Am fost acuzat că "îi atac pe unioniști", că i-aș critica "nejustificat", că au tot dreptul să candideze și cine-s eu să le "interzic" acest lucru, scrie Ion Mischevca într-o postare pe pagina personală de Facebook.

Cu riscul de a mă repeta, pe mine nu mă impresionează aceste acuzații, ele vin din rândurile fanilor înrăiți ai junilor unioniști, care acționează în stilul lui Lenin: "cine nu e cu ei, este împotriva noastră".

Voi face abstracție de aceste acuzații și o să vă rog să-mi spuneți care este oferta lor electorală? Care este planul lor de reîntregire? Dacă vor ajunge în Parlament, ce anume vor face pentru a înfăptui Unirea? Care vor fi acțiunile lor?

Din păcate, ei habar nu au ce vor face. Plus la asta, nu au niciun sprijin politic în România. Nimeni nu-i ia în serios. Dar să vorbim puțin despre lipsa ofertei electorale unioniste. Eu aș vrea aud de la ei răspunsuri la următoarele întrebări:

1) Cum vor majora salariile și pensiile, pentru a reduce decalajul dintre Republica Moldova și România? S-au gândit la un proiect de lege prin care cetățenii să poată să-și depună economiile în bănci/fonduri private, renunțând astfel la reminiscența sovietică a pensiilor de la stat? Le-a venit prin cap să propună scutirea de anumite impozite pentru persoanele care lucrează prin cumul? Dar pentru sistemul asigurărilor sociale au vreo soluție? Pentru că sunt oameni care nu se îmbolnăvesc în decurs de un an, dar le sunt reținuți de trei ori mai mulți bani decât costul poliței de asigurare. Știu, e mai ușor să urli în gura mare că vrei "Unire"...

2) Cum vor dezvolta infrastructura, pentru a putea crea o legătură mai strânsă cu România înainte de Reunire? Câte poduri peste Prut s-au gândit să construiască? Dar un tren rapid Chișinău-București? Sau cum vor ieftini tarifele la cursele avia, care sunt mai scumpe decât cele până în Lisabona? Da, e complicat de soluționat aceste probleme cotidiene...

3) Ce propuneri au pentru a grăbi interconectarea energetică? De ce după 30 de ani de "independență" nu primim electricitate din România, iar gazoductul încă nu e finalizat? De unde vor lua bani pentru aceste proiecte vitale securității energetice?

4) Ce facem cu sistemul de sănătate și cel al educației? Când vom avea același curriculum școlar ca în România? Dar servicii medicale calitative ca peste Prut?

5) Ce facem cu pericolul unei agresiuni militare în condițiile unei neutralități declarative și a unei ocupații efective a teritoriul din stânga Nistrului? Ce fel de relații vom avea cu NATO?

6) Care este viziunea lor privind conflictul ruso-român și regimul separatist de la Tiraspol? Renunțăm la Transnistria sau luptăm pentru ea?

7) Care va fi soarta Găgăuziei după Reunire? Iau în calcul pericolul unui nou război? Ce vor face dacă la Comrat se va declara "independența"?

Și mai am multe alte întrebări, dar zic să nu-i deranjez prea tare. Probabil sunt ocupați să-și rupă cămășile de pe ei. E mai ușor să te bați cu pumnul în piept cât ești tu de unionist și e mult mai greu să propui acțiuni concrete.

Cu certitudine, oferta lor electorală este excepțională, doar că lipsește cu desăvârșire..