi singurul partid din viitorul parlament care va avea mai multe mandate decât procentul obținut.

Acest scrutin a mai însemnat și moartea politică a unor partide și oameni politici sau pretendenți la titlul de oameni politici. Este vorba în primul rând de PL și al său Dorin Chirtoacă. Un Chirtoacă ce nu a înțeles că oamenii nu mai cred în vorbe, un Chirtoacă ce nu a înteles că ultimele doua mandate câștigate la Chișinău nu s-au datorat lui ci că a fost beneficiarul unor conjuncturi în care el a fost răul cel mai mic.

Eșecul său a fost împărțit cu cei care, adunați sub umbrela unionismului au crezut că pot intra în parlament. Electoratul le-a demonstrat că timpul unionismului doar din gură a trecut. Anii în care dacă țipai “unire” adunai bani și voturi au trecut. Procentul de unioniști care apare în sondaje s-a săturat de vorbe și vrea unire prin fapte și prin proiecte concrete.

Acest electoral unionist se va îndrepta către cei care într-adevăr acționaează în direcția aceasta nu doar vorbesc și încearcă să își atragă foloase proprii folosind acest deziderat.

Totodată, odată cu închiderea urnelor, s-a consemnat și ieșirea din scenă a lui Vladimir Voronin și al său PCRM. Apusul acestui mit, Voronin, ar trebui să dea de gândit tuturor liderilor politici care se cred invincibili și nemuritori.