Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu oficialul american însărcinat cu controlul armamentelor, Bonnie Jenkins. Cei doi au discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, despre cooperarea bilaterală în domeniul securității și apărării, dar și despre importanța strategică a scutului anti-rachetă de la Deveselu, transmite Digi24.ro

„Am avut o discuție excelentă cu ambasadoarea Bonnie Jenkins, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională în cadrul Departamentului de Stat al SUA”, a anunțat ambasadorul Andrei Muraru, sâmbătă, pe pagina de Facebook.

Potrivit acestuia, s-a discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, aflat anul acesta la cea de-a 25-a aniversare, despre cooperarea bilaterală în domeniul securității și apărării, inclusiv în cadrul NATO.

Totodată, a fost adus în discuție scutul anti-rachetă de la Deveselu.

„Împreună cu subsecretarul de stat am evidențiat importanța proiectului strategic comun de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore de la Deveselu, o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată, ca parte integrantă a capabilității aliate de apărare antirachetă”, a mai adăugat Andrei Muraru.